La sfârșitul celor șase săptămâni, brațele lui Bobby aproape că se dublaseră ca grosime, iar abdomenul său – care fusese întotdeauna aproape concav – începea să semene cu șase pachețele. Carmen era o adevărată artistă a trupului, formându-l din nimic. Nu ajunseseră
în pat decât la sfârșit, în ultima săptămână, mai exact. Lui Bobby îi părea rău că ședințele se apropiau de sfârșit și știa că tatăl lui nu ar fi fost de acord să mai cheltuiască încă o mie de dolari cu sala de fitness. O invitase pe Carmen să bea ceva cu el, fără să știe dacă ea obișnuia să-și otrăvească trupul în felul acela sau în oricare altul. Ea acceptase, așa că se întâlniseră la barul hotelului Del Mar. Bobby alesese unul dintre barurile mai puțin sofisticate din zonă în mod intenționat, neștiind cum arăta Carmen în afara sălii de fitness, când nu mai purta hainele de gimnastică și nedorind să se simtă
stânjenită, dar nu era nevoie să-și facă griji.
Ea apăru cu cinci minute mai târziu de ora stabilită, purtând pantofi Lucite cu tocuri înalte și o rochie albă care abia îi acoperea fundul rotund și ferm.
— Taci din gură, zise Carmen și își începu salturile din ghemuit.
Își roti trupul astfel încât ajunse cu spatele la piscină. Peste câteva luni avea să împlinească patruzeci și unu de ani. Toți cei de la sala de fitness spuneau că patruzeci de ani însemna o nouă vârstă de douăzeci și cinci și aveau dreptate. Ea se gândea să participe la un maraton sau la un triatlon ori poate la amândouă. Diferența stătea în grupurile de mușchi și tonifiere. Pentru a fugi aveai nevoie de 15 Ganteră tradițională rusească în formă de ghiulea din fier 98
- EMMA STRAUB -
tendoane solide și de cvadricepși, care erau buni și la ciclism, dar, odată ce intrai în apă, totul era centrat pe spate și inimă. Carmen își vedea corpul în apă, având o cască de înot pe cap. Se imagină
spintecând suprafața apei cu fiecare respirație, absorbind exact atâta energie cât trebuia pentru următoarea mișcare ritmică. Ar fi ajuns printre primii – dintre cei de vârsta ei –, dacă nu chiar prima, de asta era sigură. Mulți dintre clienții ei de la sala de fitness aveau patruzeci de ani, cu trupurile deformate din cauza sarcinilor sau a comodității. Carmen nu avea de gând să ajungă așa: pasivă și moale. Ea era puternică.
Bobby se ridică pe marginea piscinei și se întinse, picurând de apă, pe șezlongul cel mai apropiat de Carmen. Soarele era chiar deasupra capetelor lor, dar pe el nu-l deranja. Cei din familia lui parcă erau vampiri sau victime ale cancerului, înfricoșați de moarte de ceva mai multă vitamina D, dar lui Bobby îi plăcea să prindă
puțină culoare.
— Ei, zise Carmen, întinzându-și gamba și aplecându-se peste ea de la mijloc, cu degetele de la picioare întinse spre cer, ce se întâmplă cu părinții tăi?
— Ce vrei să spui?
— Știi tu ce vreau să spun. Carmen își aduse la loc piciorul stâng și îl extinse pe cel drept. E multă tensiune între ei?
Bobby se rostogoli, așezându-se pe burtă.
— Ei sunt mereu așa.
— Pe naiba. Spune-i asta fundului meu.
— Oh, îmi pare rău, vorbeam despre fundul tău? Pentru că sunt mult mai interesat de o astfel de conversație. Bobby își ridică puțin capul, înălțând din sprâncene.
Carmen făcu un pas spre el și se așeză pe același șezlong.
Trupurile lor păreau prea mari pentru șezlongul acela îngust.
— Vorbesc serios acum. Părinții tăi sunt bine? Ei par așa, nu știu, extrem de sensibili.
99
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
— Sunt în regulă. Mereu sunt așa. Nu știu. E un fel de tranziție, înțelegi? Tatăl meu a ieșit la pensie. Îți poți imagina cum e să ieși la pensie? E ca și cum ai spune: „În regulă, dragă lume, în mod oficial sunt prea bătrân ca să mai fiu de vreun folos. Puteți să mă puneți pe un bloc de gheață, mi-e indiferent”.
— Despre ce vorbești?
— Știi tu, așa cum fac eschimoșii. Oricum, sunt sigur că acesta e motivul.
Bobby se întoarse pe o parte ca să-i facă mai mult loc, iar Carmen se întinse în spațiul acela, lipindu-și trupul uscat și fierbinte de al lui, care era ud.
— Atunci de ce a ieșit la pensie, dacă tu crezi că nu vrea să se simtă ca un eschimos?
Bobby își puse mâinile umede în jurul taliei ei și o trase mai aproape de el. Ea mirosea foarte vag a transpirație – lucru care lui i se păruse mereu sexy.
— Nu am idee, zise Bobby, dar aș prefera să discut despre altceva. Ca de exemplu – ce-ar fi să te scot din pantalonii ăștia?
Își strecură o mână udă sub elasticul șortului ei Lycra.
Carmen se feri, prefăcându-se dezgustată de ideea lui. Ea se ridică, scuturându-se parcă de niște paraziți imaginari, după care începu să-și scoată încet tot ce avea pe ea.
— Ar trebui să mergem mai des în vacanță, zise și sări în piscină.
Bobby era tare înainte de a o urma. Își scoase rapid costumul de baie și se aruncă după ea, împroșcând cu multă apă în jur.
*
După ce Joan fu lăsat acasă și restul grupului – adus de departe, toți se pregătiră pentru o cină în Palma. Joan le recomandase un restaurant cu tapas, iar Franny luase notițe bogate în legătură cu ce să comande. Asta era aria ei de pricepere, cea mai mare bucurie în viață – să se gândească ce să pună în gură și când anume. Ieșea din discuție să meargă la cină înainte de ora nouă, dar Bobby murea de 100
- EMMA STRAUB -
foame, iar Sylvia, de plictiseală, așa că Franny adună toată trupa, îi îmbarcă pe toți în mașini și le dădu indicații cum să ajungă în oraș.
Planul era să viziteze împrejurimile orașului înainte de cină și se părea că el coincidea cu dorințele tuturor. Parcară mașinile pe o stradă îngustă de lângă catedrală, un morman masiv din piatră
cenușie aflat chiar în zona plajei. După câteva zile în Pigpen, în Palma se simțeau deja acasă – orașul era plin de viață, străzile forfoteau de cupluri, familii și câini, toți se plimbau încet și serveau băuturi la micile mese din fața cafenelelor. Bobby și Carmen mergeau înaintea tuturor, ținându-se de mână.
