ascuțit, colorat parcă în creion în nuanța teracotei care făcea întreaga construcție să radieze.
Franny începu să bată din palme.
Partea din spate a casei era și mai plăcută – piscina, care li se păruse abia utilizabilă în singura fotografie a curții din spate, era de fapt divină: un dreptunghi mare și albastru ascuns în versantul dealului. O mulțime de șezlonguri se vedeau la un capăt al piscinei, ca și cum familia Post tocmai tulburase o conversație. Sylvia mergea grăbită în spatele mamei sale, ținând-o de tunică, așa cum ar fi prins hățurile unui cal. De pe marginea piscinei se vedeau și alte case ascunse în versantul muntelui, la fel de mici și perfecte ca piesele de Monopolly, cu fațadele sclipitoare ițindu-se printre pâlcurile verzi de copaci care acopereau stâncile abrupte.
Marea era dincolo de munți, pe undeva, la vreo zece minute spre vest, iar Sylvia inspiră cu nesaț aerul curat, adulmecând particulele de sare. Exista probabil o universitate în Mallorca – măcar o academie de tenis și înot. Poate că ar fi trebuit să rămână acolo, pur și simplu, să-i lase pe părinții ei să se întoarcă singuri acasă și să
facă tot ce trebuia făcut. Ce importanță ar mai fi avut, dacă ea ar fi fost în cealaltă parte a lumii? Pentru prima dată în viața ei, Sylvia îl invidie pe fratele ei pentru faptul că se afla la o asemenea distanță
de casă. Era mai greu să jelești după ceva ce nu erai obișnuit să vezi zilnic.
Jim lăsă bagajele în mașină și găsi ușa din față, care era uriașă, grea și descuiată. Îi luă un minut până ce ochii lui se adaptară la întunericul din interior. Holul casei era gol, excepție făcând masa de tip consolă de pe partea stângă, o oglindă mare montată pe perete și un vas ceramic de mărimea unui copil, pe partea dreaptă.
23
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
— Hello! strigă Jim, deși casa trebuia să fie goală și nu aștepta vreun răspuns.
În fața lui, un hol îngust ducea direct la ușa spre grădină, prin care putea zări sclipirea apei din piscină, îngrădită de munți. În cameră se simțea miros de flori și pământ, amestecat cu izul înțepător al produselor de curățenie. Lui Bobby avea să-i placă acest lucru – încă din copilărie, când Jim și Franny îl târau după ei în excursii cu destinația Maine, New Orleans sau oricare alt oraș și erau cazați în case de vacanță înghesuite, cu furculițe desperecheate, Bobby își manifestase dezgustul față de locurile mizere.
El detesta mobila antică și hainele vintage – toate lucrurile care avuseseră o viață anterioară. Tocmai de aceea îi plăceau atât de mult afacerile imobiliare din Florida – își spunea Jim. Totul era mereu nou-nouț acolo. Până și giganticele clădiri din Palm Beach erau golite o dată la câțiva ani, utilitățile și mobilierul din interiorul acestora fiind înlocuite cu piese și mai strălucitoare. Florida i se potrivea lui Bobby, așa cum New Yorkul nu i se potrivise niciodată, dar pe el nu l-ar fi deranjat nici acest loc. Cel puțin, nu pentru două
săptămâni.
Jim trecu pe sub bolta din stânga lui în sufragerie. La fel ca în fotografii, livingul avea un aspect modern, cu puține piese de mobilier – doar două sofale joase și un covor drăguț, pereții fiind decorați cu tablouri plasate în anumite locuri în care soarele nu ajungea pentru a le lumina direct. Gemma era dealer de artă sau deținea vreo galerie, ceva. Jim avea impresia vagă că Gemma avea atât de mulți bani, încât o descriere strictă a ocupației ei ar fi fost de prisos. Livingul dădea într-o sufragerie – cu o masă lungă din lemn și două bănci cu aspect rustic – care comunica, la rândul ei, cu o bucătărie mare. Ferestrele de deasupra chiuvetei aveau vedere spre piscină, iar Jim se opri în dreptul lor. Sylvia și Franny stăteau întinse pe două șezlonguri alăturate. Franny își desfăcuse șalul de 24
- EMMA STRAUB -
pe umeri și își acoperise fața cu el. Mânecile bluzei sale erau suflecate, iar picioarele îi atârnau în lături peste rama șezlongului –
făcea plajă având aproape toate hainele pe ea. Jim răsuflă satisfăcut
– Franny deja se simțea bine.
Să spună că Franny fusese un pachet de nervi în ultima lună ar fi fost prea delicat, prea nesemnificativ. Ea condusese casa Post cu mână de fier, dictând cu fermitate tot ce trebuia făcut. Deși excursia fusese plănuită cu meticulozitate în februarie, cu luni înainte ca slujba lui Jim de la revistă să-i scape acestuia printre degete, sincronizarea fusese în așa fel încât Franny avea cel puțin un acces de furie pe zi – în timpul acestuia urlând cât o ținea gura, roșie la față. Fermoarul valizei era stricat, biletele de avion pentru Bobby și Carmen îi costau sute de dolari, pentru că trebuiau să schimbe avionul de două ori în aceeași zi. Jim îi stătea mereu în drum și o enerva. Franny era expertă în a arăta lumii fața ei blândă și, imediat după sosirea lui Charles, avea să fie numai lapte și miere, însă, atunci când ea și Jim rămâneau singuri, ea se putea transforma întrun adevărat diavol. Jim se simțea recunoscător că, măcar pentru moment, coarnele lui Franny dispăruseră, retrăgându-se undeva în interiorul capului.
Capătul cel mai îndepărtat al bucătăriei îl conduse pe Jim în holul îngust opus intrării în casă. În cealaltă parte a foaierului văzu o mică baie – ce conținea doar un closet și o cabină de duș o spălătorie, o cameră de studiu și un singur dormitor, cu toaletă
proprie atașată, apoi ceea ce americanii numeau „apartament pentru vizita soacrei” – un loc în care puteai „ascunde” persoana pe care toată lumea ar fi vrut să o vadă cel mai puțin. În mod normal, Jim ar fi pretins camera de studiu pentru el sau măcar s-ar fi luptat din greu cu Franny pentru obținerea acesteia, dar apoi realiză că nu prea avea ce să facă acolo – nu existau niciun termen limită, niciun articol de editat, nimic de scris, nimic de cercetat, nicio carte de citit pentru alt motiv decât propria plăcere și propriul interes. Avea 25
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
nevoie de un birou tot așa cum un pește avea nevoie de o bicicletă –
în felul ăsta ar fi sunat reclama. Cei de la „Gallant” urmau să se descurce și fără el, spunându-i bărbatului american inteligent ce cărți să cumpere, ce săpun să folosească și cum să deosebească
scotch-ul de whisky-ul irlandez. Jim încercă să-și alunge stânjeneala pe care o simțea gândindu-se la asta, dar disconfortul nu dispăru în timp ce înainta spre dormitor.
Încăperea era confortabilă și plăcută, cu o cuvertură acoperind patul dublu, un dulap mare și un mic birou plasat în fața unei ferestre cu vedere spre cea mai îndepărtată latură a casei. Nemilos, Jim se gândi să-i cazeze pe Bobby și pe Carmen în camera aceea, și nu la etaj, acolo unde trebuiau să fie dormitoarele, dar nu, desigur, lui Charles și Lawrence aveau să le ofere intimitate maximă. În broască, pe partea din interior a ușii dormitorului, era o cheie antică, lucru care-l făcu nespus de fericit pe Jim. Dacă aveau să stea cu toții împreună în casa asta, cel puțin puteau încuia ușile. Jim își imagină chiar cum ar fi fost să se încuie acolo și să facă pe mortul toată ziua – ca Walter Mitty cel nespus de leneș.
Sylvia și Franny dădură buzna în casă chiar atunci când Jim trăgea ușa dormitorului după el.
— Piscina e grozavă, zise Sylvia, cu toate că nu intrase încă în apă.
Cât e ceasul? Avea privirea sălbatică a cuiva care nu dormise de douăzeci și patru de ore, cu cearcăne vineții sub ochi. Să ai optsprezece ani era ca și cum ai fi fost făcut din cauciuc și cocaină.
Sylvia ar fi putut sta trează cu ușurință încă trei zile.
— Vreți să ne alegem dormitoarele? întrebă el, știind că Franny ar fi vrut, cu siguranță, să-l aleagă pe-al lor. M-am gândit că Charles și Lawrence… spuse Jim, dar Franny o pornise deja în sus pe scări.
*
Așa cum era de așteptat, Jim și Sylvia adormiră imediat ce primiră un pat în care să se poată întinde. Franny își trase valiza din portbagajul mașinii până în foaier. Gemma lăsase un mic dosar 26
- EMMA STRAUB -
despre casă, piscină și orașele din jur, într-o mapă roșie de pe bufetul din bucătărie, iar Franny îl răsfoi curioasă.
Erau câteva restaurante la poalele dealului – cu tapas, sandviciuri și pizerii – și o băcănie foarte utilă, precum și o piață de fructe și legume. Palma, cel mai mare oraș al insulei, pe care ei tocmai îl străbătuseră venind de la aeroport, avea tot ce era nevoie –
magazine pentru costume de baie uitate acasă sau alte lucruri de acest gen și pantofi sport Camper, confecționați în Mallorca.
Gemma era aprovizionată din plin cu prosoape de plajă și loțiuni de bronzat, saltele gonflabile și ochelari de scafandru. Pe paturi erau cearșafuri curate și mai multe se aflau în dulapul cu lenjerie. Cineva avea să vină în weekendul următor să curețe piscina și să se ocupe de grădină. Ei nu trebuiau să ridice un deget. Franny închise mapa și începu să răpăie cu încheieturile degetelor în blatul din piatră al bufetului.
Nu era corect. Femeile făceau absolut tot. Franny știa că Gemma fusese măritată de câteva ori – de două ori cu un italian care lucra în finanțe internaționale și odată cu moștenitorul unui magnat saudit al petrolului, dar niciun bărbat nu ar fi întocmit vreodată o listă cu instrucțiuni și informații uzuale pentru propria casă, dacă, bineînțeles, nu ar fi fost plătit să facă asta. Era genul de atenție la detalii de care doar femeile ar fi fost capabile în mod firesc –
indiferent ce ar fi spus un terapeut șarlatan la o emisiune televizată.
