Nu meritau mai degrabă merele organice/ școala particulară/
lecțiile de tenis?
Meritau – Charles ar fi recunoscut întotdeauna acest lucru, chiar dacă ajunsese să creadă în ultima vreme că visul lui de a avea o familie urma să dispară în curând, iar ei doi și-ar fi putut relua viețile lor fericite și egoiste. Aproape toate celelalte cupluri pe care le cunoscuseră la agenția de adopții aveau deja copiii lor – unul sau chiar doi – și Charles se gândi că poate scria ceva cu cerneală
invizibilă în scrisorile lor către mamele purtătoare, ceva de genul:
„Sunt o persoană cu tulburări de personalitate” poate, sau: „Nu știu, arătăm ca niște părinți buni?”
În terminal era un miros puternic de dezinfectant și parfum, o combinație care-i provocă lui Charles o durere de cap subită. Se întoarse spre dreapta, astfel încât stătea acum cu fața spre valul de 44
- EMMA STRAUB -
călători debarcați. Spaniolii arătau mai bine decât turiștii – pomeți mai frumoși, buze mai frumoase, păr mai frumos. Când era mai tânăr, Charles pictase multe imagini inspirate din natură, dar acum se mulțumea să facă niște instantanee cu camera foto digitală și să
picteze după acestea. Adora acea libertate – să poată avea chipul oricui în buzunarul său.
— Hei, îl strigă Lawrence, ștergându-și mâinile umede de pantaloni.
— Bine ai revenit, îl întâmpină Charles. Își puse capul pe umărul lui Lawrence, spunând: Sunt obosit.
— Știu că ești. Dar, hei, măcar nu porți un costum de joacă
pentru adulți! zise el făcându-i semn către o femeie care ieșea din spațiul de debarcare, pe poarta opusă toaletei.
Aceasta era foarte mică de statură, de vreun metru și cincizeci și ceva de centimetri, cu niște pantaloni de trening roz din tricot plușat și hanorac de aceeași culoare, ambele destul de mulate pentru a-i scoate în relief fundul rotund și silueta robustă.
— Costumele astea nu au fost interzise de lege acum un deceniu?
Femeia ieși din zona traficului și se întoarse. Aștepta pe cineva.
Un bărbat înalt cu păr creț și castaniu se ivi din mulțime, făcând din cap către femeia în roz care aștepta. Charles se întoarse rapid cu fața la perete.
— Ei, drăcie, zise el. E iubita lui Bobby.
— Sper că nu te referi la femeia în costum roz, zise Lawrence, întorcându-se la rândul lui, astfel că erau acum amândoi cu fața la perete.
— Nu ne putem uita amândoi în această direcție, îi explică
Charles. La naiba!
— Charles?
Charles și Lawrence se întoarseră în același timp, cu brațele larg deschise.
— Buuuună! rostiră ei într-un glas.
45
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
Bobby și iubita lui se apropiaseră și acum erau la numai un metru distanță de cei doi.
— Bună, chipeșule! îl salută Charles pe Bobby, trăgându-l mai aproape pentru a-l îmbrățișa.
Se bătură reciproc pe spate cu afecțiune, iar după ce se desprinse din îmbrățișare, Bobby își menținu un braț pe umărul lui Charles, de parcă ar fi vrut să facă o poză de grup.
— Cum a fost zborul vostru? Bună, Lawrence! zise Bobby cu un zâmbet larg.
Bobby era ușor bronzat, ca o persoană care își petrecea majoritatea zilelor afară, deși nu era tocmai cazul lui. Lui Lawrence i se părea că Bobby era chiar prea bronzat, ca și cum la vizita proprietăților imobiliare din Miami ar fi condus o mașină
decapotabilă, ceea ce era însă puțin probabil. Poate că-și petrecea fiecare sfârșit de săptămână la soare, uns din belșug cu loțiune de plajă pe față, brațe și piept, ca un culturist de prin 1975. Și asta părea la fel de puțin probabil. Lawrence nu știa cum putea să se împace cu gândul că bronzul auriu al lui Bobby era aproape sigur fals. Regulile erau diferite în Florida.
— A fost în regulă. Dar al vostru? întrebă Charles.
Nimeni nu vorbea cu iubita lui Bobby și nimeni nu se obosi să o prezinte. Charles știa că se mai întâlniseră o dată sau de două ori la o cină de Crăciun sau la una dintre fastuoasele petreceri aniversare ale lui Franny și Jim – poate la cea de-a treizecea aniversare a căsătoriei lor, cu cinci ani în urmă?
Charles își amintea vag că o văzuse pe această femeie stând în picioare lângă agenta literară a lui Franny și evitând cu sârg conversațiile în timp ce executa un studiu extrem de amănunțit al tavanului. Iubita lui Bobby era cu cel puțin zece ani mai mare decât el și tocmai din acest motiv treningul ei părea atât de ridicol. Era aproape de aceeași vârstă cu Lawrence. Poate că ar fi părut tânără
în ochii cuiva trecut de șaizeci de ani. Franny avea multe de spus în 46
- EMMA STRAUB -
această privință, dar numai după jumătate de sticlă de vin. Până
atunci preferase să rămână imparțială și rece. Trecuseră ani de când erau împreună, dar niciunuia dintre membrii familiei Post nu părea să-i pese, preferând să afișeze o politețe de conveniență, tolerantă, la fel cum cineva ar putea ignora vânturile trase de un câine prietenos. Lui Charles nu-i venea să creadă că nu-și putea aminti numele ei. Se născuse în Miami, iar părinții ei erau cubanezi. Se numea Carrie? În niciun caz Mary. Miranda?
— Carmen a avut atâtea emoții! Nu am dormit deloc, zise Bobby, privind în sfârșit peste umăr și căutând-o din ochi. Îți amintești de Charles și de Lawrence, nu-i așa?
