- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
lui – de fiecare dată când îi telefona mama lui, el termina conversația cât putea de repede, sau întorcea discuția spre alte subiecte, întrebând-o pe Franny ce mai făcuse, ceea ce o îndemna să
vorbească cel puțin douăzeci de minute – o perioadă destul de semnificativă. El ura să ceară bani și chiar mai mult de atât, ura motivele pentru care avea nevoie de ei. La început, simțise nevoia unei mici afaceri suplimentare, ceva care să-i aducă un profit în plus până ce adevărata piață a afacerilor imobiliare avea să-și revină. El nu plănuise să rămână la sala de fitness mai mult de câteva luni.
Atunci când cel mai bun reprezentant comercial al membrilor de la Total Body Power îl abordase pe Bobby în legătură cu vânzarea suplimentelor nutriționale, acesta i se păruse un scenariu cu sută la sută șanse de reușită. Acelea fuseseră exact cuvintele lui: „sută la sută”. Până atunci Bobby pierduse fiecare penny pe care-l economisise – plus un milion de alți penny pe care nu-i avusese de la bun început.
— Curând. Trebuie doar să găsesc momentul potrivit. Tu nu-i cunoști, îi zise Bobby. Totul trebuie să fie la momentul potrivit.
Se rezemă cu spatele de perete.
— Bine. Doar amintește-ți ce ai spus – că vei vorbi cu ei, așa că nu trebuie decât să deschizi gura, bine? Carmen coborî din pat și se întinse. Cred că ar trebui să mergem la plajă, nu-i așa? Sau trebuie să te gândești și la asta?
— Bine, bine, o să mergem, zise Bobby, cu toate că ideea de a mai rămâne singur în pat i se părea brusc nemaipomenit de atrăgătoare.
Își azvârli picioarele peste marginea patului și atinse cu tălpile pardoseala rece din piatră. Charles și Lawrence erau în bucătărie –
Bobby le auzea vocile, precum și râsul mamei sale. Avea o mulțime de timp în care să stea prin preajma lor și să-i asculte spunând aceleași povești iar și iar – Sylvia râzând, cu siguranță, în sinea ei.
Bobby știa că părerea unanimă era că Sylvia fusese copilul apărut accidental, cea născută prea târziu, dar el nu se putea abține să
66
- EMMA STRAUB -
simtă că fusese invers, că el se născuse de fapt prea devreme, înainte ca părinții lui să-și planifice o familie. Trebuia să-și dea seama de foarte multe lucruri – oricum, ei nu aveau să recunoască
nimic. Membrii familiei Post erau maeștri în a se amăgi singuri.
Toți.
— Mda, să mergem!
*
Gemma le promisese Wi-Fi (parola: MALLORCA!) dar nu menționase detaliile: accesarea internetului prin Wi-Fi era mai lentă
decât prin dial-up și funcționa doar atunci când laptopul sau telefonul în cauză erau ținute deasupra chiuvetei din bucătărie.
Lawrence nu-și luase propriu-zis o vacanță, dar, din moment ce lucra de acasă, care era diferența? Spania era la fel ca New York, care era la fel ca Provincetown, fără a ține seama de fusurile orare.
Lui Charles îi plăcea să se distreze pe seama lui Lawrence, spunând că acesta avea slujba cel mai puțin spectaculoasă în domeniul de activitate cel mai spectaculos – contabiliza cheltuielile pentru filme, urmărind bugetul acestora, salariile și deducerile personale. Chiriile pentru rulote, lumini, batoanele fără gluten, cu humus și germeni de fasole. Lucra pentru o producție care se filma la Toronto, o comedie cu un vârcolac, a cărei acțiune avea loc de Crăciun și care se numea Santa Claws. O mulțime de bani fuseseră cheltuiți pentru blana falsă și fulgii de săpun care erau folosiți în loc de ninsoare.
— Ups, îmi pare rău, Lawrence, zise Franny, lovindu-l cu fundul în șold în timp ce se aplecase ca să se uite în cuptor pentru a verifica o tartă. E foarte strâmt aici!
— Nu, nu, eu îmi cer scuze. Stau în drum, zise el, fluturându-și exasperat mâna liberă. Trebuie doar să trimit desfășurătorul acesta și am terminat.
Lawrence ținea computerul în sus, îndreptat spre tavan, mișcându-l ușor dintr-o parte în alta, până ce auzi semnalul sonor care îl asigura că e-mailul fusese trimis. Urmă un zgomot care 67
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
anunța primirea unor alte e-mailuri, dar el nici măcar nu se uită pe acestea, ci doar coborî laptopul înapoi pe dulap și-l închise.
— Sunt numai al vostru, le zise el.
Erau doar ei trei în bucătărie – Sylvia era încă în pat, Bobby și prietena lui plecaseră la plajă, amândoi îmbrăcați în niște haine confecționate din țesături de ultimă generație, de parcă s-ar fi pregătit să alerge la triatlon, iar Jim era în piscină, făcând câteva ture de bazin – după cum puteau vedea pe ferestrele bucătăriei.
Charles stătea în capătul mesei, ținând cu eleganță o ceașcă de cafea cu ambele mâini, de parcă s-ar fi așteptat ca regina Spaniei să
intre în orice moment pe ușă. Lui Lawrence îi plăceau atât de multe lucruri la soțul lui: felul în care arăta pe fața și pe creștetul lui urma de păr alb-cenușiu, toate firele fiind de aceeași lungime și fermitate; expresia chipului său atunci când se uita la un lucru pe care voia să-l păstreze în minte, un lucru pe care voia să-l picteze. Dar lui Lawrence nu-i plăcea deloc faptul că se simțea invizibil ori de câte ori Franny Post era prezentă în aceeași încăpere.
— Dragă, îți amintești de femeia aceea care era măritată cu George? Cum o chema? Mary? întrebă Franny, înțepând cu un deget suprafața bombată a tartei sale, care avea să rămână pe bufet toată ziua, fiecare tăindu-și din ea câte o felie ori de câte ori ar fi avut chef.
Franny se pricepea să producă masive cantități de preparate pe care nimeni nu le observa de obicei – brioșele dense și ciocolatii, care erau la fel de bune la ora patru după-amiaza ca și la micul dejun, sau fructele tăiate cuburi într-un bol mare, așezat pe raftul din mijloc al frigiderului. Ei îi plăcea o casă plină de persoane care ciuguleau mereu câte ceva, gândindu-se că stomacurile satisfăcute însemnau oaspeți mulțumiți.
— Rich Mary? Cea care șchiopăta?
Charles nu-și lua ochii de la Franny, în timp ce Lawrence se plimba de colo colo – din capătul cel mai îndepărtat al mesei până
68
- EMMA STRAUB -
la locul de lângă el. Lawrence își deschise din nou computerul pentru a-și verifica e-mail-urile, sperând ca vârcolacii aceia stupizi să-l lase în pace câteva ore. Erau o grămadă de e-mailuri zilnice – cu mostre din Chelsea, de la un magazin de unde îi plăcea lui să-și cumpere cearșafurile; J. Crew; o serie de benzi desenate cu subiect politic, trimise de mama sa; un e-mail de la Biblioteca Publică din New York și unul de la Move.On.org.
Lawrence le șterse repede pe toate. Apoi descoperi că ultimul e-mail fusese trimis de asistenta socială de la agenția de adopții.
Brusc, Lawrence rămase fără aer. Charles și Franny vorbeau în continuare, dar el nu-i mai auzea. Citi o dată e-mailul, apoi încă o dată. Cuvintele jucau pe ecran în fața lui. Știu că sunteți în vacanță, dar e vorba de un băiețel. Vă rog să mă sunați urgent. Încercă să
