— Da, sigur, când săreau calul. E mai temperamentală, se enervează, după
care îi trece la fel de repede. Dar, domnule Wonicke, nu cred că… că le-ar fi făcut vreodată rău, spuse Frank încruntat. Sunt sigur de asta.
VP - 93
Totuși, Pete citi o urmă de îndoială în vocea lui. Chelnerița le aduse comanda, iar Frank îi zâmbi. Pete îl privi lung, gândindu-se la tot ce îi spusese. Nu putea să bage mâna în foc pentru Ruth.
— Și după ce i-ați lăsat pe copii acasă la soția dumneavoastră, ce ați mai făcut?
— Am dat o tură cu mașina. Am rămas cu gândul la copii. La procesul de custodie. M-am dus până la un bar, dar m-am răzgândit și m-am dus acasă.
— De ce n-ați intrat?
— Nu știu. Eram obosit. Uneori, copiii mă istoveau. Am mers acasă, am băut vreo două beri, am urmărit meciul celor de la Mets la televizor. Am adormit pe la unsprezece.
— Și ziua următoare? Pe data de 13? Ce ați făcut atunci?
— De dimineață am fost să joc golf. Trebuia să ajung la șapte, așa că m-am trezit pe la șase, am făcut duș și am plecat la drum. Îmi aduc aminte că a fost destul de liniște pe drum. Nu cine știe ce trafic.
Deja vorbea pe un ton mai relaxat. Poate că îi era mai ușor să povestească
despre el decât despre copii.
— Și cum de ați mers așa de devreme la golf? Aveați zi liberă. De ce v-ați trezit așa de dimineață?
— Îmi place să mă trezesc devreme, să câștig timp. Cine se scoală de dimineață departe ajunge, obișnuia să spună tatăl meu. Plus că apoi se face prea cald. Nu-mi place să stau după-amiaza în soare.
— Deci ați mers să jucați golf. Cum a fost?
— Mi-a făcut bine să ies la aer. Dar Ed, tipul cu care am jucat, mi-a zis că
eram varză. Presupun că avea dreptate.
— Ce vă face să spuneți asta?
— Ei bine, toată treaba asta cu procesul de custodie. Mă preocupa. Iar după ce i-am văzut pe copii, asta m-a pus și mai mult de gânduri. Presupun că eram necăjit.
— Îmi imaginez. Nu cred că a fost deloc ușor – procesul, despărțirea.
Frank încuviință și începu să se joace cu mâncarea în farfurie. Evită să-i întâlnească privirea.
Pete continuă.
— Și despărțirea, a fost ideea doamnei Malone?
— Da, cred că da, zise el, cu privirea în farfurie.
— Sunt sigur că nu v-a fost ușor, îi spuse Pete. V-a spus de ce?
Frank ridică din umeri.
— Exista cumva o altă femeie la mijloc?
Frank ridică brusc privirea.
VP - 94
— Vrei să spui că îmi înșel soția? Nu, nicidecum! Nu a fost vorba despre așa ceva!
Pete ridică mâna, cerându-și scuze.
— Și, atunci, despre ce a fost vorba?
— Ea era… am prins-o cu altcineva.
Pete tresări. Nimeni nu scrisese despre asta.
— Ați găsit-o cu un alt bărbat?
Frank vorbi în șoaptă, cu ochii înlăcrimați.
— Într-o zi am ajuns mai devreme acasă. Mă simțeam rău, iar șeful meu mi-a zis să mă duc acasă. Am intrat în casă și am auzit zgomote. Din dormitor. Făceau… făceau…
— Îmi pare rău, domnule Malone.
— Tipul și-a luat hainele și a tulit-o. Aș fi vrut să-l iau de gât. Să îl iau la pumni, ca să nu se mai apropie niciodată de soția mea, de soția altcuiva. Dar eram atât de… pur și simplu…
Rămase fără cuvinte și își duse mâna la ochi. De parcă ar fi uitat că Pete era și el de față.
