— Cum merge ancheta? Treci direct la subiect, de față cu puștiul ăsta despre care habar n-am cine e?
— Charlie, Charlie. Ți-am spus deja că poți să ai încredere în mine.
Trebuie să stai de vorbă cu el.
— Da, știu ce mi-ai spus.
Urmă o pauză lungă, inconfortabilă, după care Devlin îl amenință pe Pete cu un deget grăsun.
— Bine, fie. Uite cum o să facem. Eu îți spun ce ai voie să publici. Orice altceva nu e pentru cititori. M-ai înțeles?
Pete încuviință.
Devlin rămase cu privirea ațintită asupra lui. După care se lăsă pe spate și luă o gură de ceai rece și își îndreptă atenția asupra lui Horowitz.
— Numai tâmpenii. Din autopsie nu am aflat nimic. Mama nu are nimic de spus, tatăl nu are nimic de spus. Ea zise că a trecut pe la copii la miezul nopții și că a adormit pe la patru. El a ajuns acasă pe la miezul nopții și a dormit toată noaptea, până l-a trezit ea în dimineața următoare. Și gata.
Atâta au avut de spus.
Horowitz așteptă până ce chelnerița le aduse mâncarea și rămaseră din nou singuri.
— Și crezi că mint?
— Cineva sigur minte, mormăi Devlin cu gura plină de cartofi prăjiți. Ai dat o fugă prin cartierul ăla? întrebă el, dar fără să aștepte un răspuns. Când am primit cazul ăsta, am cercetat în amănunt harta. Doi copii dați dispăruți, așa că am încercat să mă gândesc cum să organizez operațiunea de căutare.
Am văzut cât de aproape era cartierul de World’s Fair, așa că mi-am propus VP - 81
să nu ratez nimic. Eram sigur că o să stau până la paștele cailor cu martori, suspecți și turiști la intervievat. După care am ajuns la locul faptei.
Luă o gură din hamburger.
— Clădirile alea de apartamente sunt construite atât de aproape unele de altele că n-ai cum să te strecori printre ele fără să nu te știe toți vecinii. Dacă
și-ar fi parcat vreunul mașina lângă clădire, ori dacă vreun necunoscut ar fi pus piciorul noaptea prin cartier, cineva l-ar fi văzut. Am fi auzit ceva. N-am nicio îndoială.
Horowitz așteptă. Îl călcă pe Pete pe picior, făcându-i semn să tacă și, după cum era de așteptat, Devlin începu din nou să vorbească:
— E ceva în neregulă cu mama copiilor.
— Ceva în neregulă cu ea? întrebă Pete fără să stea pe gânduri, iar Horowitz tresări, dar Devlin nu păru să bage de seamă.
Încuviință cu o mișcare scurtă din cap, fără să se oprească din mâncat.
— Apartamentul era vraiște. Plin de sticle goale de băutură, scrisori de dragoste de la diferiți bărbați. De la mai mulți bărbați, zise el pe un ton dezaprobator. De cum am văzut-o, mi-am dat seama că e ceva în neregulă cu ea. După cum arată: machiată, coafată, cu hainele mulate care o arată fix cum a lăsat-o bunul Dumnezeu. O mamă îndurerată nu arată așa. Nu, avem de-a face cu o mamă nerăbdătoare să scape de copiii ei pentru că îi stăteau în cale, o țineau departe de petreceri și băutură. Și de prietenii ei de sex masculin. Și asta nu e tot. Nici declarația ei nu-i în regulă. Există fel de fel de discrepanțe în povestea ei. Avem câțiva martori care îi contrazic spusele.
Pretinde că n-a lipsit în noaptea aceea de acasă, doar douăzeci de minute cât a ieșit la plimbare cu câinele. La puțin timp după miezul nopții. Dar am un martor care a sunat-o la miezul nopții și din nou la două dimineața – iar a doua oară când a sunat-o n-a răspuns nimeni, zise el, roșu la față. De cum am văzut-o am știut că ascunde ceva și tot ce am reușit să aflăm până acum confirmă bănuielile mele.
Dădu din cap și mai luă o gură de ceai rece.
— Câteodată mi se face silă de munca asta. Când ajungi seara acasă după
toate mizeriile astea, îți vine să-ți faci mai întâi o baie fierbinte înainte să te așezi la masă cu copiii tăi.
Presiunea de pe piciorul lui Pete slăbise, ceea ce, își spuse el, însemna că
era liber să pună întrebări, doar că nu-i veni nimic în minte.
După care Horowitz îi luă prin surprindere:
— Ești sigur de asta? Ești sigur în privința ei?
— Arthur, fac asta de peste douăzeci și cinci de ani. Ajungi să-ți dezvolți un instinct. Întreabă orice polițist îți iese în cale. Ajungi să îi miroși de la o poștă pe ăștia vinovați. Și ea duhnește ca un parfum ieftin.
VP - 82
— Ai de gând să o pui sub acuzație? întrebă Pete.
Devlin îl privi drept în ochi pentru prima oară de când se așezaseră la masă.
— Asta am de gând să fac. Crede-mă, nu-mi doresc altceva decât să o văd pe curva aia în spatele gratiilor. Toată treaba asta atârnă pe umerii mei. Dar momentan nu avem suficiente dovezi. Avem nevoie de un martor.
— Adică un martor la cele două crime?
— Aș vrea eu, spuse Devlin, râzând. Nu, am nevoie de cineva care să o fi văzut cu copiii după miezul nopții. După ce zice ea că i-a dus la culcare.
Își termină ultimii cartofi și spuse:
— Am nevoie de dovezi ca să-i dejoc povestea. Și sunt sigur că le vom obține. Facem apel la oameni să vină cu informații noi și analizăm în detaliu toate declarațiile primite până acum. O să găsim ceva, sunt sigur.
