— Nu are o… adresă fixă.
— Stă pe străzi?
— Nu, e… ei bine, e…
— E o curvă? Dumnezeule, Wonicke, vorbești serios? Toți de la procuratură or să râdă de mine!
Luă o gură de suc și spuse:
— Uite ce, puștiule, știu că ești prins în povestea asta. Știu că ai investit mult timp. Înțeleg. Dar nu-i nicio poveste complicată la mijloc. Știu deja că
Ruth Malone e ucigașul. E cum nu se poate mai vinovată. Da, știm că a avut un complice. Cineva a ajutat-o să-i scoată pe copii din casă, să le țină gura VP - 165
închisă. Cineva a ajutat-o să ascundă trupurile. Și poate că Gallagher ăsta e complicele ei. Dar n-o să-l putem aduce niciodată în fața instanței. Toată
lumea e la cheremul lui. Joacă golf cu șeful, soția lui e membră a mai multor organizații de binefacere alături de soția judecătorului Ames. Nu contează.
Trebuie să ne concentrăm pe Ruth Malone. Ea a fost la fața locului. Și chiar dacă nu i-a omorât ea, este implicată. Ea era mama lor. O mamă trebuie să
aibă grijă de copiii ei. S-a întâmplat din vina ei.
Se dădu mai aproape de Pete.
— Să nu-ți faci speranțe, ea o să plătească pentru tot ce a făcut. Am primit astăzi o scrisoare care ar putea fi ultimul pas. Mai lasă-mi o săptămână, două, și vom avea tot ce ne trebuie ca să o arestăm.
VP - 166
Capitolul 15
Ruth se trezi în scaunul de lângă fereastră. Nu se auzea nicio mașină, dar primele raze ale dimineții deja se strecurau printre jaluzele. Se ridică de pe scaun, își masă gâtul, umerii și maxilarul pentru că scrâșnise necontrolat din dinți și se gândi să facă o baie caldă. Traversă holul, pe lângă ușile închise, pe lângă Minnie care schelălăia în somn. Își făcu o cafea, adăugă două degete de votcă.
Minnie se trezi din cauza zgomotului și intră în bucătărie, se duse la castronul ei gol de mâncare și începu să se vaite ușor. Ruth o ignoră, își luă
cana de cafea cu ea în baie și închise ușa după ea. Lăsă cana de cafea pe jos și se așeză pe toaletă. Oftă.
Frank plecase din nou de acasă. Distanța și tăcerea dintre ei crescuseră și se adânciseră și mai tare, până când deja n-o mai interesa să repare nimic.
Venea acasă ca s-o găsească stând pe întuneric, cu țigara în mână, privind în gol. Îi șoptea ceva la ureche, dar ea îl ignora, așa că o lăsă singură, exact ce voia ea.
Doar că într-o noapte Frank aprinse lumina și o întrebă dacă era bine, iar ea nu spuse nimic. Încercă să o ia în brațe, iar ea rămase inertă la pieptul lui, până ce Frank se enervă și începu să o zdruncine. Nimic.
Izbucni în plâns – iar de data aceasta se uită la el pentru că nu îl mai văzuse niciodată plângând. Se uită la chipul lui roșu, la obrajii umezi, iar el o apucă, îi dădu o palmă peste față, iar Ruth privi în gol spre picăturile de salivă din colțul gurii sale în timp ce urla:
— Nu te mai gândi doar la tine!
Nu știu ce să spună, așa că nu zise nimic și continuă să se uite la el, iar el o întrebă de ce dracu’ se uita așa la el și o lovi din nou și din nou până ce simți gust de sânge în gură. În cele din urmă, Frank încetă s-o mai lovească, se opri din plâns și se duse în dormitor. Auzi zgomotul sertarelor, înjurături șoptite, bubuituri. După care Frank se ivi în pragul ușii cu valiza în mână, iar ea ridică privirea spre el, care continua să se miște, în timp ce el îi spunea fel de fel de lucruri, iar ea ar fi dat orice să-l vadă plecat din casă, mai mult ca niciodată. Închise ochii și, în cele din urmă, zgomotul vocii lui se opri și se făcu liniște. Își ținu respirația până ce ușa se închise după el, după care se ridică de pe canapea și se duse în bucătărie, deschise sertarul și găsi cana lui, ușor crăpată, pe care uitase să o ia cu el. O azvârli în perete și o privi făcându-se bucățele.
VP - 167
Da, Frank plecase din nou de acasă, dar mama ei se întorsese. Mama ei care nu înțelegea de ce Ruth dădea cu piciorul căsniciei sale. Care nu reușise niciodată să înțeleagă de ce și-ar fi putut dori ea vreodată ceva mai mult decât un soț chipeș și doi copii, iar Frank suna în fiecare zi pentru că era foarte îngrijorat și ea nu trebuia să fie singură. Iar acum se afla în spatele unei uși închise, cu mâinile în păr, cu chipul în lacrimi, iar ușurarea că era singură era atât de mare încât i se făcu rău. Se ușură, începu să plângă și se simți golindu-se pe interior până ce nodul din gât se risipi. Se ridică în picioare, deschise robinetul, își suflă nasul și trase apa cu șervețelele și durerea. În timp ce așteptă să se umple cada, se încordă la gândul că Minnie ar putea să înceapă din nou să schelălăie, să ceară să fie hrănită, să fie scoasă
afară, să o cheme, să o cheme, să o cheme. În ciuda faptului că zgomotul apei risca să o trezească pe mama ei, în ciuda faptului că se aștepta dintr-o clipă
într-alta să îi bată la ușă și să audă vocea aceea insistentă care voia să știe ce făcea acolo, de ce făcea baie la ora aia când avea atâtea alte lucruri de făcut, ce avea să spună lumea, trase adânc aer în piept și oftă.
— Du-te dracu’, șopti ea spre ușă, printre dinți, pe silabe. Du-te dracu’, lasă-mă în pace, lasă-mă să trec prin asta în felul meu!
Închise ochii, își încleștă pumnii și își înfipse unghiile în piele până ce simți durerea, iar valul de furie se risipi. Luă sticla de spumă de baie de la Avon pe care o primise cadou de ziua ei de la Gina și o vărsă pe jumătate în cadă. Simți mireasma de trandafiri și mușcate și și-o imagină pe mama ei respirând printre dinți, certând-o că făcea risipă.
Cada începu să se umple, iar Ruth rămase în fața oglinzii, privindu-și chipul palid. Făcu ochii mici până ce imaginea din oglindă se făcu neclară.
Făcu din nou ochii mari. Lumina aceea neiertătoare din baie însemna că nu putea ascunde nimic. Pielea îi era unsuroasă și umflată de la somn, porii închiși. Roșeața din obraji, coșurile, cicatricele – erau toate acolo.
Cunoscuse cândva un tip, unul care trecuse de la bere la whisky, apoi la ceva mai rău, care nu se putea abține și simțea o nevoie disperată să se frece pe piele ore întregi. Stătea pe scaun, făcând abstracție de discuțiile din jurul lui, frecându-se în cap, pe brațe, pe gât, pe buze, până ce începea să
sângereze. Știa că acum simțea și ea aceeași nevoie.
Chiar sub buza de jos observă un punct negru. De-abia vizibil. Începu să-l stoarcă și, pe moment, nu se întâmplă nimic. Împunse mai tare, iar unghia ei străpunse pielea. Câteva picături de sânge, urmate de un lichid albicios.
Savură duhoarea. Inspiră și expiră adânc.
Se întoarse să analizeze cealaltă parte a feței, își trase pielea spre ureche.
Se uită lung la vechile cicatrice de acnee de pe obraji. Câteodată, urâțenia ei era ciudat de liniștitoare.
VP - 168
Jumătate de oră mai târziu, încă întinsă în apa caldă, savurându-și cafeaua cu votcă, auzi ușa de la dormitor și pașii mamei sale pe hol. Luă o gură
