Avea să izbucnească în râs. Nu o mai văzuse niciodată râzând.
— Dacă îți mai găsești vocea.
Dar acasă la ea, învăluită în glasul aspru, răgușit al unui cântăreț de jazz, pe ritmul acela suav, doritor, amețită după cinci pahare de whisky, Ruth avea să se oprească din jocul ei ispititor. Avea să îi ofere ceva de băut și să
dea paharul pe gât dintr-o singură mișcare. După care avea să se oprească
din vorbit, iar Pete avea să rămână neajutorat, văzând-o venind spre el, și avea să închidă ochii ca să nu-și vadă reflexia în ochii ei negri, flămânzi.
Își imagină căldura trupului ei, mireasma ei, părul ei, sărutarea ei.
Avea să o sărute ușor, așa cum sărutase dintotdeauna fetele, dar sărutarea ei avea să fie pătimașă, fierbinte, disperată, și nu avea să știe cum să răspundă. Avea să se facă roșu la față și să coboare ușor spre gâtul ei cu sărutări delicate.
Dar ea avea să-i prindă chipul între palme și să-l sărute din nou și să îi șoptească printre buze.
— Nu te mai gândi la nimic.
— Poftim? Eu…
Poate că avea să se sperie și să se retragă din strânsoarea ei, dar ea avea să-l caute din nou, de data aceasta cu o voce și mai răgușită.
— Nu te mai gândi la nimic, lasă-te în voia simțurilor.
Înainte să mai apuce să o întrebe ce voia să spună, înainte să recunoască
faptul că nu știa cum să facă asta, gura ei avea să-l cuprindă, avea să-i simtă
limba, respirația fierbinte și dinții ascuțiți pe buzele sale, și avea să simtă
teamă și dorință. Avea să le lase să îl pătrundă, să îl cuprindă ca un val de aer, ca să simtă. Ca să simtă.
Iar din clipa aceea imaginația lui trecu mai departe de gândirea rațională
și evadă într-o serie de imagini și senzații pure. Buzele ei pline. Șoaptele ei, părul ei. Gâtul ei alb. Genele curbate și lungi. Focul ei. Străfulgerarea de durere când îl cuprinse cu degetele ei, gemetele ei, gustul ei sărat. Și apoi valul acela puternic și senzația că nu mai era cale de întoarcere.
Și după. Cum avea să fie după?
Oare avea să se trezească alături de ea printre așternuturi, uzi de sudoare, îmbătat de mireasma ei, sub privirile ei? Sau avea să se trezească
de unul singur, cu dureri în tot corpul, auzind apa curgând la baie și avea să
o găsească pe Ruth în pragul ușii, cu lumina în spatele ei, cu o înfățișare ciudată, îmbrăcată din cap până-n picioare.
— Uite-ți hainele. Poți să iei un taxi de pe Main Street.
VP - 172
Mintea lui avea să caute amintirea căldurii sale, mirosul pielii sale pe sub toate pudrele și cremele acelea. Doar că pudra și cremele o acopereau acum din nou, iar femeia pe care o atinsese era acum ascunsă, pe sub sprâncenele arcuite și pe sub fumul de țigară. Iar când avea să încerce să o sărute, buzele lui aveau să îi întâlnească obrazul rece.
Oare cum avea să fie?
∵
Noaptea era rece, pe străzi era liniște, domnea pacea de dinaintea zorilor.
Umblă pe străzi mai bine de o oră, cu gândul la ea. Încercând să scape de imaginea soțului ei, a mamei lui, a copiilor ei. Încercă să alunge sentimentul acela de rușine, de vinovăție.
Și să se concentreze doar asupra ei. Pe chipul ei obosit, frumos. Pe gustul ei. Pe sunetele pe care avea să le facă. La trupul ei sub atingerea lui. Și descoperi că era ușor să se gândească doar la ea.
Își simți inima bătându-i cu putere și își imagină cum ar fi fost ca bătăile inimilor lor să se sincronizeze. Se gândi la legătura dintre ei, care se întindea de-a lungul orașului: una flexibilă, plină de posibilități. De promisiuni.
Se gândi la glasul ei. La înfățișarea ei, la textura părului, a pielii, a gurii. Se gândi la tot ce ar fi vrut să-i spună, la scrisorile pe care ar fi vrut să i le scrie și pe care știa că nu avea să i le trimită niciodată.
Simți un gol teribil în stomac, în gât. Și simți locul în care ar fi trebuit să
fie ea.
∵
Frank trecu pe la ele și îi spuse că voia să stea de vorbă cu ea.
Mama lui Ruth îi zâmbi, îl sărută pe obraz și îi spuse să stea liniștit, că ea oricum voia să se ducă la biserică în dimineața aceea.
Merseră în sufragerie, iar Ruth se așeză la fereastră, cu țigara în mână. Se uită pe geam și o văzu pe mama ei depărtându-se, mergând greu, cocoșată. Îl lăsă pe Frank să vorbească, fără să-l asculte, bucurându-se de soarele cald al iernii.
După care Frank spuse ceva care o trezi în simțiri.
— Ce a zis Devlin? întrebă ea.
