Îl duse cu gândul la pisica din blocul de lângă el: o pisică tărcată care petrecea ore întregi holbându-se la păsările care se cuibăreau pe ramurile copacului din curte. Amândouă își cercetau împrejurimile cu ochii lor aurii: stăpâne pe situație.
După care prada ei apăru în peisaj.
Un tip la costum, cu părul dat pe spate, cu o gropiță în bărbie, înconjurat de râsetele prietenilor lui care îl împingeau de la spate. Ea își scoase o țigară, iar el bricheta, își începură dansul caracteristic: ea se aplecă ușor spre VP - 98
flacără, privirea lui alunecă spre decolteul în formă de V care se lărgi când se lăsă din nou pe spate.
El îi zâmbi, se apropie de bar și ridică bărbia; barmanul veni numaidecât, veșnic la datorie.
— Două pahare din ce bea domnișoara, zise el, îndreptându-și din nou privirea asupra ei.
Scoase o bancnotă care dispăru dintre degetele lui, iar barmanul le aduse două băuturi. El ridică paharul, iar Ruth se uită cu coada ochiului spre Hud, văzu privirea solemnă de pe chipul lui. Sau parcă era acolo o nuanță de tovărășie.
Începură să bea. El se prezentă, se prezentă și ea. Aruncă o privire în spatele lui spre chipurile îmbujorate, lucioase ale prietenilor săi, care schelălăiau ca niște câini, bătând cu pumnii în masă și se întoarse din nou cu fața spre el, zâmbitoare, seducătoare.
Data următoare, Ruth fu cea care surprinse privirea barmanului. Acesta o întrebă:
— Cu ce vă mai servesc?
Ea se uită la prietenul ei și spuse:
— Tu alegi. Data trecută ai băut băutura mea. Vreau să știu ce-ți place ție.
El se uită lung la ea, dar nu era îndeajuns de beat pentru o astfel de replică, ori minciună. Nu chiar. Ruth mai luă o gură și rămase în tăcere.
Pete își dădu imediat seama că rândul următor nu era atât de important; voia doar să-și țină mâinile ocupate. Ruth ridică privirea spre barman și comandă alte două băuturi, fără să spună nimic, însă de data aceasta nu mai era nici urmă de zâmbete sau priviri uneltitoare cu Hud, pentru că Ruth și prietenul ei deja își apropiaseră chipurile, iar restul încăperii era un cumul de zgomote, lumini și siluete pe fundal.
Ruth probabil că deja aflase că soția lui nu îl înțelege, iar ea probabil că
deja îi spusese că soțul ei era un afurisit, iar amândoi știau prea bine ce urma să se întâmple, doar că încă nu se ajunsese acolo. Nu încă. Atunci era despre preludiu, joacă, cutezanță, despre clipa aceea în care îți simți sângele pulsând în vene, pentru că asta însemna să fii tânăr, frumos și plin de viață.
El se scuză să meargă la toaletă, iar ea se întoarse ca să nu îl vadă
oprindu-se la masa prietenilor săi, ca să nu vadă rânjetele lor și cum îl bătură pe spate, iar Pete o văzu apucându-se de bar, înfigându-și degetele în el.
Când se întoarse, bărbatul se așeză mai aproape de ea și comandă două
pahare de whisky, unul pentru drum, spunându-i „ce ochi frumoși ai, iubito!”
la care ea începu să râdă, cu entuziasm. Apoi el o luă în brațe, iar ea se opri din râs și ridică privirea spre el.
VP - 99
Se ridicară și se îndreptară spre ieșire, cu Pete pe urmele lor. Voia să știe cum era ea când credea că nu era nimeni pe urmele ei.
Așa că o urmări până acasă, cu polițiștii în spatele lui. Își coborî mâna pe volan, iar pe cealaltă o odihni pe geam, cu cotul îndoit, cu palma pe acoperiș.
Își desfăcu degetele și lăsă curentul de aer cald al nopții să i se strecoare printre ele.
Când se opriră la semafor, le văzu siluetele în lumină, îl văzu cum o apucă
de mijloc, iar ea se lipi de el. Îi urmări în timp ce umbrele lor se contopiră, iar spațiul dintre ei se închise.
Odată ajunși la 72nd Drive, Pete ridică geamul și parcă mașina în apropiere, urmărindu-i intrând în clădire, Ruth cuibărindu-se în brațele lui, cu fața spre el. Pete își aprinse o țigară și văzu o lumină la etaj, semn că
aprinseseră o lampă, după care zări la fereastră silueta subțire a lui Ruth, trăgând draperiile.
Își imagină fierbințeala întunecată a camerei, lumina aurie a lămpii. Poate avea să pună un disc al lui Sinatra – părea, cu siguranță, genul de bărbat care apreciază genul acela de voce răgușită, suavă, care să citească dorința din spatele cuvintelor.
Probabil că avea să se scuze și să meargă să se aranjeze puțin, după care avea să pregătească ceva de băut și să se așeze aproape de el, să îl aștepte pe el să facă primul pas, pentru că știa că bărbații preferau asta, dar avea să se asigure că el știa că și ea voia să se întâmple – din priviri, din buze, din degetul acela care se plimbă pe gura paharului.
Pete ieși din mașină și se îndreptă spre clădire, simțind privirile polițiștilor îndreptate asupra lui, însă deja nu-i mai păsa. Porni direct spre ferestrele de la parter, dar nu auzi niciun sunet, așa că își continuă drumul, de-a lungul clădirii, până ajunse în spatele blocului. Nu avea nici cea mai mică idee de ce, doar că simțea nevoia să fie mai aproape de ea. Nu era nicio altă lumină aprinsă, așa că înaintă cu grijă. Și, coborând privirea, o zări.
O fereastră de la subsol era ușor crăpată. Doar câțiva centimetri, dar îndeajuns cât să își strecoare degetele prin deschizătură și să o deschidă.
Intră în subsol și închise fereastra în urma lui. Încăperea mirosea a detergent, a țigări și a praf. Pete se lipi de perete, căutând întrerupătorul.
Aprinse lumina câteva clipe ca să se orienteze și observă o canapea veche lipită de un perete, câteva cutii, un teanc de reviste și mai multe sticle de bere aruncate pe jos.
Stinse din nou lumina, porni în întuneric spre canapea și se așeză. Își lăsă
ochii să se obișnuiască cu întunericul. Nu auzi niciun zgomot venind din apartamentul de deasupra lui, doar bâzâitul unei insecte și podeaua scârțâind, în timp ce locatarii se pregăteau de culcare.
VP - 100
După care auzi un zgomot puternic și ceva ce semăna cu un geamăt de plăcere. Și-i imagină împreună: o văzu pe Ruth plimbându-și degetele prin părul bărbatului, lipindu-și trupul de al lui, și-l imagină pe el întinzând-o pe canapea, iar gemetele ei se transformau în șoapte, da, da, iar el o dezmierda cu privirea lui înfierbântată, în timp ce se desfăcea la pantaloni.
Pete auzi un sunet înăbușit când Ruth lăsă pantoful să-i alunece din mână, după care auzi zgomotul pașilor ei care îl duceau spre dormitor. Un alt geamăt de plăcere, de data aceasta din partea lui, și o văzu zâmbind în întuneric, pentru că știa că îl prinsese în capcană. Și, din nou, tăcere: poate că îl dezbrăca fără grabă. Incitându-l.