intervină în conversație, astfel încât să-l poată smulge pe soțul lui cât mai repede din ghearele lui Franny. Nu-i păsa cât de mult costa să sune la New York sau ce oră era acolo. Trebuia să vorbească la telefon.
— Rich Mary! Ar trebui să o vezi acum! Fața ei este ca suprafața unui balon. Înainte avea niște unghiuri, dar acum e toată – aici Franny se opri și scoase un plescăit – netedă. Și nici măcar nu mai sunt căsătoriți. Cred că a folosit toți banii de divorț ca să găsească
pe cineva care să-i pună un aspirator pe față.
Franny închise cuptorul foarte satisfăcută.
— Ce oameni! zise Charles, clătinând din cap și râzând.
Lawrence știa că atât Franny, cât și Charles își injectau în frunte tot felul de substanțe ca să facă ridurile să dispară. Ei frecventaseră
același medic dermatolog.
Vanitatea era o problemă doar când era vorba de altcineva.
Lawrence se întrebă în ce consta intervenția: bisturie, poate, sau anestezie generală.
— Iubitule, zise Lawrence, ridicându-se, pot să-ți vorbesc o secundă?
69
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
Înainte ca Charles să răspundă, Jim intră valvârtej în bucătărie pe ușa din spate. Părul lui era lipit de o parte a capului – la fel ca al păpușii Ken. Se aplecă obosit pe genunchi, având un prosop înfășurat în jurul umerilor uzi.
— Cum e apa? întrebă Charles.
Franny își încrucișă brațele și se rezemă cu spatele de frigider.
— Bună! zise Jim.
Își aplecă într-o parte capul, încercând să-și scoată apa dintr-o ureche înfundată.
— Cum mai e viața la „Gallant”?
Lawrence pusese întrebarea din obișnuință, intenționând să fie politicos, dar de fapt voia să iasă cât mai repede din încăpere. Însă
imediat ce cuvintele îi ieșiră pe gură își aminti. Lawrence simți mâna lui Charles încleștându-se pe genunchiul lui și strângându-l prea tare ca să fie vorba de un gest drăgăstos.
— Vreau să spun, cum e să stai acasă?
Lawrence realiză că începea să roșească. Tot ce știa el era că Jim fusese „pus pe liber”; Charles refuzase să-i spună mai mult.
— Ei bine, zise Jim, îndreptându-și umerii. Privi spre Franny –
care nu făcuse nicio mișcare și nici nu zâmbea. E o schimbare, asta cu siguranță.
Își îngustă ochii, privind într-un punct de pe tavan. Lawrence îi urmări direcția privirii, dar nu văzu decât o mică fisură în tencuiala albă.
— Cred că am să mă duc să fac un duș.
Lawrence, Charles și Franny rămaseră pe locurile lor, nemișcați –
ca niște actori dintr-o piesă înainte de a se aprinde luminile – până
ce auziră ușa de la baie închizându-se.
Charles se ridicase deja de pe scaun și traversa încăperea înainte ca Lawrence să poată spune ceva. Lawrence privi cum soțul lui o îmbrățișă pe Franny. Brațele ei îl cuprinseră pe Charles. Mâinile i se întâlniră la spatele lui – una din ele apucând încheietura celeilalte, 70
- EMMA STRAUB -
așa cum băieții de clasa a șasea își înnodau brațele în jurul partenerelor de dans.
Umerii masivi ai lui Franny începură să tremure, deși plânsul ei era mut. Lawrence ar fi vrut să-i poată vedea fața lui Charles, dar aceasta era îndreptată în altă direcție.
— Îmi pare sincer rău, zise Lawrence. Nu știu ce s-a întâmplat.
Asta însemna că el nu știa ce se întâmplase la revistă și nici ce se întâmplase cu trei minute în urmă. Nici Franny și nici Charles nu făcură vreun semn care să-i dea de înțeles că-l auziseră.
Bucătăria mirosea a mâncare caldă și tandrețe. Lawrence își împleti degetele în poală și așteptă să treacă acel moment, ceea ce se și întâmplă. Franny clătină din cap și își șterse obrajii uzi cu palmele. Charles o sărută pe frunte, apoi se întoarse pe scaunul lui.
Nimeni nu ar fi plâns dacă ar fi ales să-și petreacă vacanța la Palm Springs, timp de două săptămâni nefăcând altceva decât sex și citind cărți. Lawrence spuse o mică rugăciune pentru vacanța pe care și-ar fi dorit-o, apoi această iluzie – puf! – se spulberă pe loc. Își dorea ca Franny să se oprească din plâns și apoi avea nevoie de atenția totală a soțului său – înainte ca altcineva să sune la agenție și să ceară copilul, înainte ca portița rămasă deschisă să se închidă și copilul lor să nu mai fie al lor, înainte ca ei să ajungă bătrâni și anchilozați și singuri pentru totdeauna, doar ei doi și picturile lui Charles în care apăreau copiii altor oameni. El aștepta răbdător, numărându-și inspirațiile până ce ajunse la zece, apoi o luă de la capăt.
*
Sylvia se trezi cu gura deschisă și uscată. Băuse patru pahare de vin la cină, iar din cauza schimbării de fus orar i se părea că
gleznele ei purtau pietre de moară. Se rostogoli pe burtă și întinse mâna după ceas: propriul ceas, cunoscut drept deșteptător, cunoscut drept iPhone, era setat pe „modul avion”, lipsindu-se de toate distragerile și conveniențele uzuale, iar ea considera separarea 71
