dea mâna.
— Bună! îl salută Sylvia.
Mâna lui Joan nu era foarte fermă, lucru care îi oferi fetei răgaz să
respire.
Ar fi murit dacă strângerea de mână ar fi fost la fel de viguroasă
ca părul lui.
— Îmi pare bine să te cunosc, îi întoarse Joan salutul.
Tânărul nu clipi și nu schiță niciun gest care să amintească ceva despre întâlnirea din ușa băii. Sylvia se prelinse într-un scaun de lângă mama ei, fără a-și lua ochii de la el – în caz că ar fi făcut vreun gest care să sugereze că văzuse anumite părți ale trupului ei pe care nu ar fi trebuit să le vadă.
Franny se culcase odată cu un spaniol – pe vremea când era la Colegiul Barnard. Tânărul se afla acolo în vizită pentru un an și locuia chiar peste drum, la internatul de pe strada 116. Numele lui era Pedro – sau Paulo? – și nu fusese un amant expert, dar nici ea nu era încă expertă pe vremea aceea. La fel ca majoritatea lucrurilor, 35
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
sexul se făcea din ce în ce mai bun odată cu vârsta, atunci când cineva atingea un anumit nivel, apoi devenea ca un mic dejun –
puțin probabil să se schimbe, doar dacă nu rămâneai fără lapte și erai obligat să improvizezi. Tot ce-și amintea Franny era felul în care îi murmura acesta cuvintele în spaniolă – o limbă pe care ea nu o vorbea – și pronunția acelor „r”-uri care se rostogoleau fermecător pe limba lui catifelată și stăruitoare. Franny sperase să primească
niște scrisori de dragoste în spaniolă când el se întorsese acasă, dar, pe vremea când el părăsise New Yorkul, ei deja nu se mai întâlneau, așa că nu a mai primit nicio scrisoare.
Oricum, Pedro-Paulo nu era nici pe jumătate atât de chipeș ca Joan. Băiatul care stătea la masa din sufrageria ei avea o constituție atletică, voia să fie doctor și avea o bărbie puternică, cu o vagă
gropiță în centru. Nu venise de la biserică, ci de la o partidă de tenis cu tatăl lui. Ei jucau tenis la un club care se afla la cincisprezece minute distanță, situat pe domeniul celui mai faimos fiu al acelor meleaguri, Nando Filani, care câștigase deja două turnee de Grand Slam în acel sezon. Acum tot ce putea face Franny era să și-l imagineze pe Joan într-un tricou ud leoarcă de sudoare, cu mușchii brațului încordați în timp ce alerga pentru a lovi mingea. Dacă
Sylvia ar fi fost alt gen de fată, Franny ar fi ezitat să o lase singură
cu Joan atâtea ore în următoarele două săptămâni, dar, în aceste condiții, nu-și făcea niciun fel de probleme.
— Mamă?
— Scuză-mă, scumpo. Ai spus ceva?
— O să începem mâine la ora 11. E în regulă?
— Perfecto. Franny bătu din palme de două ori. Cred că ne vom distra foarte bine.
Se ridicară în picioare pentru a-l conduce pe Joan până la ușă, iar Franny o apucă pe Sylvia de mână în timp ce tânărul urcă în mașina lui, cu care execută o întoarcere din trei mișcări pentru a coborî dealul.
36
- EMMA STRAUB -
— Nu crezi că e superb?
Sylvia ridică din umeri.
— Așa cred. Nu știu. Nu prea am observat.
Se roti pe călcâie și începu să urce scările în fugă, către dormitorul ei, apoi închise ușa cu un zgomot puternic. După cum bănuia Franny, nu avea de ce să se îngrijoreze. Abia după ce Joan plecase acasă și Sylvia urcase la etaj, Franny realiză că diferența de vârstă dintre ea și profesor era la fel de mare ca diferența dintre Jim și fata aceea, ceea ce o făcu să se înece zgomotos și să tușească, de parcă și-ar fi putut suprima acel sentiment bolnăvicios, așa cum făcuse cu „indigestia călătorului”.
*
Toți căzură de acord că o cină timpurie era cea mai bună opțiune.
În timp ce fierbea apa pentru paste, Franny scoase niște măsline și le puse într-un bol mic, apoi pregăti un al doilea bol pentru sâmburi. Tăie în felii cârnatul uscat și gustă câteva bucăți înainte de a-și îndrepta atenția către capere și brânză. Cârnatul era puțin mai condimentat, cu bucățele de grăsime care i se topeau pe limbă.
Franny adora să pregătească mâncarea vara, fiecare ingredient fiind la temperatura camerei. Deschise borcanul cu capere și lăsă o duzină sau chiar mai multe să cadă într-un bol mare, în care răzui o bucată de brânză. Asta era tot ce le trebuia – ulei și amidon, grăsime și sare.
A doua zi aveau să mănânce legume, dar în seara aceea erau cu adevărat în vacanță și mâncau doar de plăcere. Ar fi trebuit să
încerce să găsească niște înghețată pentru desert, dar puteau face asta mâine, când toată lumea avea să fie prezentă. Lui Charles îi plăcuse întotdeauna sa cumpere aromele locale: dulce de leche, nuci braziliene, tamarin. Deschise și apoi închise dulapurile din bucătărie, căutând o strecurătoare, pe care o găsi la cea de a treia încercare. Apa abia începea să fiarbă, așa că Franny începu să
deschidă și să închidă ușile dulapurilor doar pentru a vedea ce 37
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
altceva mai avea la îndemână: o răzătoare, oale destul de mari pentru a fierbe în ele homari, piese rătăcite ale unui mixer fix, uitate de mult într-un colț prăfuit. Ultimul dulap pe care-l deschise avea două sertare ticsite cu provizii. O cutie cu paste era acolo – la fel și uleiul de măsline.
Franny scotoci în dulap, ca să vadă ce putea să mai adauge la cina lor și ce altceva mai era ascuns acolo. În fundul dulapului găsi un borcan cu Nutella, alături de un recipient cu unt de arahide întărit. Franny ridică privirea și se uită pe fereastră pe deasupra chiuvetei: Jim și Sylvia încă mai înotau. Pielea lor căpătase deja o strălucire sănătoasă, la fel ca în fiecare vară, indiferent de vreme sau loc. Unii oameni erau pur și simplu construiți așa – ca și cum abia ar fi descoperit triatlonul și ar fi participat fără niciun pic de antrenament prealabil.
Chiar dacă Sylvia era studioasă și avea tenul palid în cea mai mare parte a anului, evitând orice activitate sportivă, era fiica tatălui ei, competitivă și construită pentru efort fizic, că-i plăcea ei sau nu sportul.
Franny scoase borcanul cu Nutella din sertar și deșurubă
