Sylvia intrase imediat în dormitorul cel mai mic din casă, care părea amenajat pentru o călugăriță: un pat doar o idee mai lat decât trupul ei subțire de adolescentă, pereți albi, cearșafuri albe, pardoseală vopsită în alb. Singurul lucru din încăpere care nu i s-ar fi potrivit unei călugărițe era un tablou ce înfățișa o femeie goală
odihnindu-se. Arăta ca o pictură de-a lui Charles și era obișnuită cu acest gen. Lui îi plăcea să picteze acele triunghiuri delicate de păr 31
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
pubian – așa cum o pictase pe mama ei în tinerețe, de cele mai multe ori. Așa stăteau lucrurile, nu avea ce face. Alți oameni se bucurau de luxul de a nu-și fi văzut niciodată mamele goale, dar nu și Sylvia. Se întinse leneșă, cu degetele de la picioare trecând de capătul patului. Casa mirosea ciudat, a pietre ude și a broaște, iar Sylviei îi trebuiră minute bune ca să-și amintească unde se afla.
— Me llamo Sylvia Post, zise ea. Dónde está el baño? 3
Se întoarse pe o parte și își ridică genunchii la piept. Singura fereastră din cameră era deschisă. Se simțea o briză plăcută. Sylvia nu știa prea multe despre Spania: nu era precum Franța, care o ducea cu gândul la baguettes și biciclete, sau ca Italia, care îi sugera gondole și pizza. Picasso era spaniol, dar părea francez și avea nume de italian. Woody Allen făcuse un film a cărui acțiune avea loc în Spania, dar Sylvia nu-l văzuse. Matadori care se luptau cu tauri? Asta era Spania, nu-i așa? S-ar fi putut trezi la fel de bine întrun dormitor însorit undeva pe insula Peoria, Illinois. Baia era pe hol și arăta de parcă nu mai fusese renovată din 1973. Plăcile de faianță
de pe peretele de deasupra căzii și din spatele chiuvetei erau de culoarea supei de mazăre, o specialitate culinară pe care Sylvia plănuia să o evite bucuroasă pentru tot restul vieții. Nu exista nici măcar un duș fix propriu zis, doar o pară de duș manual montată în capătul unui furtun argintiu conectat la bateria cu robinete sferice pentru apă caldă și rece. Sylvia deschise robinetul de apă caldă și așteptă un minut, punând mâna sub jet de câteva ori ca să vadă
dacă se făcea fierbinte. Așteptă un timp și, văzând că apa nu se înfierbânta deloc, deschise celălalt robinet, se dezbrăcă și urcă în cadă. Fu nevoită să se aplece și să apuce para dușului, pentru a-și uda părul. Apa nu ajungea decât pe unele părți ale corpului. În suport era un săpun, dar Sylvia nu înțelegea cum ar fi putut să-și săpunească trupul doar cu o mână și să-și țină în același timp dușul 3 Numele meu este Sylvia Post. Unde este baia? (în lb. spaniolă în orig.) (n tr.) 32
- EMMA STRAUB -
cu apă rece ca gheața deasupra capului.
Toate prosoapele din baie păreau făcute pentru oameni miniaturali, precum Degețica din poveste, oameni chiar mai scunzi decât mama ei.
Sylvia încercă să-și înfășoare partea de sus și de jos a corpului cu două dintre senzaționalele prosoape. Își pieptănă părul cu degetele și se privi în oglindă. Știa că nu arăta rău deloc, nu era diformă, dar era conștientă și de faptul că exista o adevărată prăpastie între ea și fetele de la școală care arătau bine. Chipul ei era puțin cam prea prelung și părul îi atârna inert pe umeri – nici lung, nici scurt, nici blond, dar nici castaniu, ci undeva pe la mijloc. Tocmai asta era problema ei: era undeva la mijloc. Sylvia nu-și putea imagina cum s-ar fi putut descrie cuiva, unui străin, de exemplu: o fată obișnuită, cu ochi albaștri, care nu erau prea mari și nici nu aveau o formă
deosebită. Niște trăsături despre care nu ar fi scris nimeni nicio poezie. Sylvia se gândea adesea: atât de multe dintre cele mai frumoase poeme ale lumii fuseseră scrise înainte ca autorii lor să
devină adulți: Keats, Rimbaud, Plath, și totuși, viețile acestora cunoscuseră atâta frumusețe și agonie – destul cât să le fie păstrată
vie amintirea peste secole. Cu vârful limbii afară, Sylvia deschise cu grijă ușa de la baie, ținându-și cu mâna prosopul care-i acoperea talia.
— Pérdon!
Vocea venea la pachet cu un băiat. Sylvia închise ochii, sperând că avea halucinații, dar, când îi deschise din nou, el era tot acolo.
Poate că băiat nu era tocmai cuvântul potrivit – cel care stătea în fața ei era un tânăr cam de vârsta lui Bobby sau poate ceva mai tânăr, dar cu siguranță mai mare decât ea.
— Oh, Dumnezeule! zise Sylvia.
Nu voia să observe că străinul care se zgâia la ea, în timp ce era acoperită doar de acele prosoape minuscule, era chipeș și avea părul negru și ondulat, ca un model de pe coperta unui roman de 33
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
dragoste, dar nu se putea abține.
— Oh, Dumnezeule! repetă ea și îl ocoli grăbită, făcând cei mai mici pași de care era în stare, astfel ca picioarele ei să nu se afle la o distanță mai mare de cinci centimetri unul de altul. Când ajunse în siguranță de cealaltă parte a ușii dormitorului ei, Sylvia lăsă
prosoapele să cadă pe podea, astfel încât să-și poată folosi ambele mâini pentru a-și acoperi fața și să scoată un țipăt mut.
*
— Un doctor, asta e de-a dreptul minunat, zise Franny.
Se lingușea – își dădea seama, era evident că se lingușea –, dar nu se putea altfel.
Nu avea cum să oprească flirtul atâta timp cât era deja în desfășurare; mai degrabă ar fi putut opri un tren în viteză. În sufrageria ei se afla un localnic de douăzeci de ani, iar ea își dorea să-i ungă trupul cu ulei de măsline și să se lupte corp la corp cu el până la lăsarea întunericului.
— Probabil că da, zise el.
Numele băiatului era Joan, pronunțat Gio -aaan, și el trebuia să fie profesorul de limbă spaniolă al Sylviei pentru următoarele două
săptămâni. Trebuia să vină acolo în fiecare zi a săptămânii pentru câte o oră de meditații pe toată durata șederii lor. Părinții lui Joan locuiau în apropiere și se înțelegeau foarte bine cu Gemma. (Ea menționase un club de grădinărit, parcă, pe care-l frecventau împreună – Franny se oprise la un moment dat să citească e-mailul.
Probabil că învățau să planteze.) Tânărul mai dăduse meditații și lua doar douăzeci de dolari pe oră, o sumă absurd de mică, își spusese Franny chiar înainte de a ști cum arăta, iar acum acest lucru i se părea de-a dreptul o crimă împotriva frumuseții. Era student în anul doi la universitatea din Barcelona și venise acasă pe perioada verii, la părinții lui. Probabil că lua și cina împreună cu ei! Bobby nu venise nici măcar o dată acasă pe perioada verii. Din câte știa Franny, lui nici nu-i trecea vreodată prin minte să facă asta. Odată
34
- EMMA STRAUB -
ce plecase în Miami, New Yorkul nu era pentru el acasă mai mult decât Aeroportul LaGuardia.
Franny simțea cum obrajii ei se îmbujorau și fu nespus de bucuroasă când ridică privirea și o văzu pe Sylvia ivindu-se pe hol.
— Oh, perfect, iat-o pe fata mea acum! Sylvia, vino să-l cunoști pe Joan! Gio -aaan! Franny făcu semn spre Sylvia. Fata dădu din cap și rămase țintuită locului, în umbră. Sylvia, ce se întâmplă cu tine?
Franny simți cum tandrețea pe care i-o inspira Joan începea să se transforme în stânjeneală din cauza comportamentului copilăresc al fiicei ei.
Sylvia se târî în sufragerie, mișcându-se de parcă picioarele ei goale ar fi fost făcute din clei. Picioare care fuseseră văzute foarte recent dezgolite aproape complet.
— El este Joan. Va fi profesorul tău de spaniolă, zise Franny, făcând un semn spre bărbat, cu care Sylvia se văzu nevoită acum să
