— Bună, le spuse ea, cu mâna întinsă.
Lawrence i-o strânse primul, apoi Charles. Carmen avea o mână
fermă, care-i surprinse pe amândoi. Pielea măslinie și netedă îi ascundea vârsta, iar coada ei de cal era destul de ciufulită după
zbor – ca un jet de apă pieziș expirat de o balenă. Lui Lawrence i se părea că femeia arăta ca una dintre cele patru Spice Girls după zece ani de la desființarea formației, ușor amețită de alcool.
— Desigur, zise Charles. Cum am putea uita?
*
Franny aștepta în zona de recuperare a bagajelor, frământându-și mâinile. Când Bobby și Carmen apărură după colț, ea scoase un chiot și începu să țopăie ridicol. Una din espadrile îi zbură din picior pe pardoseala lucioasă. Ea se repezi și o recuperă, apoi începu să alerge spre nou-veniți – de parcă ar fi înaintat prin melasă. Bobby se aplecă, lăsându-se îmbrățișat de mama sa.
— Oh, da, da, da! zise ea frecându-l pe spate.
Franny se simțea groaznic față de Bobby pentru că nu-i spusese nimic despre Jim, dar nu era genul de lucruri care să fie explicate la telefon. Acum că era în brațele ei, credea că avea să fie mult mai ușor, informația ajungând telepatic până la el, ca un program science-fiction de televiziune, doar cu un zzzzzzpppp de la un creier 47
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
la celălalt. Oh, da!
— Bună, mamă! zise Bobby, făcându-i cu ochiul lui Carmen peste umărul mamei sale. Poți să-mi dai drumul, să știi. O să stau aici două săptămâni.
— Oh, bine, zise Franny, abia dezlipindu-se de el. Bună, Carmen!
adăugă ea, sărutând-o în fugă pe obraz. Zborul a fost în regulă?
— Da, răspunse Carmen, zâmbind. Ne-am uitat la filme. Se lăsă
de pe un picior pe celălalt, dezmorțindu-și gambele.
— Grozav! zise Franny. Nu l-ați văzut cumva pe Charles? Ar trebui să fie și el pe aici, pe undeva.
Privi dincolo de Carmen, spre același hol pe care veniseră cei doi.
Desigur, Charlie și Lawrence se îndreptau râzând în direcția lor, trăgând de bagaje.
Privirea lui Franny se încețoșă, de parcă nu i-ar fi venit să creadă
că el venise. Se îndepărtă puțin de Bobby și Carmen, ca să nu o vadă plângând. Charles o zări și el în cele din urmă și începu să
pășească mai repede până ce ajunse la ea, ridicând-o în brațe ca pe o iubită părăsită de mult și regăsită după război.
*
Planul încurcat al lui Franny decurse normal, fără niciun impediment: Bobby, Carmen și Lawrence se urcară în mașina închiriată de Charles, iar Charles urcă în mașina lui Franny, după
care porniră la drum. Carmen știa să conducă mașina cu schimbător de viteze manual, așa că ea se urcă la volanul primei mașini, în timp ce Charles o conducea pe a doua. Lawrence era prea obosit ca să se plângă de ceva, iar dacă Charles se simțea în stare să meargă la cumpărături, asta era mai bine pentru toți, nu-i așa? Charles făcu un semn scurt cu mâna pe fereastra pasagerului în timp ce mașina condusă de el pornea la drum, iar Lawrence se trezi ostaticul a doi străini care erau ultimii oameni din lume cu care ar fi vrut să-și petreacă vacanța.
— Mă bucur atât de mult să te văd, Lawrence! îi zise Bobby. Nu 48
- EMMA STRAUB -
te-am mai văzut de când v-ați căsătorit. Când a fost asta? Acum un an? Știu doar că era vară.
Carmen apăsă pe accelerație și mașina țâșni înainte, strecurându-se prin traficul de la aeroport.
— Se vor împlini trei ani luna următoare, zise Lawrence, închizând ochii și închinându-se scurt unei icoane care-l reprezenta pe Iisus și pe care spaniolii o montaseră pe partea dreaptă a drumului. Știi ce se spune despre timp.
— Ce anume? întrebă Bobby, lăsând în jos parasolarul pentru a arunca o privire în oglindă.
Pentru o clipă prinse privirea lui Lawrence și zâmbi. Bobby era mult mai dulce decât sora lui; de fapt, era mai dulce decât tot restul familiei sale. Din câte își dădea seama Lawrence, Bobby nu era deloc dur sau insensibil – o calitate ce rar se putea întâlni la o persoană care crescuse în Manhattan. Lawrence își simți umărul relaxându-se puțin.
— Oh, știi tu. Zboară.
Lawrence își încrucișă brațele și începu să privească pe geam.
Nici cei din familia lui nu fuseseră împreună în vacanță – sau, din câte știa, din vremea când era copil. Chiar și atunci, bănuia el, nu făcuseră decât una sau două excursii la vreun camping cu fum persistent, în care dormiseră cu toții în același cort subțire, decolorat și umed, tremurând de frig. Părea o nebunie să-ți imaginezi că o persoană putea umple o casă (sau un cort) cu rubedenii și să se aștepte totuși să aibă o vacanță plăcută. El și Charles discutaseră
deja despre asta: după Mallorca aveau să plece în altă parte, doar ei doi, pentru câteva zile – într-un loc în care puteau să scape de conversații banale și de bagajele emoționale ale altor persoane.
Lawrence ar fi preferat Houston sau poate Woodstock, dar lui Charles partea de nord a New Yorkului i se părea prea demodată.
Puteau aștepta până ce vremea avea să se schimbe, pentru a zbura apoi la Palm Springs. Lawrence nu voia să vorbească decât despre 49
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
cine avea un bebeluș, cine era însărcinată, despre tapetul pentru odaia copilului, despre nume și cărucioare și cum ar fi putut găsi o lesbiană amabilă de la care să cumpere lapte matern.
