— Ce naiba e asta?
— Păi…
— Îți spun eu ce e, e genul de articol marca Cholly Knickerbocker. De când te-ai apucat să scrii pentru tabloide, măi Wonicke?
— Nu știu ce să…
— Cred și eu că nu știi. Ce naiba a fost în mintea ta?
— Domnule Friedmann, e încă un subiect de știre. Doamna Malone. E…
— Normal că e. Și dacă polițiștii ar fi arestat-o pe ea și pe… Paul Beckman ăsta pentru moartea copiilor, sau dacă ai fi avut o înregistrare cu ea în care își mărturisea fapta, aș fi fost primul care să-ți strângă mâna. Dar treaba asta… asta nu e o știre. E un articol gen Eugenia Sheppard și National Enquirer doi într-unul! strigă el, vizibil scârbit. Ai vreo dovadă că și-o trage cu individul ăsta?
— I-am văzut împreună.
— Făcând ce?
— I-am văzut ieșind la cină, am văzut-o când a dus-o la apartamentul lui.
VP - 110
— Pentru asta te plătesc eu pe tine, s-o urmărești pe doamna Malone luând masa?
— Eram în timpul meu liber.
— Vrei să spui că ai rămas în fața casei lui Beckman în timp ce și-o trăgeau, în timpul tău liber? Și ți se pare că asta sună mai bine?
— Voiam doar să…
Friedmann îi făcu semn să tacă.
— Gata, Wonicke, nu vreau să mai aud nimic.
Își dădu jos ochelarii, masându-și nasul. Își puse din nou ochelarii la ochi și se uită fix la Pete.
— Nu vrei sub niciun chip să te rupi de ancheta asta. Ei bine, îți poruncesc să o lași baltă. M-ai înțeles?
— Dar…
— M-ai înțeles?
— Da, domnule.
— Puștiule, să știi că te joci cu focul. Nu mă provoca. Vreau să vii, să-ți faci treaba și să-ți vezi lungul nasului. Atât. N-am chef să te interesezi tu de viața sexuală a doamnei Malone. Sau s-o faci pe detectivul. Să nu te mai aud cu prostiile astea.
Făcu hârtia mototol și o aruncă direct în coșul de gunoi.
— Hai, dispari.
∵
Dar Pete nu avea cum să se țină la distanță. Încercă să se concentreze pe alte știri, pe alte articole, pe alte termene-limită, dar zi de zi își continuă
drumul pe autostradă, în drum spre Long Island City, ca să se asigure că
ajunge la biroul lui Beckman până la ora cinci. Îi urmări plecând împreună la cină, la fel de fel de restaurante. Îi urmări în parcări întunecate, fără să-și ia ochii de la silueta lor în lumina felinarelor, bucurându-se de sentimentele pe care i le trezea prezența ei. Apăruse în viața lui din senin, îi dăduse lumea peste cap, făcându-l să-și pună la îndoială întreaga ființă.
După alte câteva zile, Ruth își mută câteva lucruri în apartamentul lui Beckman. Pete îl urmări ducându-i bagajul în casă, iar polițiștii din tura de după-amiază își luară câteva notițe, iar în seara aceea merse la McGuire’s să
vadă reacția lui Devlin:
— Dacă ar fi soția mea, aș omorî-o, aș omorî-o cu mâna mea.
De zile întregi, Devlin tot încerca să descopere limitele lui Beckman. Să
afle ce anume l-ar fi determinat să cedeze și să o scoată din viața lui.
Devenise o obsesie.
După care într-o seară intră în bar cu rânjetul pe buze. Reușise să îi descopere slăbiciunea.
VP - 111
— Bun, i-a dat un loc de muncă, s-a culcat cu ea, dar pun pariu că n-o s-o lase niciodată să-i pună în pericol căsnicia. Așa că am dat câteva telefoane și am reușit să aflu adresa lui din Delaware. I-am trimis o scrisoare soției sale, în regim de urgență. Pun pariu cu voi că doamna Beckman o să poposească
în New York în seara asta. Acum vreau să-i văd p-ăștia doi cum se descurcă.
Era tare mândru de el însuși.