Franny.
— Există Facebook.
— Ai cont pe Facebook?
Charles își dădu ochii peste cap.
— Sí. Dar tu de ce nu ai? Oh, minunat! Ai ratat ocazia de a-ți face unul. Dar, desigur, eu și Sylvia stăm tot timpul pe chat. Cred că face asta chiar în timp ce stă în fața ta la masă, în timpul cinei. Charles adăugă în șoaptă: Îmi spune toate secretele ei.
Franny își luă mâinile de pe umerii lui Charles și se izbi ușor în el, amenințând o stivă din batoane de ciocolată din spatele lui.
— Ba nu face asta, zise Franny, geloasă atât fiindcă Charles aflase despre fiica ei lucruri pe care ea nu le știa, cât și pe faptul că Sylvia găsise o cale să comunice cu Charles – o cale de existența căreia ea nici nu auzise până atunci. Sylvia nu are niciun fel de secrete.
Tocmai asta e frumos la ea. E prima adolescentă de pe planetă care 52
- EMMA STRAUB -
e fericită, pur și simplu.
— Sigur că e fericită, zise Charles, înclinând capul. Să fii un bun prieten însemna să știi când trebuia să-ți ții gura. Iar acesta e cel mai mare avantaj, la urma urmei, adăugă Charles. Indiferent ce se va întâmpla cu Jim, îi vei avea mereu pe Syl și pe Bobby. Copiii sunt pentru totdeauna, chiar dacă dragostea nu durează o veșnicie, nu-i așa?
— Eu te voi iubi pe tine o veșnicie, zise Franny în timp ce-și scotea încet cardul din portofel. La fel și pe copii, presupun.
*
Bobby bătu în ușa de la intrare, chiar dacă acea casă era a lui în aceeași măsură în care era și a celorlalți. Când văzu că nu răspunde nimeni, încercă mânerul sferic și constată că ușa era descuiată. Se întoarse spre Carmen și Lawrence, care se aflau în spatele lui.
Aceștia îl îndemnară să deschidă, încuviințând din cap. Deschise ușa.
— Hello?
Casa era cufundată în liniște. Nu se auzea decât freamătul copacilor în bătaia vântului și mașinile care treceau din când în când pe drum.
— Hello? mai încercă el o dată, făcând câțiva pași în foaier.
Se auzi un tropăit de pași undeva la etaj și apoi scârțâitul unei uși care se deschidea încet. Sylvia apăru în capul scărilor în patru labe.
— Mă simt rău din cauza diferenței de fus orar, zise ea.
— Vino să ne ajuți cu bagajele! zise Bobby cu o voce de tunet.
— Da, să trăiți! Vin imediat, răspunse Sylvia înainte de a face stânga împrejur și a se târî înapoi în dormitorul ei.
Ușa ei se închise cu zgomot.
*
Joan voia să înțeleagă cât de avansată era Sylvia și venise la oră
fluturând un manual asemănător cu cele pe care le folosise ea în gimnaziu, având poze cu vaci, cozi de mătură și alte obiecte pe care 53
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
să le identifici.
Cum îi spune Mariella prietenei ei că POATE veni la cină? Cum arspune ea că VA VENI la cină?
Sylvia umplu ascultătoare câteva pagini înainte ca Joan, care citea peste umărul ei, să o oprească. Ședea destul de aproape de ea astfel încât să-i simtă colonia. Atunci când băieții de la școala ei se dădeau cu colonie, mirosul i se părea, în mod evident, dezgustător, dar când era vorba de Joan, lucrurile stăteau cu totul altfel.
Parfumul părea unul sofisticat, ca al unui James Bond din Mallorca.
Sylvia își imagina cum trebuia să arate dulăpiorul din baie al lui Joan, cu fiecare raft plin de produse pentru îngrijire masculină.
Numai părul lui, fără îndoială – necesita vreo șase tipuri de loțiuni ca să se miște în felul acela. Sylvia respira cât mai ușor posibil în timp ce Joan îi verifica notițele. Acesta își închidea în mod repetat pixul, apăsându-l în tăblia mesei: deschis, închis, deschis, închis.
— Sylvia, i se adresă el. Te descurci bine la scris.
Joan îi pronunța numele într-un mod aparte, extins pe patru silabe, de parcă ar fi fost făcut din miere. Si-il-vi-a.
— E în regulă, zise ea.
Ar fi vrut să-l audă din nou rostindu-i numele.
Joan își trase scaunul cu câțiva centimetri mai departe.
— Ar trebui să petrecem ceva timp numai vorbind, făcând conversație, înțelegi?
Purta o cămașă polo, cu nasturii descheiați la gât. Afară se auzea cineva râzând, iar Sylvia se întoarse ca să privească pe fereastra sufrageriei. Bobby și iubita lui erau în piscină. Carmen era cocoțată
