— Nicio șansă, puștiule. Nu vrea să stea de vorbă cu reporteri.
— Dar a stat de vorbă cu tine.
— Da, dar noi suntem…
— Ce? Ce sunteți?
Horowitz aruncă țigara pe jos și o stinse cu grijă. După care își scoase din nou pachetul de Camel și bricheta. Trase adânc aer în piept. În tot acest timp evitându-i privirea:
Pete se hotărî să insiste.
— Deci? Ce sunteți? Prieteni? Vecini? Parteneri de golf?
— Ne știm de multă vreme.
— Bun, atunci…
— Uite ce. Înțeleg că ești la început de drum, Wonicke. Știu asta. Încerci și tu să-ți faci o reputație. Dar eu și Charlie Devlin ne știm de mult. Îi sunt dator vândut. Așa că n-am de gând să te las să pui tu sub semnul întrebării felul în care își conduce el ancheta.
Pete se uită lung la el. Îi vorbise pe un ton normal și se miră de ce Horowitz reacționase atât de ciudat.
— Vreau doar să-l cunosc. Să văd ce fel de om e. Să îmi satisfac curiozitatea. Dacă vrei tu, nici măcar n-am să-i menționez numele în articol, decât dacă îmi dă o declarație oficială și acordul lui să o folosesc.
VP - 78
Tăcere.
După care:
— Rămâi aici.
Horowitz se întoarse în clădire, iar Pete se așeză pe capota unui Ford.
Pentru un bărbat de vârsta lui, Horowitz avea un mers legănat din șolduri.
Se întoarse zece minute mai târziu. În timp ce se îndrepta spre el, îi făcu semn din cap și îl conduse spre un Sedan gri din fundul parcării.
— Unde mergem?
— Ai zis că vrei să-l cunoști.
— Acum?
— De ce nu?
— L-ai sunat?
— Da.
Mașina lui Horowitz era jegoasă: pahare de carton, ambalaje de mâncare, cutii goale de mâncare chinezească. Rămășițele tuturor nopților acelea de stat la pândă după piste.
Pete apucă un teanc de hârtii de pe scaunul din față și le aruncă pe bancheta din spate.
— Mersi, prietene. Serios, chiar…
— Nu o fac pentru tine.
Horowitz dădu în spate, după care își îndreptă privirea spre drum.
— Și atunci…
— Devlin e un polițist bun, dar ancheta asta a pus multă presiune pe umerii lui. Are cinci copii, așa că slujba asta e importantă pentru el. Deja așteaptă de câțiva ani să iasă la pensie și vrea să-și termine cei treizeci de ani de muncă cu brio.
Intră pe autostradă, aruncă o privire spre oglinda retrovizoare.
— A mai avut el ceva… probleme în trecut – dar își face foarte bine treaba. E concentrat. Trebuie să elucideze cazul ăsta: și o să-i dea el de cap, dar nu are nevoie de probleme cu presa.
Pete își căută o țigară.
— Deci, ce încerci tu să-mi spui e că… ce încerci, de fapt, să-mi spui?
Horowitz oftă.
— Charlie Devlin e un afurisit. Poate să fie un adevărat nenorocit câteodată. Lumea nu prea e înnebunită după el, dar îi sunt dator.
Coti brusc la stânga, iar Pete se lovi de portiera mașinii.
— Uite ce, Wonicke. Tu mi-ai cerut să stai de vorbă cu el, dar e cu dus și întors. Nu-ți spun să scrii neadevăruri. Dar dă-i și lui o șansă. Ți-am zis că a mai avut și el probleme la viața lui, da? E important pentru el să o ia de la VP - 79
