— Nu v-ați uitat la meniu. Presupun că veniți des aici.
VP - 84
— Ah, da, s-ar putea spune că da. E în drum spre casă. Și nu-mi place… nu mi-a plăcut niciodată să mănânc singur.
Se făcu roșu la față și își drese glasul.
— Bun. Despre ce ziceai că vrei să vorbim?
Pete veni mai aproape de el, păstrând contactul vizual.
— Domnule Malone, condoleanțe din partea ziarului Herald. Moartea copiilor dumneavoastră este o tragedie.
Frank dădu ușor din cap.
— Mulțumesc, domnule…
— Wonicke. Pete Wonicke. O tragedie cumplită. Și vrem să facem tot ce ține de noi ca să vă ajutăm să descoperim cine v-a răpit copiii.
— Mulțumesc, răspunse Frank. Vrei să spui că… ziarul vostru oferă vreun fel de recompensă?
— Mi se pare o idee foarte bună, domnule Malone, pe care o voi discuta cu redactorul meu, cu siguranță. Dar eu mă gândeam, mai degrabă, la o modalitate de a vă ajuta chiar astăzi. Nu ați vrea să le transmiteți un mesaj cititorilor noștri? Să le ziceți ceva anume?
— Ce să le zic? întrebă Frank, confuz.
— Ei bine, ați putea să le cereți ajutorul. Să faceți un apel public prin intermediul ziarului nostru.
Frank îl privi încruntat, iar Pete își dădu seama că Quinn avusese dreptate: nu era un tip prea inteligent.
Așa că îi vorbi pe un ton calm.
— Adică să îi întrebăm pe cititorii noștri dacă au informații noi, dacă au văzut ceva în ziua respectivă. Aș putea eu să vă ajut să scrieți ceva.
— Sigur, răspunse Frank. Tare drăguț din partea dumitale, domnule Wonicke. Mulțumesc. Mulțumesc din suflet.
∵
Ajuns înapoi la birou, Pete se așeză la masă, gata să înceapă lucrul la articolul pe care știa că trebuia să îl scrie. Unul bazat pe convingerea lui Devlin că era ceva în neregulă cu Ruth Malone. Unul bazat pe tipa sexy despre care Friedmann era convins că avea să-l ajute să vândă ziarul.
Luă hârtiile din mașina de scris și intră în biroul lui Friedmann. Acesta citi articolul, făcu câteva notițe, revizuindu-l cu atenție.
Pete ieși din biroul lui, iar în timp ce se îndreptă spre dactilografe, îl zări pe Horowitz făcându-i cu ochiul.
Chiar dacă se îndoia de vinovăția lui Ruth, Pete avea nevoie de o perspectivă pentru articolul său. Avea nevoie de siguranța lui Devlin. Avea nevoie să creadă în ceva.
VP - 85
NOI INFORMAȚII
ÎN ANCHETA COPIILOR MALONE
Reporter Peter Wonicke
QUEENS, 12 august – Poliția are mai multe piste promițătoare în ancheta morții fraților Malone, ne-a declarat o sursă seara trecută.
Frank Jr., în vârstă de cinci ani, și Cindy Marie, în vârstă de patru ani, au dispărut de la locuința lor de pe 72nd Drive în dimineața zilei de 14
iulie. Cei doi copii au fost dați dispăruți din apartamentul în care locuiau cu mama lor, o chelneriță despărțită de tatăl copiilor.
Trupul copilei a fost găsit în aceeași zi, la 13.30, într-o parcare goală
de pe 162nd Street, în apropiere de 71st Street, la jumătate de kilometru de locuința ei. Fetița fusese strangulată.
Trupul fratelui ei a fost găsit pe 25 iulie, în stare de putrefacție, lângă un dig în apropiere de World’s Fair. În cazul băiatului nu s-a putut face o autopsie din cauza trupului său extrem de descompus.
Frank Malone Sr., mecanic de profesie, care lucrează în tura de noapte la Kennedy International Airport, a făcut ieri un apel public, sperând să primească informații noi.
Tatăl copiilor era vizibil afectat în timpul interviului. „Nu cred că are vreun rost să vă spun cum ne simțim”, a zis el. „Dacă știe cineva, oricine, ce s-a întâmplat cu Frankie și Cindy, vă rog să sunați la poliție”.
În timp ce soțul ei discută cu reporterii noștri, doamna Malone, o femeie mignonă, cu păr roșcat, a fost din nou audiată la secția de poliție din Fresh Meadows. Femeia era machiată cu tuș de ochi, rujată și îmbrăcată cu o fustă albastră, pantofi cu toc și o bluză decoltată, într-o nuanță caldă. Doamna Malone a ieșit din secția de poliție la 16.50 și a fost condusă acasă de un prieten de sex masculin.
Pete rămase cu gândul la Horowitz. La expresia de pe chipul lui când evitase să îi spună cum se cunoscuseră el și Devlin. La încăpățânarea de a-i evita privirea.
Așa că, în dimineața următoare, Pete merse la bibliotecă și petrecu mai multe ore printre arhive. Îi luă ceva timp – fu nevoit să scormonească în documente mai vechi de opt ani –, dar reuși, în cele din urmă, să găsească
articolul despre care Horowitz evitase să îi vorbească.
Făcu câteva copii xerox la vechiul copiator și ieși din bibliotecă cu paginile frumos împăturite în carnețelul său și cu ordine în gânduri.