— Oh, știi, muzeele nu mă pasionează atât de mult.
— Da, dar nu e tocmai un muzeu. E doar o casă. Unde a locuit un scriitor. Deci înseamnă mai mult să-ți bagi nasul peste tot și nu să
admiri artă.
— Nu citesc prea mult.
Franny zâmbi cu buzele strânse – care deveniră o linie dreaptă.
Aceasta era o femeie matură, își aminti ea, o femeie care se întreținea singură și lua propriile decizii. Nu făcea parte din familia ei. Nu era problema ei.
— Mm-hmmm, bâigui ea.
— Oh, și totuși tocmai am citit o carte în avion, o carte foarte bună, zise Carmen, iar mâna ei se opri pe umerașul unei rochii incredibil de urâte. Inima lui Franny tresăltă – chiar în momentul când încerca să o convingă să-și tempereze așteptările. Se numește
„Mâncarea ta, trupul tău”. Cred că ți-ar plăcea și ție, de fapt.
— Oh, da? făcu Franny.
Putea fi sociologie, își spuse ea, sau antropologie, un studiu de 103
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
norme culturale prin intermediul preparatelor naturale, o investigație a stereotipurilor prin prisma felurilor de mâncare pe care ni le-au lăsat înaintașii. Lui Franny îi plăceau enorm cărțile despre mâncare – poate ăsta era momentul pe care ea îl așteptase, momentul în care Carmen avea să deschidă gură să-i dovedească
faptul că ea îi acordase mereu atenția cuvenită.
— Este despre felurile de diete care funcționează mai bine în cazul corpului tău – eu, de exemplu, sunt scundă și musculoasă, ceea ce înseamnă că trebuie să nu consum carbohidrați complecși.
Bunica mea cubaneză m-ar omorî dacă ar mai fi în viață: fără orez și fasole! Carmen deschise ochii mari. E chiar interesant, adăugă ea.
— Asta sună foarte util, zise Franny. Ești gata să probezi câteva haine?
Carmen ridică din umeri.
— Desigur. Apucă o rochie din vraful pe care-l ținea Franny în brațe. Era făcută din plastic transparent, ca un corset confecționat din policlorură de vinil. Nu crezi că e foarte drăguță?
— Mm-hmmm, bâigui Franny, incapabilă să spună mai mult.
*
Barul cu tapas recomandat de Joan se afla în încâlceala de străduțe din zona Plaça Major și avea, de asemenea, un Burger King și o pizzerie, ambele fiind ticsite cu adolescenți spanioli.
O mulțime se revărsa pe ușile restaurantului, ceea ce o făcu pe Sylvia să se îndoaie de la mijloc, ca o jucărie rămasă fără baterii.
Hotărâtă, Franny își făcu drum cu dificultate prin barul ticsit, până
la plasatoarea localului, și în scurt timp se așezară cu toții la o masă.
Joan telefonase în numele lor pentru a face o rezervare. După cum îi menționase lui Franny, părinții lui îi cunoșteau pe proprietari. Era o insulă mică, la urma urmei.
— Ce băiat drăguț! zise Franny de mai multe ori – nimănui în special. Drăguț, drăguț de tot, adăugă ea.
— Mda, zise Bobby. Mare păcat că numele lui e Joan, continuă el, 104
- EMMA STRAUB -
pronunțându-l ca în America, rimând cu groan 16 , un nume de femeie.
Mama lui îl pocni peste braț.
— Gio -aaan. Iar tu te faci îngrozitor de musculos, zise ea.
Nu era un compliment.
Bobby și Charles începură să comande arătând cu degetul – un platou încărcat de ardei copți acoperiți cu fulgi mari de sare, felii de pâine prăjită unse cu pastă de cod, frigărui de caracatiță. Farfuriile apărură, distribuirea lor în jurul mesei fiind însoțită de murmure de plăcere. Franny se uită la meniu și comandă mai mult – albóndigas, chifteluțe din carne în sos de roșii; patatas bravas, cartofi fierți și apoi prăjiți, șprițuiți cu maioneză deasupra; pa amb oli, răspunsul celor din Mallorca la bruschetele italienești.
— Nu sunt rele deloc, zise Sylvia cu gura pe jumătate plină.
— Dă-mi chiftelele! zise Bobby întinzând mâna spre ea de pe cealaltă parte a mesei.
— Más rioja! 17 spuse Charles, ridicând paharul către centrul mesei, fără a ciocni cu nimeni, pentru că toată lumea era prea ocupată cu mâncarea.
Franny și Jim stăteau alături în cel mai îndepărtat capăt al mesei, spătarele scaunelor lor fiind lipite de perete. Charles și Lawrence se ridicară pentru a se duce să vadă aperitivele tapas expuse în vitrinele de sticlă dispuse de-a lungul barului, iar copiii erau ocupați cu mâncarea pe care încă o aveau în față. Un platou cu friptură sfârâitoare ateriză pe masă, iar Bobby își înfipse furculița într-o bucată enormă, pe care o îndreptă spre gură ca un om al peșterilor.
— Ei? întrebă Franny.
Jim își rezemă brațul de scaunul ei, iar Franny nu obiectă – doar 16 Geamăt
