— Da, așa cred. Se ridică. Cel puțin, unul din noi are un soț bun.
Haide, să terminăm de făcut curat înainte să se facă dimineață și tembelii ăștia să distrugă din nou totul. Nu e cel mai rău lucru din lume să nu ai copii, să știi. Reușesc să-ți facă viața un dezastru.
Și, cu aceste cuvinte, Franny îl sărută pe Lawrence pe obraz, aproape tandră, și intră din nou în casă. Lawrence se întoarse și o urmări pe fereastră întorcându-se spre robinetul de la chiuvetă și turnând din plin detergent peste mormanul jignitor de vase.
Lawrence ținea încă un morman de deșeuri în poală, inclusiv o revistă rămasă de la zborul cu avionul, plină de „Ponturi despre sex care îl vor scoate din minți” și „Ce trebuie să știi NEAPĂRAT
atunci când mergi în centrul comercial”. Nu-i venea să creadă că
Jim și Franny o lăsau pe Sylvia să cumpere asemenea porcării – i se părea la fel de grav ca a lectura fățiș un articol din Hustler. Citi în fugă articolul despre sexul oral, care era de fapt un soi de listă
completată cu sugestiile cititorilor. Fetele heterosexuale trebuiau doar să urmărească unul sau două filme porno cu homosexuali pentru a învăța tot ce voiau să știe, își spuse Lawrence. Poate că
avea să-i spună Sylviei părerea lui în una din zilele acelea.
Lawrence observă cu coada ochiului o mișcare și ridică privirea spre etaj. Carmen se uita țintă la el de la fereastra deschisă a 84
- EMMA STRAUB -
dormitorului ei. Privirile lor se întâlniră, iar Carmen își duse un deget la ureche, ca și cum ar fi vrut să spună: „Nu am auzit nimic”, apoi stinse lumina, trase draperiile și dispăru.
85
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
ZIUA A CINCEA
Franny și Sylvia se aflau în mașină cu Joan, iar Charles, Jim și Lawrence erau în altă mașină, la mică distanță în urma lor. Fusese ideea lui Franny să meargă în pelerinaj la casa lui Robert Graves din Deià, cu toate că Franny pretindea că nu știa nimic despre Robert Graves în afară de versiunea din 1976 a filmului de televiziune „Eu, Claudius împărat”, despre care Jim spunea că făcuse din ea o păgână. Asta se întâmplase chiar înainte să urce în mașinile lor și să
parcurgă un drum de patruzeci de minute spre nord. Sylvia se simțea entuziasmată să iasă din casă, dar ar fi preferat să meargă la plajă, în pofida faptului că ura nisipul. Se simțea ca și cum ar fi mers într-o excursie cu școala însoțită de mama ei, o plăcere pe care nu o mai experimentase din școala primară, când Franny se oferea voluntar să-i însoțească pe copii la Grădina Zoologică sau la Muzeul de Istorie Naturală, pentru a se debarasa apoi de îndatoririle sale, cuprinsă de amoc și mergând clătinându-se în fața pinguinilor, la fel ca restul copiilor. Avea totuși o consolare: Joan era cu ele în mașină. Franny îl convinsese să conducă, pentru că el era singurul care știa unde trebuia să meargă fără să distrugă
schimbătorul de viteze din cutia aceea mică a mașinii închiriate, dar și pentru că ei îi plăcea să călătorească pe locul de lângă șofer și să
fie purtată printre insule de tineri chipeși de douăzeci de ani. Dacă
Jim putea să-și materializeze fanteziile cu o fată de douăzeci de ani, atunci și ea putea să facă asta.
— Îmi pare rău că am distrus întâlnirea pe care o aveai astăzi cu Joan, Syl, zise Franny, întorcându-se spre fiica ei – care stătea pe bancheta din spate – și făcându-i cu ochiul.
Joan îi verifică reacția privind prin oglinda retrovizoare. Ochii lui erau mai vigilenți ca ai unui șarpe.
— Hai să încercăm să ne comportăm ca niște adulți, nu vrei? zise 86
- EMMA STRAUB -
Sylvia. Îmi cer scuze pentru mama, care te hărțuiește sexual, Joan.
No le prestes atención.12
Își încrucișă brațele la piept, sigură de fapt că mama ei avea să fie suficient de deranjată ca să rămână tăcută tot restul călătoriei.
Franny se întoarse să privească pe fereastră, fredonând ceva ca pentru sine – o melodie care nu avea nimic în comun cu aceea de la radioul ieftin al mașinii, o piesă a lui Céline Dion, care se auzea când mai tare, când mai încet din cauza drumurilor accidentate de munte care se întindeau înaintea lor. Coborî pe jumătate geamul mașinii, iar aerul îi răvăși părul scurt și negru, care-i acoperi fața.
Sylvia se lăsă pe spătarul banchetei, ghemuindu-se în colțul acesteia. Mașina era de mărimea unui pedicab13 și cam la fel de sigură. Cabina se clătina dintr-o parte în alta în timp ce urcau un deal, iar Sylvia închise ochii, fericită că, în caz că ar fi fost să moară
pe drumurile de munte din Mallorca, cel puțin avusese ultimul cuvânt într-o discuție cu mama ei. Nu era corect să fie furioasă pe ea, dar Sylvia era oricum furioasă. Evident, tatăl ei o irita și mai mult, pentru că el era cel vinovat, dar Sylvia fusese prezentă în viața lor de cuplu destulă vreme ca să-și dea seama că nu era atât de simplu – nimic nu era simplu, mai ales când era vorba de o relație de două ori mai îndelungată decât vârsta ei. Stând așa, pe bancheta din spate a mașinii, cu ochii strâns închiși, New Yorkul părea mult mai departe decât era – nu că i-ar fi lipsit. Cu siguranță, aveau loc petreceri, iu-huu, probabil în casa goală a cuiva, cu sticle de băutură
și limonadă, toate turnate într-o cuvă uriașă plină cu un lichid ciudat cu vagă aromă de citrice, dar ea nu avea să mai meargă
niciodată la o astfel de petrecere. Cineva ar fi putut crede că o greșeală stupidă nu însemna mare lucru după o viață în care fusese atât de cuminte, dar acel cineva se putea înșela.
12 Nu-i da atenție, (sp.)
13 Taxi bicicletă
87
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
Mai erau patru foști colegi de liceu care mergeau la Brown, dar cu doi dintre aceștia ea nu avea de gând să mai vorbească vreodată
– un angajament evident și trecut sub tăcere, care se baza pe faptul că nu schimbaseră cu ea mai mult de trei cuvinte în toți anii de liceu. Ceilalți doi erau adevărata problemă: Katie Saperstein și Gabe Thrush. Dacă Sylvia ar fi putut alege doi oameni pe care să-i excomunice pentru tot restul vieții ei, dacă ar fi avut un buton pe care să apese pentru a-i face să dispară de pe planetă, aceștia ar fi fost Katie Saperstein și Gabe Thrush. Ambii împreună și separat.
Sylvia și Katie fuseseră bune prietene – își făceau împreună măști cosmetice, rămâneau peste noapte una la cealaltă, făceau schimb de poze cu vedete de cinema pe jumătate dezbrăcate. Katie era mai urâtă decât Sylvia; nu era o cruzime să spună asta – avea părul vopsit în culori stridente și un nas care arăta mereu de parcă
posesoarea lui tocmai intrase într-o ușă de sticlă. Odată, când Katie era frustrată din cauza faptului că bretonul ei creștea atât de greu, îl tăiase scurt pe frunte, creând, în esență, un mic corn. Amândouă
purtau haine oribile (tocmai asta era intenția lor) de la Armata Salvării, blugi lălâi și tricouri ridicole care făceau reclamă la locuri în care nu fuseseră niciodată. Fuseseră apropiate încă din clasa a zecea. Aproape zilnic mâncau împreună prânzul pe niște trepte de după colțul școlii – Sylvia ignorând abundența de maioneză din prânzul lui Katie, iar Katie tachinând-o pe Sylvia în legătura cu refuzul acesteia de a mânca bacon. Era o prietenie plăcută, una care ar fi putut supraviețui saltului peste abis direct în viața de student.
