Avea lacrimi în ochi, iar de data aceasta nu se mai abținu.
— Ruth habar n-are cât era de norocoasă. Pentru ea, era o simplă zi de marți. Pentru mine, era tot ce mi-aș fi putut dori vreodată: un bărbat care să
mă iubească, doi copii frumoși. O familie.
Gina oftă adânc și apucă sticla de băutură.
— Dumnezeule. Ești sigur că nu vrei să bei cu mine?
De data aceasta ridică paharul, o așteptă pe ea să-l umple, după care dădură noroc.
— Și tu ai întrebat-o vreodată pe Ruth?
— Ce?
VP - 136
— Ai întrebat-o ce ar fi vrut să se facă atunci când era mică?
— Oh, da, răspunse Gina, zâmbind. Vrei să știi ce mi-a zis? „Nu mi-am dorit niciodată ce ți-ai dorit tu – un soț, copii. Voiam doar să fiu specială”.
Dădu paharul pe gât și începu să-și plimbe degetul pe marginea paharului.
— S-ar putea spune că a reușit, nu? Toată lumea din Queens știe cine e.
∵
Minutele se scurseră. Povestiră despre copii, după care Pete o întrebă:
— De ce s-au despărțit?
Gina își aprinse o altă țigară.
— Pentru Ruth, Frank era un pas înapoi. În școală i se păruse că el era cea mai bună partidă. Și presupun că s-a măritat de tânără ca să plece de acasă, ca să scape de maică-sa. Știai că tatăl ei a murit când ea avea șaisprezece ani? L-a iubit foarte mult. După cum vorbește despre el, se vede că a fost fata lui tata. Dar după moartea lui… ei bine, ea și mama ei nu s-au înțeles niciodată bine. Voia să scape de acasă, iar Frank a fost șansa ei. Dar când am cunoscut-o eu, deja se săturase de el. Pete, trebuie să înțelegi că Ruth este diferită. Da, sigur, e o femeie frumoasă, dar e mai mult decât atât. Bărbații vor să o aibă. Unii bărbați ar face orice pentru ea. Ar fi putut să se mărite cu orice bărbat, dar și-a dat seama de asta prea târziu, când deja era căsătorită
cu un mecanic, cu doi copii acasă și cu o slujbă de căcat într-un bar de căcat.
Nu cred că Frank a înțeles vreodată cum stă treaba, zise ea, frecându-se la ochi. Sau poate că da. Era mereu gelos pe ceilalți bărbați. Țin minte că am întrebat-o odată: „Te-ai gândit vreodată să-i dai lui copiii? Să renunți la procesul ăsta de custodie?”
Pete lăsă paharul pe masă.
— Și ce ți-a răspuns?
— A început să țipe la mine, gen: „Cum poți să mă întrebi una ca asta?”
Era de-a dreptul furioasă. Eu i-am spus: „Ruth, am întrebat și eu”. După ce s-a mai calmat puțin, mi-a zis: „Sunt copiii mei, eu sunt mama lor”. Și gata, n-a mai zis nimeni nimic. Cred că nu suporta ideea să-l lase pe Frank să câștige.
Luptase din greu, era ca și cum… nu, nu avea de gând să-l lase să câștige.
Oricum, obișnuia să spună că nu era un tată bun. De-abia reușea să-și poarte singur de grijă. Mi-a spus de câteva ori că dacă ar fi fost să stea copiii câteva săptămâni la el, le-ar fi cumpărat numai pizza în primele zile după salariu și apoi conservă de porumb până la următorul salariu. Și asta nu e tot. Nu mi-a spus-o niciodată, nu în mod direct, dar cred că își făcea probleme despre ce ar spune lumea dacă l-ar fi lăsat pe Frank să ia copiii. Dacă ar fi fost să plece, pur și simplu. Era perfect conștientă de faptul că toate femeile din Queens s-ar fi uitat urât la ea. Că ar fi disprețuit-o. Și, chiar dacă nu vrea să
VP - 137
recunoască, mereu a interesat-o ce crede lumea despre ea. I-am spus de atâtea ori că pune prea mult la suflet.
Pete nu spuse nimic. Era sigur că trebuia să existe un motiv pentru care îi spunea toate aceste lucruri.
— În fine, sunt sigură că și-a pus problema în felul ăsta. Copiii erau cei care îi stăteau în cale și îi încurcau viața la care visa. Nu i-ar fi lăsat niciodată
să plece din casa ei, dar sunt sigură că s-a gândit la asta. Se întâmpla adesea să intre în vorbă cu un tip de la muncă, cu un client care îi acorda atenție.
Sau când se întorcea din escapadele ei cu Lou, îmi spunea că i-ar fi plăcut să
aibă un soț bogat. Cineva cu brichete frumoase, cu butoni eleganți, cu o mașină nouă, cineva care să o urce într-un avion spre California când avea el chef. Mi-a spus odată – Cindy era bolnavă, Frank încă nu îi trimisese banii pe luna respectivă și era tare deprimată – că visul ei era să se trezească într-un dulap ticsit cu haine și să fie servită la masă în fiecare seară. După ce văzuse ce altceva o aștepta, nu s-ar mai fi întors niciodată la Frank. Cred că ar fi dat orice să fie bogată. Sper să-i iasă într-o zi. Sper să-i iasă.
Dar oare cât de mult visase la viața aceea? se întrebă Pete. Cât de mare fusese tentația?
De fiecare dată când copiii mergeau la culcare și Gina venea la ea cu o sticlă de băutură, visa cu ochii deschiși la viața aceea. Sau de fiecare dată
când reușea să pună bani deoparte din bacșișuri și să-i lase pe cei mici cu o bonă, ca să se ducă singură la film, să stea în întuneric și să se uite la femeile acelea, care erau ca ea și care îi făceau pe bărbați să se îndrăgostească de ele.
Doar că, la finalul zilei, trebuia să se întoarcă acasă, să îi trimită pe copii la televizor, să se apuce de cină.
Văzu în fața ochilor fotografiile pe care i le dăduse Devlin, cu apartamentul ei. Cu farfuriile murdare din chiuvetă, cu urmele de creioane colorate de pe pereți. Hainele copiilor erau pe canapea, jucăriile aruncate pe jos. În încercarea ei de a păstra ordinea în sufragerie, îndesa lucrurile întrun colț: desenele copiilor, cărțile, șosetele.
După care își aminti de fotografiile din dormitorul ei. De dulapul în care hainele proaspăt călcate atârnau frumos pe umeraș. De sertarele în care lenjeria de corp și cămășile de noapte stăteau frumos împachetate.
Suprafețele luceau de curățenie, iar covorul era imaculat. Toate lucrurile erau la locul lor.