asemenea lucruri erau degradante. În realitate, părinții își fereau copiii din calea lui Jim, iar el se plimbă mai departe, trecând pe lângă Hudson News și barul sportiv, până la Au Bon Pain și înapoi.
Trotuarele mobile erau prea încărcate de bagaje, așa că Jim pășea pe lângă ele, iar picioarele sale lungi se mișcau chiar mai repede decât pista motorizată.
Jim avusese ocazia să meargă în Spania de trei ori până atunci: în 1970, când absolvise liceul și își petrecuse vara tăind frunză la câini prin toată Europa, împreună cu cel mai bun prieten al său; în 1977, când el și Franny erau proaspăt căsătoriți și abia dacă își puteau permite să viziteze o țară străină, astfel încât nu consumaseră acolo nimic altceva în afara celor mai bune sandviciuri cu șuncă din lume; apoi în 1992, pe când Bobby avea opt ani, ei fiind nevoiți să se ducă
la culcare devreme în fiecare seară, asta însemnând că timp de o săptămână nu avuseseră parte de o cină normală, cu excepția gustărilor comandate în cameră la room-service – un fel de mâncare autentic, cam tot atât de spaniol precum o hamburguesa. Cine să mai știe cum mai era acum în Spania, a cărei situație economică era aproape la fel de delicată ca a Greciei.
Jim trecu pe lângă poarta lor de îmbarcare și le văzu pe Franny și pe Sylvia cufundate adânc în lectura cărților fiecăreia, șezând una lângă alta, dar fără să-și vorbească. Se simțeau atât de bine în tăcere, cum numai membrii unei familii se pot simți.
În ciuda numeroaselor motive de a nu merge în călătorie, era bine că plecau împreună – căzuseră de acord el și Franny. La venirea toamnei, Sylvia avea să se afle în Providence, fumând țigarete din tutun și cuișoare cu băieții de la cursul ei de filme franțuzești, atât de departe de părinții ei, ca într-o altă galaxie.
9
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
Fratele ei mai mare, Bobby, acum afundat până la brâu în afacerile imobiliare din mlăștinoasa Florida, făcuse și el acest lucru.
La început, separarea păruse imposibilă, ca amputarea unui membru, dar apoi membrul cu pricina putuse să meargă și chiar să
fugă fără probleme, iar acum Jim abia își mai putea aduce aminte cum era atunci când Bobby locuia sub același acoperiș cu el. Spera să nu simtă același lucru și după plecarea Sylviei, dar probabil că
asta avea să se întâmple – și chiar mai repede decât și-ar fi putut imagina. Cel mai mult se temea de faptul că, după ce Sylvia avea să
plece, întreaga lume urma să se descompună, cărămidă cu cărămidă, și că timpul pe care-l petrecuseră atâția ani împreună
avea să i se pară o fantezie – viața imperfectă și confortabilă a altcuiva.
Urmau să se întâlnească toți în Mallorca: el și Franny, Sylvia, Bobby și Carmen – prietena lui Bobby, o nelipsită povară precum și Charles, bunul prieten al lui Franny, împreună cu iubitul lui, Lawrence. Soț, de fapt. Erau căsătoriți acum, dar Jim uita uneori acest lucru. Închiriaseră cu toții o casă la treizeci de minute distanță
de Palma, de la Gemma Nu-știu-cum, o englezoaică pe care Franny o cunoștea cât de cât, o veche prietenă de-a lui Charles. Casa părea curată în fotografiile pe care Gemma le trimisese prin e-mail, mobilată sumar, dar cu gust: pereți albi, grămezi ciudate de pietre pe polița de deasupra căminului, sofale joase din piele. Femeia făcea parte din lumea artei, ca și Charles, și era relaxată la gândul că
urma să aibă străini în casă – într-un mod pur european, ceea ce făcea comunicarea remarcabil de simplă. Jim și Fran nu trebuiseră
să facă altceva decât să trimită un cec și totul rămăsese stabilit –
casa, grădina, piscina și un ghid local pentru Sylvia. Charles le spusese că Gemma ar fi fost în stare să le închirieze casa pe nimic, dar că era mai bine așa și de un milion de ori mai simplu decât să o pregătească pe Sylvia pentru tabăra de vară în care fusese cu ani în urmă.
10
- EMMA STRAUB -
Două săptămâni erau suficiente – o perioadă considerabilă. Se împlinea o lună de la plecarea lui Jim de la „Gallant”, iar zilele trecuseră atât de lent – asemenea unor picături de melasă ce se lipesc de orice suprafață întâlnită în cale, încăpățânându-se apoi să
o părăsească.
Două săptămâni petrecute departe de casă aveau să-i lase lui Jim impresia că făcuse o schimbare majoră și că alesese acea viață nouă
și liberă – la fel ca mulți oameni de vârsta lui. Era încă suplu la șaizeci de ani, iar părul lui blond deschis era aproape intact – doar ceva mai rar ca înainte. Oricum, părul lui fusese întotdeauna rar –
așa cum spunea Franny uneori când îl prindea pe Jim aranjându-și freza în oglindă. Era în stare să alerge tot atâția kilometri câți parcurgea la patruzeci de ani și își putea lega un papion la gât în mai puțin de un minut. Acestea fiind spuse, el considera că era într-o formă destul de bună. Două săptămâni departe de casă erau tocmai ce-i trebuia.
Jim ocoli poarta și se afundă în scaunul de lângă Franny, ceea ce o făcu să își schimbe poziția, răsucindu-și ușor șoldurile, astfel încât picioarele ei încrucișate să fie îndreptate spre Sylvia. Franny citea
„Don Quijote” pentru clubul ei de lectură – un grup de femei pe care le disprețuia – și scotea un soi de cotcodăcit în timpul lecturii, anticipând probabil discuția mediocră care avea să urmeze.
— Chiar nu ai mai citit cartea asta până acum? întrebă Jim.
— Am citit-o când eram la colegiu. Cine își mai aduce aminte?
răspunse Franny, întorcând pagina.
— E amuzantă, cred, interveni Sylvia. Părinții ei se întoarseră
spre ea. Noi am citit-o în toamnă, adăugă ea. E amuzantă și patetică.
Ceva de genul „Așteptându-l pe Godot”, cred.
— Îhî, zise Franny, reluându-și lectura.
Jim stabili contactul vizual cu Sylvia peste capul lui Franny și își dădu ochii peste cap. Îmbarcarea urma să aibă loc în cel mai scurt timp, apoi aveau să rămână pentru o vreme suspendați în aer.
11
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
Faptul că avea o fiică a cărei companie îl făcea fericit reprezenta una dintre cele mai mari satisfacții pentru Jim. Sorții sunt mereu împotriva ta când e vorba de planning familial. Nu poți alege ceea ce îți dorești – un băiat sau o fată; de asemenea, nu poți alege să ai un copil care să te prefere în defavoarea celuilalt părinte. Poți accepta doar ceea ce apare în mod firesc, iar Sylvia tocmai asta făcuse – apăruse în viața lor la zece ani după fratele ei. Lui Bobby îi plăcea să folosească termenul „accident”, dar Jim și Franny preferau cuvântul „surpriză”, ca la o petrecere aniversară cu o mulțime de baloane. Pentru ei fusese o surpriză – asta era perfect adevărat.
Femeia de la poarta de îmbarcare ridică microfonul și anunță pre-îmbarcarea.
