Dormitorul principal era de cealaltă parte a camerei de lucru și avea propria baie. În partea stângă a patului era un dulap, iar în partea dreaptă – o măsuță de toaletă. Jim își despachetase lucrurile în cinci minute și stătea pe marginea patului, urmărind-o pe Franny cum transporta teancuri de tunici și rochițe vaporoase din valiza ei în dulap. O privea cum mergea înainte și înapoi, înainte și înapoi.
— Câte haine ți-ai adus? întrebă Jim în timp ce-și scotea ochelarii și-i punea în buzunarul de la piept al cămășii. Am obosit deja.
Franny vorbea de parcă nu l-ar fi auzit.
— Ei bine, Bobby cu Carmen și Charles cu Lawrence vor ajunge aici cam la aceeași oră, așa că am putea să mergem cu mașina să-i întâmpinăm, ori ar putea să vină cu mașina toți patru. Tu ce crezi?
— Nu ar fi mai simplu pentru ei dacă ar veni toți patru cu mașina și ne-ar scuti pe noi de un drum?
Jim știa că nu acesta era răspunsul pe care-l aștepta ea. Se ridică
și-și trosni încheieturile degetelor.
Franny trecu pe lângă el cu încă un braț de haine.
— Așa presupun, da, dar, dacă mă duc eu să-i iau, atunci una dintre mașini ar putea merge la băcănie, iar cealaltă ar putea veni 41
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
direct aici, zise ea. Profesorul Sylviei vine la ora unsprezece, așa că
de ce nu rămâneți voi doi acasă? O să mă duc eu să-i iau pe Bobby și Carmen, din moment ce Charles trebuie să închirieze o mașină, și apoi poate că vom schimba mașinile, astfel încât Bobby, Carmen și Lawrence să vină direct acasă, iar eu și cu Charles să mergem să
cumpărăm de mâncare. Așa ar fi logic, zău! De ce să nu facem așa?
Nu era logic deloc, nu pentru Jim, dar nu avea de gând să se certe cu ea. Asta era problema atunci când interveneau Charles și Lawrence: Franny era în stare de orice pentru a rearanja planurile ca să fie cu Charles douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru – cât mai multe zile posibil. Pentru ea, nu conta că Charles era căsătorit sau că restul familiei ei era acolo, scopul vacanței fiind, în aparență, să petreacă mai mult timp cu Sylvia. Planul lor fusese, de asemenea, să plece în acea călătorie cu ocazia împlinirii a treizeci și cinci de ani de căsătorie, pentru a sărbători evenimentul, dar ideea aceea – că
urma să fie, într-un fel, o aniversare a căsătoriei lor – părea acum o glumă extrem de proastă. Odată sosit Charles, Franny avea să
înceapă să râdă ca la douăzeci și patru de ani, iar restul celor de față
puteau să-și dea foc unul altuia – ei nu-i mai păsa de nimic. Asta era ceea ce făceau cei mai buni prieteni: îi acaparau pe oameni, izolându-i de restul celor prezenți. Desigur, Franny ar fi dat vina pe Jim, acuzându-l că distrusese deja totul.
Jim se duse încet la baie și își scoase periuța de dinți din borseta cu articole de toaletă. Apa de la robinet avea gust de metal vechi, dar se simți mai bine după ce se spălă pe dinți și pe față.
Rămase în baie mai mult ca de obicei – intenționat, de fapt în parte pentru că nu era sigur cum avea să fie noaptea aceea. Cum avea să treacă noaptea aceea și cum avea să treacă vacanța. Poate că
Franny se mai înmuiase în avion, în casa aceea frumoasă, ori în timp ce despacheta. Ar fi fost o priveliște plăcută. Când se întoarse în dormitor, Franny era în pat, în capul oaselor, ținând în poală
cartea Don Quijote. Jim trase pătura subțire de pe pat și se pregăti să
42
- EMMA STRAUB -
se așeze, dar Franny îl opri, ridicând mâna cu palma spre el.
— Aș prefera să dormi în camera lui Bobby. Noaptea asta, zise ea. Evident, nu și atunci când vor fi aici.
— Înțeleg, zise Jim, dar nu se mișcă.
— Sylvia doarme ca un urs care hibernează și nu o să te audă, zise Franny, deschizându-și cartea.
— Bine, zise Jim. Dar va trebui să discutăm mâine despre asta, cred că înțelegi.
El ridică de pe noptieră romanul pe care îl citea și se îndreptă
spre ușă.
— Da, va trebui să discutăm despre asta, nu-i așa? zise Franny.
Îmi place la nebunie când lași să pară că ar fi alegerea mea.
Apoi își deschise cartea, îndreptându-și atenția către ceva foarte, foarte îndepărtat.
Jim închise ușa după el și așteptă ca ochii lui să se obișnuiască
încet cu întunericul.
43
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
ZIUA A TREIA
În timp ce Lawrence intra la toaleta bărbaților, Charles stătea rezemat de zidul terminalului. Își trase valiza pe rotile, astfel încât aceasta să se sprijine de picioarele lui, și închise ochii. Plecaseră de la locuința lor din Provincetown la ora trei, în cursul după-amiezii precedente, spre aeroportul Boston Logan, pentru cursa de seară, iar zborul la clasa economic îl obosise peste măsură. Lawrence era cel mai econom dintre ei, dar, dacă Charles ar fi venit singur, el ar fi cumpărat bilete la clasa business cel puțin. Avea cincizeci și cinci de ani. Pentru ce să economisească bani, dacă nu pentru zborurile transatlantice? Lawrence l-ar fi certat, dacă i-ar fi putut auzi gândurile.
Aceasta era o discuție pe care ei o aveau permanent. Doar pentru că încă nu apăruse un copil în viața lor, asta nu însemna că acesta nu avea să apară într-o bună zi, și atunci nu s-ar fi simțit el vinovat pentru miile de dolari irosiți undeva deasupra unui ocean?
