Lawrence chicoti, iar Charles îi aruncă o privire.
— Ce e? întrebă Lawrence. A fost grozav.
Sylvia era bucuroasă că se afla lângă ușă, așa că ieși fără să mai stea pe gânduri și coborî într-un suflet scările, urmată îndeaproape de tatăl ei.
*
Pierduseră prezentarea video – o proiecție de douăzeci de minute într-o sală la fel de curată și de goală precum o casă de întâlnire a Quakerilor, așa că Jim și Sylvia merseră acolo, grăbindu-se să intre chiar după începerea filmului, alăturându-se unui alt grup de turiști. Franny nu i-ar fi urmat pentru nimic în lume, de frică să nu se plictisească de moarte, iar Charles ar fi preferat să-și plimbe 94
- EMMA STRAUB -
mâinile pe tufele de rozmarin și să-și imagineze viața pe un vârf de munte stâncos, în loc să stea minute bune într-o cameră întunecată, așa că erau în siguranță pentru moment. Sylvia ședea lângă tatăl ei, dar destul de departe de acesta, astfel încât șoldurile lor să nu se atingă deloc pe băncile simple din lemn. Comentariul filmulețului („Eu, Robert Graves”) părea realizat postum, iar Jim și Sylvia izbucniră în râs de câteva ori. Robert Graves se contura ca un maniac egoist, comic și excentric, ai cărui copii călăreau măgăruși pe plajă și a cărui amantă capricioasă se aruncase pe fereastră și supraviețuise.
— E mai amuzant ca Reality TV, Syl, îi șopti Jim, iar ea încuviință
din cap, total de acord.
Era cu adevărat o reclamă care te îndemna să lași orașul în urmă, să găsești o bucată de teren perfectă și să rămâi acolo, indiferent cât de departe. Jim și Franny nu se gândiseră niciodată să părăsească
New Yorkul – nu serios, cel puțin. Ea ar fi putut călători pentru anumite perioade atunci când ar fi primit câte o sarcină, dar slujba lui Jim nu ar fi existat în altă parte. El se întreba dacă Franny nu-l învinuia pe el pentru faptul că o lega definitiv de Manhattan. Dar asta părea puțin probabil – la fel ca amintirea lui Madison Vance.
Aceasta începuse lucrul vara trecută, imediat după ce terminase anul patru la Universitatea Columbia. Redacția „Gallant” avea un program temeinic pentru interni – zeci de tineri absolvenți executând tot felul de activități auxiliare fără a fi plătiți. Ei multiplicau documente, alergau înainte și înapoi la dulapul cu articole de papetărie, sortând tot felul de materiale și cărți, luând notițe detaliate (Jim nu înțelegea niciodată de ce) la ședințe. Celor mai promițători interni li se dădeau din când în când diverse sarcini: să verifice informații, să facă muncă de cercetare, să citească
ziarele de scandal. În toamnă, ea fusese promovată în funcția de 95
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
asistent editor – o slujbă adevărată, cu beneficii și un 401 (k)14.
Madison avea părul lung și îl purta liber, revărsat pe umeri. După
ce intra în biroul lui – și asta cu mult înainte de a se întâmpla totul –
, Jim găsea fire de păr blond, ca niște filamente de aur, lipite de mobila sa.
Era de-a dreptul jenant cât de ușor și de repede se întâmplase totul – cât de puțin se străduise.
— Grozav, nu? întrebă Sylvia.
— Mda, zise Jim, cu privirea concentrată din nou asupra ecranului.
În loc să urmărească imagini cu Robert Graves la lucru, Robert Graves cu familia lui, Jim revăzu cu ochii minții trupul gol al lui Madison Vance. Fusese surprins prima dată când își strecurase mâna sub fusta ei și îi simțise pielea fină, proaspăt epilată a pubisului, la fel de netedă și catifelată ca o față de pernă de la hotel.
Era genul de lucru pe care Franny nu l-ar fi făcut niciodată, din principiu – ea avea o adevărată tufă acolo jos, întotdeauna, și era foarte mândră de ea, de parcă ar fi fost un fel de vedetă Playboy din anii 1970. Madison era exact opusul, o reprezentantă a generației care crescuse cu filmele porno difuzate pe internet. Gemuse atunci când Jim își plimbase palma deasupra clitorisului ei. Când era el de vârsta ei, abia dacă știa ce era un clitoris. Regreta foarte mult ce se întâmplase, dar erau momente care refuzau pur și simplu să-i iasă
din minte. Jim își iubea soția, își iubea soția, își iubea soția. Dar fusese ceva unic – după atâția ani – să-și plimbe mâna pe pielea altei femei, neștiind cum avea să răspundă trupul acesteia sau ce avea să se schimbe la ea după atingerea lui. Jim transpira abundent acum, în ciuda aerului condiționat din încăpere. Filmul era lung, iar el era mulțumit. Să-și privească fiica în față ar fi fost ultimul lucru pe care l-ar fi făcut în clipele acelea.
14 Plan de pensie privată
96
- EMMA STRAUB -
*
Lui Carmen nu-i plăcea să piardă exercițiile fizice programate.
Pentru clienții ei, să meargă la sala de fitness de două ori pe săptămână era minimul absolut. Asta însemna întreținere. Pierdeai tonusul muscular din ce în ce mai mult atunci când erai plecat. Să-și ia două săptămâni de vacanță însemna practic a-și dori cu orice preț
să se întoarcă la genuflexiuni greoaie și gâfâit excesiv. Se gândise să-și lase clienții pe mâna unui înlocuitor, în lipsa ei, dar Carmen nu avea încredere în niciunul dintre ceilalți profesioniștii de la Total Body Power, care ar fi putut să-i fure definitiv clienții. Jodi era cea mai bună după ea – o adevărată criminală – și ea îi dăduse târcoale săptămâni întregi după ce văzuse numele lui Carmen tăiat de pe tabelul cu programări. Luna iulie în Miami nu era o glumă. Chiar dacă nu era sezon pentru locuitorii Floridei, sala de fitness se umplea cu turiști care primiseră abonamente de la hotelurile în care erau cazați și ale căror trupuri aveau nevoie de ajutor mai mult ca orice. Carmen făcea un soi de antrenament în circuit lângă piscină.
Flotări, burpee- uri, sărituri din ghemuit, sărituri cu coarda invizibilă.
Bobby înota indiferent în piscină și din când în când striga cuvinte de încurajare.
— Așa te vreau! Explodează, dă tot ce poți!
Bobby încă învăța argoul.
Se cunoscuseră la Total Body Power cu aproape șase ani în urmă, atunci când Bobby terminase de două luni colegiul, ducându-și traiul tot cu cardul de credit al familiei Post. Își luase un abonament premium la sală – douăsprezece ședințe cu instructor personal, de două ori pe săptămână, timp de șase săptămâni. Îi spusese lui Carmen că voia să abordeze cu seriozitate aceste antrenamente, pentru a fi în cea mai bună formă. Bobby nu fusese niciodată
sportiv și nu avea nicio bună coordonare mână-ochi. Trupul prelung al lui Bobby fusese un soi de zucchini ofilit, având aceeași grosime de sus până jos. Carmen știa ce era de făcut. Îl pusese la 97
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
regim zilnic de pudră proteică și îi dădea să ridice tot mai multe greutăți în fiecare săptămână: exerciții la banca de forță, haltere, kettle-bell 15 pentru elongații. Bobby făcea tracțiuni și flotări și sărituri.
Ea știa toate aparatele și le regla pentru exerciții din ce în ce mai dificile.
