— Mi-a zis că dacă mergem la detectorul de minciuni, toate întrebările acestea or să înceteze. Mi-a zis că dacă ne supunem amândoi interogatoriului, o să ne lase în pace.
Ruth își mai aprinse o țigară, trase un fum și se uită lung la el.
— Și tu îl crezi?
Frank întinse brațele într-un gest pe care Ruth îl cunoștea prea bine. Era mișcarea lui de nu știu-cât-e-ceasul. Sau nu-mi-a-zis-nimeni-că-m-ai-sunat, ori nu-mi-au-intrat-banii.
VP - 173
— Ruth, e polițist. Vrea să afle cine e vinovatul. Își face și el datoria.
Ruth mai trase un fum, privind în gol. Își aminti de Devlin și de celălalt polițist – Mackay. Care îi spusese că o înțelege. Că știa că lucrurile o mai luau razna. Vocea aceea joasă care îi dădea de înțeles că știa că ea își omorâse copiii. De luni de zile o tot terorizau. Trebuia să găsească o soluție prin care să-i facă să înceteze.
∵
Două zile mai târziu, Ruth se așeză pe scaunul din camera întunecată.
I-a spus lui Devlin că e de acord să se supună detectorului de minciuni, atât timp cât Frank face și el la fel. Și a cerut asigurări că avea să fie singură
în cameră alături de tehnicieni, că nimeni nu avea să fie cu ochii pe ea. Se săturase să fie toți cu ochii pe ea.
— Bine, doamnă Malone. Bine. Facem cum ziceți dumneavoastră.
— Iar Frank o să fie și el interogat în același timp cu mine?
— Da. Amândoi în același timp. E în camera vecină.
Tehnicianul se apucă să verifice firele, să se asigure că mașinăria funcționa corespunzător, iar Ruth fumă o țigară după alta.
— Știi că nu-i legal, da? Am citit că nu acceptă testele astea în tribunal.
Bărbatul nu ridică privirea, continuă să-și vadă de treaba lui.
— Trebuie să fie ceva în neregulă cu testul ăsta. Altfel l-ar accepta în tribunal.
Bărbatul nu spuse nimic, dar aruncă o privire spre ușă. După care începu:
— Te numești Ruth Maria Malone?
— Da.
— Câți ani ai?
— Douăzeci și șase.
— Ești măritată?
— Nu mai sunt.
— În noaptea de 13 iulie 1965 erai singură în apartament cu copiii tăi?
— Da.
— Le-ai făcut vreodată rău copiilor tăi?
— Nu.
— Când i-ai văzut ultima oară în viață?
— Am mai răspuns la întrebarea asta, de mai multe ori.
— Când i-ai văzut ultima oară în viață?
— Și lui Frank îi puneți aceleași întrebări?
Tehnicianul ridică privirea spre oglinda de pe perete.
— Da sau nu?
— Doamnă, îmi pare rău, nu pot să…
— Frank Malone. Fostul meu soț. E și el acum, în camera vecină.
VP - 174
— Dar… noi avem un singur aparat.
Ruth își scoase firele din braț și i le aruncă în față tehnicianului confuz, de parcă ar fi fost radioactive. După care se duse spre oglinda de pe perete și țipă:
