— Nenorocitule. M-ai mințit!
După care:
— Să știi că aud cum râzi de mine, ticălosule! Nu e corect! Nu e corect!
strigă ea furioasă către bărbații din spatele oglinzii. Nu vă interesează să
aflați adevărul despre copiii mei – vreți doar să dați vina pe mine!
MAMA COPIILOR MALONE
REFUZĂ SĂ FACĂ TESTUL
CU DETECTORUL DE MINCIUNI
Reporter Tom O’Connor
QUEENS, 9 noiembrie – Ieri, mama celor doi copii morți a refuzat să
se supună testului cu detectorul de minciuni ca să răspundă
întrebărilor despre misterul din jurul morții lor.
Frank Malone Jr., în vârstă de cinci ani, și sora lui, Cindy, în vârstă de patru ani, au fost dați dispăruți în noaptea de 13 iulie 1965 din apartamentul lor de la etajul întâi din Kew Garden Hills. Ulterior au fost găsiți morți în apropiere de casa lor. Copiii locuiau alături de mama lor, Ruth Malone, în vârstă de douăzeci și șase de ani, care era despărțită de tatăl copiilor, Frank Malone Sr. Domnul și doamna Malone s-au împăcat pentru o scurtă perioadă după această tragedie.
În ciuda unei investigații amănunțite, poliția încă nu a reușit să
obțină suficiente informații cât să aresteze pe cineva.
Inițial, doamna Malone s-a arătat dispusă să coopereze cu poliția, acceptând să se supună unui test poligraf. Dar am aflat că femeia a refuzat să se supună interogatoriului pe motiv că rezultatele nu vor fi acceptate drept dovadă în sala de judecată.
Purtătorul de cuvânt din partea poliției a declarat: „Doamna Malone și-a dat acordul să fie supusă testului cu detectorul de minciuni ca să-și dovedească nevinovăția, dar nu a avut nici cea mai mică intenție să facă
acest lucru. A știut de la bun început că testul poligraf nu este acceptat în tribunal.
În timpul interogatoriului, detectorul de minciuni măsoară reacțiile fiziologice, precum tensiunea arterială, pulsul și glanda sudoripară.
Orice variație semnificativă în acești parametri poate însemna că
respectiva persoană minte.
Doamna Malone a refuzat să comenteze decizia ei de a refuza testul poligraf, precum și zvonurile cum că arestarea ei ar fi următorul pas.
VP - 175
O sunară din nou de la poliție. De data aceasta o chemară la secție.
— Mai avem câteva întrebări pentru dumneavoastră. Intră în clădire cu capul sus și ceru să stea de vorbă cu un avocat. Devlin îi spuse că nu avea nevoie de unul. Ruth ceru din nou un avocat, iar Devlin o întrebă dacă avea ceva de ascuns. Ruth nu se lăsă, așa că Devlin o duse la un telefon, iar ea îl sună pe Arnold Green.
Acesta răspunse la telefon, dar părea ocupat. Când își dădu seama cu cine stătea de vorbă, se arătă mai rezervat.
— Doamnă Malone. Cu ce vă pot ajuta?
— Sunt la secția de poliție. Cred că… cred că am nevoie de un avocat.
Urmară câteva clipe de pauză, după care acesta spuse:
— Doamnă Malone, eu mă ocup de divorțuri. De dreptul familiei.
Chestiuni civile.
— Nu știu… nu știu ce să fac.
— Îmi pare rău, dar nu am cum să vă ajut.
Ruth dădu să spună ceva, dar avocatul îi închisese.
Se întoarse cu fața spre Devlin, care era în spatele ei, și, fără să se uite la el, îi spuse că avea nevoie de un avocat.
— Adică vreți să vă dăm pe cineva?
Ruth își fixă privirea pe o pată de pe perete, la stânga capului lui.
— Da, exact.
— Să văd ce pot face. Dar să știți că s-ar putea să dureze, zise el. Nu știu ce avocat întreg la minte ar accepta cazul ăsta.
O băgară într-o cameră încuiată, fără ferestre și cu căldura dată la maximum, cu o ușă care se deschidea doar din exterior. Quinn veni să îi spună că încercau să ia legătura cu un avocat din oficiu. Ruth nu spuse nimic, așteptă doar să se închidă ușa după el.