— Nu știu… nu m-a mai luat nimeni la întrebări până acum. Nu chiar. Nu despre Ruth. Tot ce voiau să știe era: Ai auzit ceva neobișnuit în seara aceea?
Bănuiești pe cineva? Nimeni nu a părut curios să o cunoască mai bine, să afle despre cum era ea. Despre cum e ea.
Se aplecă să-și aprindă țigara. Dădu capul pe spate. Expiră fumul.
— Te ajută poveștile astea? Vrei să-ți notezi ceva?
— Nu știu. Nu știu dacă ajută la ceva, zise el, oftând, holbându-se în cana goală. Nici măcar nu știu ce să te întreb. Vreau să te aud vorbind pentru că
VP - 132
sper că o să spui ceva anume, ceva care să mă facă să spun: Da, ăsta e indiciul pe care îl așteptam. Doar că nu funcționează așa, nu? Doar în filme.
Așa că… pentru a-ți răspunde la întrebare, nu. Nu am să scriu nimic despre ea fără acordul tău.
Gina îi zâmbi și îl bătu pe mână. Se ridică de pe canapea, puse de cafea și scoase o cutie cu biscuiți.
— Cred că s-au cam întărit, zise ea, iar Pete luă un biscuit, ca să-i arate că
nu-l deranja.
Numele de Johnny Salcito îl sâcâia. Nu reușea să-și dea seama de ce i se părea atât de cunoscut.
După care îi veni o idee. Scoase teancul de fotografii și le răsfoi până o găsi pe cea pe care o făcuse în prima zi, cu Ruth în drum spre mașina lui Devlin, cu privirea îndreptată spre șirul de polițiști.
Pete îi întinse fotografia și o întrebă:
— Recunoști pe cineva?
Gina luă fotografia și arătă cu degetul spre bărbatul din mijloc, cel la care părea să se uite Ruth.
— Da, el e, Johnny. Ai făcut poza asta în prima zi, nu-i așa? Sărmana Ruth.
Ticălosul ăla o târăște să-și vadă copila moartă și, dintr-odată, vede un chip cunoscut, bărbatul care îi jurase iubire. Doar că, în loc să aibă grijă de ea, află
că e mână-n mână cu ticălosul ăla.
Se întunecă la față și îi întinse fotografia de parcă ar fi fost ceva murdar.
Pete o luă, o băgă la loc în teanc, îngândurat. Îi scăpa ceva despre Johnny Salcito, ceva important. Dintr-odată, își aduse aminte ce îi spusese Devlin: Salcito era cel care o sunase pe Ruth la două dimineața în noaptea în care dispăruseră copiii.
Brusc, se auzi muzică în depărtare. Gina se ridică în picioare și trase draperiile, ca să oprească zgomotul. Deschise radioul.
Zise fără să se uite înspre Pete:
— E de la World’s Fair. Caruselul ăla. Zi de zi. Toată vara. Țin minte că
eram aici, în casă, în ziua aceea, ziua în care copiii au… îl tot auzeam. Fără
oprire. Nu mai suport să-l aud.
Își luă o țigară cu mâna tremurândă, iar Pete i-o aprinse.
— Vezi tu, copiii vorbeau zi și noapte despre carnaval. De-abia așteptau să meargă, iar Ruth le promisese să-i ducă în toamnă, ca să fie mai răcoare, să se poată plimba, plus că urma să fie… urma să fie ziua lor… erau amândoi născuți în octombrie. Aveau să-și serbeze ziua la târg. Dar n-au mai apucat să meargă. N-au mai apucat…
Ochii i se umplură de lacrimi și nu se mai putu abține să nu plângă.
Rămase privind în gol.
VP - 133
— Dumnezeule, Ruth aude muzica asta zi de zi! Mă gândesc cu groază la Crăciun. Magazinele, decorațiunile, luminițele. Când mă gândesc la copiii de pe stradă, din magazine, vorbind în continuu despre Moș Crăciun și despre cadouri… Dumnezeule, nici nu vreau să mă gândesc. Dar nu reușesc să-mi scot din minte – totul îi amintește că vine Crăciunul și că ei… că ei nu-l vor mai sărbători niciodată.
Se șterse la ochi, scutură din cap și ridică privirea. Pete o întrebă primul lucru care îi veni în minte:
— Cum v-ați împrietenit tu și Ruth?
Gina se ridică să-și ia un șervețel și își suflă nasul.
— S-a întâmplat chiar în noaptea aceea, de la bun început. De prima oară
când am vorbit. M-a invitat la ea, să bem o cafea. Cred că a rămas și ea surprinsă, părea genul de persoană introvertită. Dar mi-am zis că dacă tot m-a invitat, frumos era să accept. Copiii deja erau la culcare, nu i-am cunoscut atunci. Dar Frank era încă acasă. Nu i-a plăcut niciodată de mine.
— De unde știi?
— A rămas în bucătărie până s-a făcut timpul să plece la muncă și a aprins radioul când ne-a auzit râzând. Am întrebat-o pe Ruth dacă ar fi cazul să plec, să nu-l deranjăm. Dar ea mi-a zis să fac abstracție de el, că era nepoliticos și prostănac. Mi-a zis că îi plăceau doar femeile care semănau cu mama lui.
— Cu mama lui?