Fetele care îl flancau îi cântară în strună și începură să râdă.
Gallagher se ridică în picioare și îi întinse mâna. Avea o piele catifelată, frumoasă, ca de bebeluș.
— Mulțumesc pentru vizită, domnule Wonicke. Vă invit la un pahar înainte de plecare. Fac eu cinste. James vă va însoți.
Și înainte să mai apuce să spună ceva, Pete simți un braț care îl prinse de după umeri și îl trase spre zona de bar. Care vasăzică, fusese pe cale de a deveni o problemă.
În timp ce savură un pahar dublu de whisky – unul de calitate, dacă tot bea pe banii lui Gallagher – și cugetă la următoarea sa mișcare, Pete observă
dintr-odată agitația de la intrare. Portarul se lupta cu o femeie care încerca să intre. Se uită lung la ei, după care o auzi pe femeie strigându-l pe Gallagher pe nume.
Dădu pe gât paharul de whisky, se îndreptă spre ușă și o prinse pe femeie de braț. Îl salută din priviri și o conduse pe femeie spre ieșire. Era beată sau poate doar amețită, de-abia se mai ținea pe picioare și tot încerca să se întoarcă în bar.
Pete reuși să o tragă după colț și o lipi cu spatele de zid. Făcu un pas în spate, iar femeia se holbă la el, încercând să se concentreze. Avea chipul ridat, părul neted. Să fi avut între patruzeci și șaizeci de ani, greu de spus.
Brusc, se aplecă și începu să vomite. Pete se dădu repede la o parte și se uită cu scârbă la ea. Femeia scuipă de câteva ori, după care se șterse la gură
cu dosul palmei și își îndreptă spatele.
— Vai, Doamne. Hai că mă simt mai bine.
Ridică privirea spre Pete, cu ochii ei roșii:
— La ce dracu’ te uiți așa?
O apucă o criză de tuse și scuipă din nou pe jos:
— Vrei să te distrezi un pic cu mine? Aia vrei?
— Te-am auzit bine, voiai să stai de vorbă cu Lou Gallagher?
Femeie făcu ochii mari.
— Dumnezeule! Te-a trimis nenorocitul ăla să scapi de mine? Nu-și mai permite și el niște bătăuși ca lumea?
— Nu lucrez pentru Lou Gallagher. Numele meu este Pete Wonicke. Sunt reporter.
VP - 154
Își scoase pachetul de țigări și îi oferi una. Ea luă două, duse una la ureche și pe cealaltă în gură și așteptă nerăbdătoare ca el să i-o aprindă.
Inhală adânc în piept, răsuflă un fum înecăcios, după care începu din nou să tușească.
— Și ce treabă ai cu mine?
— Am nevoie de informații despre Gallagher.
Femeia se opri din vorbă ca să-și ia un fir de tutun de pe limbă.
— Ce fel de informații?
— Despre Ruth Malone. Despre copiii ei. O cunoști?
Femeia ridică din umeri și mai trase un fum.
— N-am auzit niciodată de ea. Dar pe el în cunosc bine.
— Ce-mi poți spune despre el?
Brusc, văzu privirea concentrată de pe chipul ei. Dădu din cap și își vârî degetele în fața lui.
— Nu prea cred, domnule reporter. Dacă vrei să-ți povestesc despre Lou, o să te coste.
Pete ezită.
— Vrei să știi despre Louie? Vrei să-ți povestesc despre el? Am o grămadă
de povești. Știu tot ce a făcut.
Ochii ei erau umezi și disperați, dar furia din vocea ei era crudă, autentică. Acceptă.
— Îți dau douăzeci de dolari.
— Cincizeci. Și îi vreau acum.
— Treizeci.
— Treizeci de dolari? Hai, dom’le. Am facturi de plătit! Am datorii…