Câteva ore mai târziu, ușa se deschise din nou și îl auzi pe Quinn spunând:
— E aici.
Ridică privirea și văzu un străin. Un bărbat la vreo cincizeci de ani, cu păr cărunt, cu ochii albaștri. Era îmbrăcat la costum, avea ac de cravată și o cămașă albă, imaculată. Brusc, își dădu seama de cât de cald era în cameră, după cum arăta ea. Își dădu părul după urechi, dădu să se ridice, dar el îi făcu semn să stea jos și îi întinse mâna.
— Numele meu este Henry Scott. Sunt avocatul tău.
Avea o piele uscată. Îi simți mirosul de parfum: ceva lemnos. Proaspăt.
— Nu ești avocatul trimis din oficiu, zise ea, fără să stea pe gânduri.
El îi zâmbi, amintindu-i de cineva.
— Așa este.
VP - 176
După care se întoarse spre Quinn și îi spuse pe un ton aspru:
— Aerul din camera asta e sufocant. Repară termostatul sau mutați-ne în altă cameră. Aduceți-ne niște apă. Cafea și sandviciuri – și asigură-te că
trimiți până mâine-dimineață la mine la birou copii după interviurile clientei mele, pe casetă și transcrise.
Quinn se făcu roșu la față și încuviință. După ce ieși din cameră, Scott își îndreptă din nou atenția asupra ei.
— Domnul Gallagher e cel care m-a angajat să mă ocup de cazul tău.
Înțeleg că sunteți prieteni.
În clipa aceea își dădu seama că avocatul îi aducea aminte de Lou.
Amândoi îi transmiteau același sentiment: uite un tip care știe ce face. Care o să aibă grijă de ea.
Scott își puse servieta pe masă, nemulțumit.
— Patetic.
Ruth se uită lung la el. El îi zâmbi din nou și făcu semn spre ușă.
— E clar că nu au nimic împotriva ta. Te supun acestor condiții precare ca să încerce să te intimideze. Dacă ar avea dovezi serioase, nu ar mai sta pe gânduri. Asta – zise el, arătând spre încăperea micuță –, asta îmi spune că nu au nicio dovadă, așa că încearcă să te oblige să mărturisești.
Brusc, Ruth fu invadată de o senzație amețitoare cum că avea posibilitatea să se lase pe mâna cuiva care fusese angajat să aibă grijă de ea.
Analiză senzația aceea cu precauție. Se ridică în picioare, se uită în ochii lui și îl așteptă pe el să vorbească.
Scott se așeză pe scaunul de lângă ea. Parcă reuși să deslușească aroma trabucurilor scumpe pe care le fuma el din mirosul țigărilor de rând pe care le fumau ceilalți. În fața ei stătea Devlin și, lângă el, un tip tras la față pe care nu îl mai văzuse până atunci, Carey, Caruso – ceva de genul. Avea un chip șmecher, semăna cu un șobolan.
Erau patru oameni în cameră, dar îl vedea doar pe Devlin.
Acesta se aplecă ușor spre ea, uitându-se fix în ochii ei atât de insistent, încât îl simți în mintea sa. Încercă din greu să îl alunge. Să îl țină la distanță.
Să își păstreze gândurile pentru ea însăși.
Fără să își ia ochii de la ea, întinse mâna, iar bărbatul cu față de șobolan îi întinse un dosar. El puse dosarul pe masă, între ei și îl deschise. Întinse fotografiile pe masă, de parcă ar fi fost la masa de poker. Și în tot acest timp fără să-și ia ochii de la ea.
— Uită-te la ele, doamnă Malone.
Dar Ruth nu-și putea lua ochii de la chipul lui. Dacă ar fi fost să-și mute privirea, Devlin ar fi interpretat acest lucru ca pe un semn de slăbiciune.
— Uită-te la ele, te rog.
VP - 177
Auzi vocea lui Scott parcă din depărtare.
— Mi-e teamă că trebuie să intervin. Clienta mea…
Ruth nu-l băgă în seamă și rămase cu ochii la Devlin.
— UITĂ-TE LA ELE!
Glasul lui, pumnul în masă o făcură să tresară: șocul o făcu să se dea înapoi, să-și ferească privirea.
La început, mintea ei nu reuși să înțeleagă la ce se uitau ochii ei. Erau frunze, umbre, rămurele. După care observă un pantof. Și un picior. Ceea ce i se păruse a fi o ramură subțire se dovedi a fi un picior. Ceea ce i se păruse a fi un nod în lemn era, de fapt, o vânătaie.
Întinse mâna și mângâie ușor fotografia. Văzuse vânătaia aceea pe când fusese o simplă zgârietură, însângerată. O curățase cu apă călduță, o ștersese cu iod. O ținuse nemișcată când se zbătuse să fugă de usturime. O sărutase ca să treacă durerea.
Își sărută acum vârful degetelor, își lipi buzele de pielea caldă, rozalie și se simți roșie în obraji, își simți sângele fierbându-i în vene și își lipi buzele de piciorul acela rece, inert.
