rămână era mai bine decât să se grăbească înapoi acasă și să nu fie aleși. Lawrence nu voia să se entuziasmeze prea tare și să își facă
speranțe deșarte. Ar fi vrut să afle dacă mama purtătoare alesese toate cuplurile gay și care erau rivalii lor. Voia să vadă fotografii cu familii zâmbitoare și apoi să stranguleze competiția.
— Putem rămâne, zise Lawrence. Hai să rămânem!
*
Joan aștepta la ușă. Avea nevoie de multă încredere în sine ca să
aștepte acolo, știind că cineva avea să vină într-un sfârșit să-i deschidă. Sylvia era sigură că Joan nu-și făcuse niciodată în viața lui griji pentru nimic. Probabil că nu avea să mai sune la ușă încă zece minute, mulțumit să inspire aerul acela curat, să urmărească
grupurile de bicicliști care treceau bâzâind pe lângă casă, hainele din spandex ale acestora formând o pată compactă de culoare. El ar fi scris probabil o poezie despre toate astea în mintea lui, doar așa, într-o doară, fără să-l deranjeze că totul avea să dispară o clipă mai târziu. Joan zâmbi când ea deschise ușa și continuă să zâmbească și în timp ce străbătea foaierul întunecat. Sylvia își privi reflexia în oglinda uriașă de pe peretele din spatele lui Joan, apoi îl urmă în sufrageria scăldată în lumină. Dacă Joan avea o prietenă – ceea ce, evident, era adevărat – aceasta știa, cu siguranță, cum să-și contureze ochii cu dermatograful. Aceasta știa perfect cum să facă
sex oral. Știa probabil să facă orice.
— Tienes novia?11 întrebă Sylvia cu jumătate de gură. De fapt, mama voia să știe. I-am spus că am să te întreb. Ea e cam indiscretă, 11 Ai iubită? (sp.)
75
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
ce-i drept. Cum se spune la „indiscretă”? Știi tu, o persoană care își bagă mereu nasul în treburile altora.
Joan se așeză picior peste picior. În New York numai băieții gay stăteau picior peste picior. Cei heterosexuali obișnuiau (mai ales în metrou) să se așeze cu genunchii cât mai depărtați unul de celălalt, ca și cum ceea ce aveau între picioare era atât de mare, încât nu aveau de ales. Sylvia respecta faptul că micul Joan încerca să
demonstreze că era heterosexual.
— Nu tocmai. Atunci când stau în Barcelona.
Joan ridică din umeri. Era ușor pentru el să-și găsească iubite, desigur. Claro.
Se auziră un foșnet și niște râsete, apoi Charles și Lawrence apărură pe rând în bucătărie – unul din ei fugărindu-l pe celălalt.
Charles ajunse primul în bucătărie și se opri brusc când îl văzu pe Joan.
— Hola! zise el.
— Hola! îi răspunse tânărul.
— Hola, Sylvia! zise din nou Charles, cu fața numai un zâmbet.
Își trecu o mână peste frunte, de parcă ar fi vrut să-și înlăture de pe față niște bucle care-i intrau în ochi.
— Oh, Dumnezeule, lăsați-ne în pace, bine? zise Sylvia, iar cei doi izbucniră din nou în râs, ca doi îndrăgostiți la un bal de absolvire.
Charles și Lawrence străbătură iute bucătăria și ieșiră pe ușa din spate ca să se bucure din plin de soare. Charles ținea cărțile, iar Lawrence prosoapele. Undeva în grămada aceea erau o cremă de protecție și o pălărie care să ocrotească scalpul lui Charles de eventuale arsuri solare.
Sylvia îi privi cum se așezau confortabil la soare, simțind invidie, dar în același timp gândindu-se că dragostea, în cea mai bună formă
a ei, era ceva pentru adulții comozi, ceva ce ea se aștepta să
găsească abia după decenii de viață.
76
- EMMA STRAUB -
— Să vorbim despre viitor, îi spuse ea lui Joan, care privea undeva în gol, fără să clipească, contemplându-și probabil minunata existență.
*
Deși Franny era bucătăreasa familiei, Bobby și Jim aveau aptitudini speciale când venea vorba de grătar. Chiar dacă pe Franny o deranja să dea târcoale cleștelui de întors carnea, considerând o adevărată discriminare faptul că bărbaților din familia ei le plăcea să înfigă tot felul de ustensile în foc – așa cum le plăcea tuturor bărbaților încă din comuna primitivă –, ea nu avea de gând să renunțe la poziția ei. Mai exact, nu-i plăcuse niciodată să
aibă fața plină de fum și era chiar fericită să lase pe altul să ia partea leului – de dragul schimbării. Lui Jim îi plăcea să se asigure că
grătarul era destul de încins, să adauge ziare și cărbuni și ocazional să întețească focul stropind cărbunii cu lichid inflamabil. Lui Bobby îi plăcea să prepare grătarul – mirosul inițial de carne arsă, felul în care se întărea bucata de carne în jurul degetului său când era aproape gata. Charles și Lawrence nu erau interesați de această
activitate și stăteau împreună cu fetele în celălalt capăt al piscinei.
Sylvia, care era în apă, făcea rostogoliri. Cumpăraseră niște bucăți de carne slabă pentru friptură (la tejgheaua măcelarului, Franny își plimbase o mână pe diafragmă – un gest care părea să fi funcționat), iar Jim le ținuse la marinat într-un amestec uleios o după-amiază
întreagă. Grătarul era nou – lucru care-l făcu pe Jim să mormăie nemulțumit. Aroma cea mai grozavă se obținea după ani întregi de utilizare, ca și în cazul tigăilor din fontă. Frecă grătarul cu o perie metalică dură pe care o găsise, încercând să producă un soi de fricțiune care să adauge un plus de savoare cărnii. Vremea începuse să se răcească – având precizia unui ceasornic. Un vânt dinspre vest își făcea drum printre munți în fiecare seară, forțându-i pe toți – cu excepția celor mai încăpățânați copii – să iasă din piscine și să se îmbrace.
77
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
Casa era exact pe gustul lui Franny: frumoasă și în mijlocul pustietății. Era genul de capriciu încântător – ei ar fi mers într-un ținut exotic, undeva, sau într-un stat nemărginit precum Wyoming, dar, fără îndoială, casa închiriată de Franny avea să fie mereu destul de departe de orice – lucru care i-ar fi făcut să se simtă exact ca acasă, excepție făcând doar decorul. Jim mai frecă o dată grătarul cu peria. Era destul de încins acum – căldura făcea ca printre gratii să
