Își făcuseră planuri să împartă aceeași cameră, dar asta înainte ca Gabe să strice totul. Așa se petrecuseră lucrurile, fu nevoită Sylvia să recunoască. Chiar dacă prefera de o mie de ori să o învinuiască
pe Katie, cățeaua cu față de boxer, de fapt Gabe era cel care îi făcuse rău. Ei nu fuseseră împreună, desigur. Niciunul nu spusese nimic, cu excepția idioților care scorniseră că erau logodiți, că mergeau acasă și făceau sex în timpul pauzelor dintre cursuri pentru că
88
- EMMA STRAUB -
părinții lor nu erau acasă și menajera nu i-ar fi dat de gol.
Majoritatea preferau să bârfească pe seama lor, prea timizi să le spună în față și prea fricoși ca să obțină ceea ce voiau. Gabe își făcuse un obicei din a veni acasă la familia Post în fiecare săptămână. El și câțiva prieteni sunau la ușă, uneori în timpul după-amiezii, acea perioadă magică în care Franny trebuia să
lucreze în biroul ei, Jim muncea încă la revistă și în care nimeni nu punea multe întrebări. Sylvia considera că era culmea cât de puțin știa propria mamă despre viața ei, când slujba sa presupunea tocmai acest lucru – a da atenție la detalii. Franny știa totul despre prepararea sosului mole conform unei rețete rămase de la o bunică
mexicană, pe care o învățase în Oaxaca în 1987, dar habar nu avea că Gabe Thrush venea cu regularitate la ei acasă ca să lingă toracele fiicei ei.
Ei doi nu făcuseră sex, evident. Sylvia nu și-l putea imagina pe Gabe dându-i mai puțină atenție, dar, dacă ar fi făcut sex, probabil că
asta s-ar fi întâmplat. El încercase odată – așa credea ea, dar nu știa sigur. Mai mult se rostogoliseră în patul ei – ea cu bluza descheiată
sau fără bluză, rugându-se ca nimeni să nu intre pe ușă. Sylvia considera acea idilă cea mai mare realizare din viața ei de adolescentă, pentru că Gabe arăta bine (spre deosebire de mutanții pe care-i sărutase de plictiseală în tabăra de vară) și era popular, iar atunci când îi dădea telefon aveau niște conversații chiar amuzante.
Problema era că Gabe Thrush avea relații asemănătoare cu jumătate dintre colegele lor, inclusiv – descoperise ea – cu Katie Saperstein.
Spre deosebire de Sylvia, Katie nu era deloc nesigură în legătură
cu terminarea unei relații. Venise la școală într-o luni cu o vânătaie uriașă pe gât și cu Gabe Thrush la braț. Sylvia îi privise cum intrau împreună pe ușile duble, afișând o satisfacție postcoitală evidentă și se simțise la fel de mică precum nasul lui Katie. Asta era în aprilie, chiar înainte de a afla cu toții cine și unde intrase la facultate. Din moment ce Sylvia nu mai vorbea cu Katie și Gabe, fusese nevoită să
89
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
audă veștile bune de la doamna Rosenblum-Higgins, consiliera lor total ineficientă – nu era de-a dreptul minunat să meargă la Brown cu prietenii ei? Erau prietenii ei, nu-i așa? În acel weekend se dusese Sylvia la petrecere și se îmbătase atât de rău – weekendul acela în care fuseseră făcute pozele, weekendul în care Facebookul explodase și în care ei îi trecuse prin minte să toarne pe cineva din Mafie doar ca să intre în programul de protecție a martorilor.
Mașina se mai balansă o dată, de parcă ar fi amenințat că intra în grevă, iar Joan întoarse brusc pentru a urca un alt deal abrupt.
Drumul nu avea parapet și nici balustradă, nimic care să-i împiedice să se prăbușească în hău dacă Joan ar fi trebuit să vireze pe neașteptate.
— Cât de departe suntem, Joan? întrebă Sylvia.
Decorul pe care-l puteau admira pe geamul mașinii arăta la fel –
soare și cer senin, cu case de culoarea vaselor tradiționale din lut.
Trecură pe lângă o pajiște cu copaci contorsionați și cioturoși.
Crengile lor atârnau grele, încărcate cu lămâi enorme.
— Mai avem doar câțiva kilometri până la Deià. Aproape am ajuns.
Joan era îmbrăcat lejer, cu un tricou simplu din bumbac, dar se parfumase și în acea zi cu colonia lui. Sylvia o simțea de pe bancheta din spate.
Și-l imagină pe Gabe Thrush încercând să se decidă ce colonie să
cumpere, stând în mijlocul unui palier aglomerat, la Macy’s, în timp ce sute de tinere vânzătoare înfocate pulverizau colonie în direcția lui. Dacă vreunul dintre cei doi încerca să se apropie de ea în acele prime zile de singurătate de la colegiu, avea să le dea foc în somn.
Ei nu o meritau. Niciun băiat de la liceu nu o merita. Ea era mult mai bună, Sylvia știa asta – mai mare, mai pregătită și gata să-și lepede pielea cea veche, precum un șarpe.
— Bine, zise ea, așezându-se cât mai senzual pe bancheta din spate. Sunt sigură că mama trebuie să urineze.
90
- EMMA STRAUB -
*
Casa se afla chiar lângă Deià, pe drumul care ieșea din oraș. Era muzeu de numai șase ani, dar, ca multe alte case de scriitori care sunt deschise publicului, fuseseră făcute mari eforturi pentru ca locuința să arate la fel ca pe vremea lui Graves.
La drept vorbind, piesele ultramoderne fuseseră îndepărtate și înlocuite cu replicile lor din trecut, așa încât casa părea un soi de distorsiune temporală, accentuată doar de țăcănitul butoanelor mașinii de scris în loc de tastatura laptopului. Jim rămase impresionat de simplitatea casei, care era la fel ca majoritatea celor din zonă – o clădire decolorată din piatră, cu portaluri arcuite de cărămidă și pardoseli răcoroase. Bărbații reușiseră să îi întreacă pe mallorcan și pe fete și vizitau deja împrejurimile micului muzeu. O
femeie prietenoasă îi conduse în jurul celor două jumătăți ale parcelei întinse pe care se ridica muzeul, prezentându-le grădina impresionantă a lui Graves. Parfumul greu al florilor de iasomie plutea deasupra cârciumăreselor viu colorate și a arbuștilor opulenți de bougainvillea. Charles se considera un ecologist convins și se aplecă să atingă cu grijă petalele pastelate ale violetelor și ale florilor de cosmos.
— Aș ucide să am o grădină ca asta.
La casa lor de vară din Provincetown nu aveau decât jardiniere cu flori la ferestre. În oraș, apartamentul lor avea vedere spre râul Houston, dar patioul era umbrit și răcoros în cea mai mare parte a zilei, fiind amplasat în spatele unor clădiri mai înalte.
Lawrence puse o mână pe umărul lui.
— Ne-am putea muta oricând din oraș. Am putea cumpăra o casă mai mare în Cape Cod. Mai puține dune de nisip, mai mult noroi.
