Gura căscată de cealaltă parte a tăcerii era faptul că fiecare revistă
din New York și fiecare website ce publica articole de scandal ar fi fost încântate să înșiruie în amănunțime detaliile obscene. Jim ar fi respins amenințarea dacă nu ar fi recunoscut-o ca fiind reală. Noul editor al revistei „Gallant” urma să fie un bărbat de treizeci și cinci de ani cu mintea limpede – chiar dacă nu avusese loc nicio tragedie, mandatul lui Jim expira la o anumită dată. Nimeni nu avea nevoie de sfaturi de la tatăl lui.
57
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
Drumul era abrupt și, chiar dacă perioada caniculară a zilei trecuse, Jim nu avea capul acoperit și simțea dogoarea soarelui în ceafă. Dacă această casă li s-ar fi oferit spre închiriere după trei luni, Franny nu ar fi acceptat-o. Dacă Sylvia nu ar fi absolvit liceul și dacă acea vacanță nu ar fi reprezentat un dar pentru ea, Franny ar fi anulat-o. Jim nu știa dacă ar fi trebuit să se simtă recunoscător, pentru că rotițele fuseseră deja puse în mișcare, sau blocat, ca și cum ar fi fost prins într-o capcană de urși. Acasă existau întotdeauna alte camere liniștite, locuri în care să se ascundă. Casa lor avusese dimensiunea potrivită pe vremuri, în ea locuind doi copii și o bonă, plus bunicii care veneau în vizită, dar acum era mult prea mare. Ei trei nu numai că aveau propriile camere, ci chiar mai multe: Jim avea biroul său și o cameră mică, „bârlogul lui”, pe care Franny îl evita mereu, Sylvia avea camera ei plus camera lui Bobby, pe care ea o transformase într-un soi de depozit pentru nemulțumirile tinereții ei, iar Franny avea restul: bucătăria, grădina, dormitorul și biroul ei. Nu erau nevoiți să se vadă dacă nu-și doreau acest lucru și puteau petrece zile întregi în propriile spații, ca figurinele de deasupra intrării grădinii zoologice din Central Park.
Consiliul Director al revistei „Gallant” decisese în unanimitate.
Asta îl surprinsese cel mai mult pe Jim – el se aștepta la cenzură, de acord, dar în niciun caz la blamare totală. Fata aceea – ura să-și amintească emoția pe care o simțea doar la auzul numelui ei, Madison, un nume pe care el l-ar fi ridiculizat în alte împrejurări –
avea douăzeci și trei de ani, vârsta pe care o avea Franny atunci când se căsătoriseră, cu mii de ani în urmă. Douăzeci și trei de ani era o vârstă de adult. Ea terminase facultatea și era gata să se angajeze. Ca asistent editorial. Franny remarcase că Madison era doar cu cinci ani mai mare decât Sylvia, dar douăzeci și trei de ani era o vârstă de adult, de femeie în toată firea. Capabilă să ia propriile decizii, chiar dacă unele erau proaste. Atunci când 58
- EMMA STRAUB -
Consiliul Director menționase numele lui Madison, ei folosiseră
cuvântul fată și chiar copil – ce-i drept, o singură dată – lucru care-l făcuse pe avocatul lui Jim să obiecteze, în mod just. Cu toate astea, acolo nu era o sală de judecată și un astfel de limbaj nu avea nicio greutate. Ei stăteau cu toții în jurul mesei din sala de conferințe, așa cum făcuseră de multe ori înainte, când aveau de discutat situații incomode. Toți cei zece membri ai consiliului apăruseră la ședință –
ceea ce era neobișnuit iar Jim știuse din clipa în care îi văzuse intrând în sală că lucrurile nu aveau să decurgă cum voia el.
Niciuna dintre cele trei femei din consiliu nu-l privise pe Jim în ochi.
Jim dădu colțul. La câțiva metri în față era un zid lung de piatră
pe partea dinspre mare a drumului. Munții păreau să-și schimbe culoarea pe măsură ce continua să urce. Acum aveau o nuanță
albăstrie. El șterse puțin pietrele și se așeză călare pe marginea zidului, balansându-și picioarele de o parte și de alta a acestuia, la câțiva centimetri distanță de sol. În fața lui, oile pășteau liniștite cu capetele plecate, mergând de colo colo pe pășune. Purtau clopote la gât, care răsunau plăcut atunci când oile se mișcau în iarbă. El nu știa cât de multe îi spusese Franny lui Charles despre situația de la revistă. Copiii nu știau prea multe – de fapt, Bobby nu știa absolut nimic –, iar el voia ca lucrurile să rămână așa cum erau. Conform demisiei lui Jim, el renunțase la postul său de editor în favoarea altor pasiuni, pentru a petrece mai mult timp cu familia și pentru a călători mai mult. Cu toate că Jim făcea chiar ceea ce spusese, motivele demisiei sale erau complet false. Dacă ar fi fost după el, Jim s-ar fi întors din Mallorca, ar fi alergat într-un suflet la biroul său și ar fi mers zilnic la lucru până ce ar fi căzut mort la locul de muncă, îngrozindu-i pe angajații tineri, care încercau acum să pară
cu toții cât mai maturi, cu acele lor elegante de cravată și pantofii lăcuiți.
Soarele nu avea să apună decât peste câteva ore, dar dispăruse 59
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
undeva în spatele munților, iar albastrul era mai întunecat acum, de parcă o pensulă înmuiată în acuarelă ar fi trecut peste copaci și stânci și dealuri. Jim ar fi putut merge mai departe, dar drumul continua și mai abrupt, iar el își dorea doar să fie singur un timp și nu neapărat să facă sport. Jim stătea și privea oile. La un moment dat, acestea rămaseră nemișcate, doar privind în depărtare, uitându-se una la alta, ori privind iarba de sub trupurile lor, de parcă ar fi plănuit totul dinainte – acest moment de liniște deplină.
Era genul de lucru pe care-l puteai remarca la persoana care ședea lângă tine – ceva mărunt și nesemnificativ, dar cu toate acestea, o parte a zilei demnă de toată atenția. Dacă ar fi fost un alt gen de bărbat, ar fi scris probabil un poem. În schimb, Jim își trecu picioarele înapoi peste zid și începu să coboare dealul. În urma lui, clopotele oilor începură să sune din nou, liniștit. Rămânea la latitudinea lui Franny, la urma urmei. Ea își dorise aceste două
săptămâni de vacanță, așa spusese. În aceste două săptămâni trebuia să ia o decizie, toți fiind împreună ca o familie adevărată. El deja începuse să bifeze în minte anumite lucruri ca fiind cele din urmă: ultima dată când avea să-și petreacă timpul împreună cu fiica sa; ultima dată când avea să stea în casa aceea. Îi luase treizeci și cinci de ani să construiască o familie și nu era nevoie decât de două
săptămâni pentru ca această familie să se destrame. Jim nu putea să
șteargă cu buretele ceea ce făcuse. El își ceruse scuze – față de Franny și față de conducerea revistei – iar acum era la latitudinea lor să decidă care avea să îi fie pedeapsa. Spera doar ca soția lui să
fie mai puțin aspră decât tribunalul neîndurător format din membrii consiliului, deși ea (Jim știa, era sigur de asta) avea dreptul să fie cea mai furioasă dintre toți.
*
Nu avea importanță că majoritatea celor din grup dispăruseră în acea dimineață și că ar fi avut nevoie să se mai refacă pentru a putea rămâne treji în timpul desertului. Franny gătise și toți aveau să stea 60
- EMMA STRAUB -
împreună la masă. Ea cumpărase de la piață pește și lămâi, cușcuș
israelian, fructe pentru o tartă și destul vin cât să facă totul să
plutească. Mâinile ei miroseau a rozmarin și a usturoi – un miros mai plăcut decât săpunul. Ea găsise rozmarinul în grădină – un tufiș
întreg bine îngrijit, chiar lângă ușa bucătăriei.
Carmen era la duș, iar Bobby își schimba costumul de baie, dar toți ceilalți erau deja îmbrăcați și prezenți în sufragerie. Lui Franny îi plăcea cel mai mult acest moment: să fie singură în bucătărie după ce aproape totul era terminat, ascultându-i pe oaspeții adunați în sufragerie pălăvrăgind veseli și gălăgioși, știind că aveau să fie hrăniți în curând. Charles nu mai venise cu ei în vacanță de când Bobby era copil, și nu mai mult decât un weekend, iar pulsul lui Franny acceleră brusc când îl auzi vorbind cu Sylvia. Erau prieteni.
Cum se întâmplase asta? I se părea imposibil că Sylvia împlinise deja optsprezece ani și că avea să-i părăsească atât de curând. Să-i părăsească. Așa îi plăcea să spună. Nu să plece la studii, pentru că asta sugera faptul că avea să se întoarcă într-o bună zi, ci să-i părăsească, pentru că asta sugera un zbor cu avionul. Franny nu ar fi fost niciodată atât de crudă cu propria mamă, care insistase să vină
acasă în fiecare săptămână pentru câte o cină în timpul primului ei an la Barnard, de parcă Brooklyn și Manhattan ar fi avut vreo legătură, de parcă ea nu s-ar fi mutat deja în altă emisferă. Dacă
relația dintre ea și Jim se terminase definitiv, pentru Sylvia avea să
fie și mai rău. Când avea să vină acasă în vizită, unde ar fi trebuit să
se ducă? La mama ei, într-o casă goală? La tatăl ei, într-un apartament de burlac, luxos și dezolant cu toată mobila aceea nouă?
Franny privea în gol, ținând ambele mâini pe tirbușon.
— Pot să fiu de ajutor? întrebă Carmen, care se ivi chiar în spatele lui Franny, făcând-o să tresară.
