— Eram la secție când am primit apelul. Hârțogăraie și cafea. Cu asta mă
ocup eu. Cu o porcărie de hârțogăraie și cafea.
Deja începuse să aibă o pronunție nedeslușită.
— În fine, mi-a sunat telefonul și era Meyer. S-a retras din poliție în iarna lui ’62, după moartea lui taică-său și… mă rog, nu cred că te interesează asta.
VP - 146
Dar tot mai ieșea cu noi din când în când, tot mai trecea prin barurile de polițiști, zise el, după care se opri.
— El e cel care te-a sunat în noaptea aceea?
Salcito dădu din cap că da.
— Acum îmi dau seama că nici măcar nu m-a sunat pe mine. A sunat și el să vadă cine era prin secție. Voia să se vadă cu cineva la un pahar, după tura de noapte. Nu-l interesa cu cine, voia doar să vadă pe cineva care era genul de fată cu care putea el să-și dea întâlnire. Meyer a moștenit niște bani după
moartea tatălui lui. Chestia asta l-a schimbat. Îi plăcea să se laude cu banii lui. Să demonstreze că își permitea tot ce e mai bun. A sunat la întâmplare, nu mă căuta pe mine. Nu era vorba despre mine. Dumnezeule, dacă nu aș fi…
Luă o gură sănătoasă de whisky.
— În fine, am răspuns, zise el, ducând din nou paharul la gură. Era beat.
Mi-a zis că era la o petrecere în McGuire’s. M-a chemat și pe mine. I-am zis că
sunt la treabă. Era așa de beat că habar n-avea unde sunase. Așa că i-am spus că sunase la secția de poliție. Mi-a zis să vin după ce ies din tură. Mi-a zis să nu care cumva să nu vin. Când am ajuns la bar, l-am găsit tolănit pe o canapea mare de lângă intrare, flancat de două fete, ținându-le după gât. Mi-a făcut cu ochiul. Am văzut o sticlă de șampanie în găleata cu gheață, două
sticle goale și zece dolari bacșiș pe masă, lângă cheile de la Cadillac. De parcă
le uitase, din pură întâmplare, acolo. Meyer ăsta umblă mereu în țoale frumoase. Costume scumpe, cravate asortate, cămăși frumos apretate. Dar țin minte că în noaptea aceea mi s-a părut ceva ciudat la el. Costumul îi era șifonat, iar cămașa era prea strânsă pe corp, de parcă se îngrășase. Mi-a strâns mâna și mi-a făcut cunoștință cu blonda de lângă el. Donna. Sau Dana, nu mai știu. Cealaltă fată, prietena Donnei, a fost cea care mi-a atras atenția.
De ea eram interesat. Avea ceva deosebit. Chiar ceva deosebit. Meyer și blonda erau călare unul peste altul, ea se prăpădea de râs, iar el o pipăia pe sub masă. Dar Rusty era… altfel. Mai tăcută. Noaptea aia, pur și simplu, am stat de vorbă. Am vorbit, i-am băut șampania lui Meyer, am dansat.
Își goli din nou paharul.
— Rusty… chiar dansa diferit de celelalte femei – își unduia brațele, umerii, șoldurile. Parcă era o panglică diafană în întuneric.
Salcito căzu din nou pe gânduri, iar Pete nu știa cum să rupă tăcerea. În cele din urmă, Salcito oftă și spuse:
— Așa a fost în acea primă noapte. Parcă… nici nu știu cum să spun…
parcă m-a fermecat, zise el, râzând. Dumnezeule, auzi la mine. Normal că aș
fi vrut să o regulez, dar cumva… parcă voiam să stau să mă uit la ea cum dansează. Cum râde. Mi-a luat patru zile să-mi fac curaj să o sun. Mi-a fost VP - 147
teamă că nici măcar n-o să-și mai amintească de mine. Dar și-a amintit.
Părea încântată că am sunat-o. Am scos-o la cină într-un loc frumos. Elegant.
Își umplu paharul și îl duse din nou la gură. Privirea și gândurile lui erau în altă parte.
— Ne-am făcut ochi dulci. Din când în când, venea mai aproape de mine, îmi punea mâna pe braț când vorbea. Țin minte că… țin minte parfumul ei.
Avea dresuri și îmi aduc aminte de sunetul pe care îl făcea mătasea de fiecare dată când se mișca. Un sunet atât de discret. Mă înnebunea. Și ea o știa prea bine.
Pete își imagină mireasma trupului ei. Șoapta aceea suavă de fiecare dată
când se așeza picior peste picior. Arcuirea piciorului.
— M-a invitat la ea acasă să bem ceva și am fost… ei bine, am fost respectuos. Am luat-o cu încetișorul. Am mai fost și cu femei măritate și m-am gândit că… chiar dacă îmi făcea ochi dulci, am crezut că o să fie mai timidă, în acțiune. Dar nu a fost deloc așa, zise el. Reacțiile ei erau incredibile. Felul în care se mișca, felul în care vorbea. Era ca un animal. Iar diferența dintre felul în care se comporta în public, liniștită, chibzuită, iar felul în care s-a mișcat în pat… parcă era o altă femeie. Incredibil.
Sticla de whisky era pe trei sferturi goală.
— Dar erau și lucruri care mă deranjau la ea.
Pete nu întrebă nimic, așteptă.
— Faptul că voia să ne-o tragem doar pe întuneric. Chiar și după ce trecuseră câteva luni de când eram împreună. Nu voia să mă lase să o văd.
De îndată ce terminam, se dezlipea de lângă mine și se furișa în baie înainte să apuc să aprind lumina. Și ieșea din baie îmbrăcată, machiată, gata să îmi aducă un pahar de băutură. Și când ieșeam la masă sau în bar, și chiar dacă
mergeam apoi pe stradă, de mână, nu mă lăsa niciodată să o sărut în fața casei. Dansa cu mine, mă șicana, mă atingea – dar nu voia să mă sărute în public. N-am înțeles niciodată de ce.
Își umplu din nou paharul și începu să bea. Avea lacrimi în ochi.
— Sunt atât de multe lucruri pe care nu le-am înțeles niciodată la ea.
— Ce crezi despre copii? îl întrebă Pete.