- EMMA STRAUB -
*
Bobby se retrăsese repede după cină, spunând că avea o migrenă, iar Jim, Sylvia și Charles se așezaseră pe canapeaua din living ca să
vadă pentru a nu știu câta oară „Șarada”, film pe care Gemma îl avea întâmplător pe DVD. Era unul dintre filmele favorite ale Sylviei. Cary Grant era aproape ca tatăl ei, cu sau fără gropița din bărbie – având pantaloni cu talie înaltă și un fel de a vorbi care era atât provocator, cât și ironic. Era ceea ce fetelor proaste din clasa ei le plăcea să categorisească drept „misogin”, iar ea le-ar fi contrazis mai demult, dar acum nu mai era sigură, poate că aveau dreptate.
Sylvia ședea la mijloc, cu capul în poala lui Charles și cu picioarele ridicate la piept, astfel încât să nu atingă coapsele tatălui ei. Era un moment aparte, când Sylvia se gândea că îi lipsea probabil viața de acasă, dar ei existau chiar și atunci când ea era atât de departe de casă. Walter Matthaw o urmărea pe Audrey Hepburn, fața lui de Droopy Dog fiind cea mai tristă imagine. Sylvia închise ochii și ascultă numai restul filmului, rămânând trează doar din cauza exclamațiilor și chicotelilor companionilor ei.
*
Partea plăcută a unei astfel de vacanțe în care mergeai cu atâția oameni era că nu trebuia să stai tot timpul împreună cu ceilalți –
asta era ceea ce își imaginase Franny. Făcea curat în bucătărie și în zona piscinei – Carmen părea să fi fost crescută de oameni în carne și oase, aranjând lucrurile și ajutând la spălatul vaselor, dar Franny nu putea spune același lucru despre copiii ei.
Piscina era un dezastru: farfurii abandonate, cu resturi de friptură pline de grăsime, rămăseseră împrăștiate peste tot – numai bune să atragă coioții, câinii dingo sau oricare alte specii de câini sălbatici de prin preajma locului ieșiți din ascunzătorile lor.
— Lasă-mă să te ajut! zise Lawrence, închizând ușa de la bucătărie în urma lui.
Erau în pulovere acum. În New York ar fi fost uzi leoarcă de 81
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
transpirație; betonul din trotuare și clădiri acționa ca un conductor de căldură, ținându-i pe toți lucioși de sudoare din iunie până la sfârșitul lui septembrie. Era o noapte încântătoare în Pigpen –
neagră, dar senină. Odată ce soarele plecase la culcare, singurele lumini care se mai zăreau în întuneric erau cele din casa de peste drum și de pe versanții munților. Priveliștea îi amintea lui Lawrence de Los Angeles, doar că Mallorca avea de patru ori mai puține case și oxigen din plin.
— Oh, mulțumesc! îi spuse Franny. Copiii mei sunt niște animale.
— Și ai mei la fel, zise Lawrence imaginându-se deja în viitor, cu brațele strângând deja un trup mic înfășurat în bumbac. Simți un fior pe șira spinării. Vreau să spun, ar trebui să vezi atelierul lui Charles.
— Oh, știu! zise Franny. Toate resturile acelea de pad thai lipite de farfuriile din carton. E răspunsul lui la excesul expresionist de după 1980, cred. Franny se așeză pe unul din șezlonguri și ridică un morman de șervețele, reviste și coji de portocale – resturile Sylviei.
Ea pleacă la colegiu. Ivy League. Ai crede că știe să arunce niște resturi la coșul de gunoi.
Lawrence întinse mâna după resturi, apoi o duse la piept. Stătea între Franny și casă. Dacă Sylvia și băieții s-ar fi ridicat, ca să mai mănânce ceva, i-ar fi văzut doar silueta în întuneric.
— Ascultă! zise el. Îmi pare sincer rău pentru mai devreme.
Pentru ceea ce l-am întrebat pe Jim despre revistă. Sincer, nu știu ce s-a întâmplat, dar sunt sigur că regret foarte mult că am deschis gura.
Franny se lăsă pe spate, trăgându-și picioarele sub ea. Își întinse brațele deasupra capului, apoi le lăsă în jos și își acoperi cu ele ochii.
Scoase un oftat. Franny se simțise mai bătrână ca niciodată în aceste ultime șase luni. Era adevărat, desigur – asta era întotdeauna adevărat – că nu avea cum să fie mai bătrână decât în acel moment, 82
- EMMA STRAUB -
dar Franny încetase să se mai simtă tânără, făcând riduri și zbârcindu-se în timp record. Își putea simți coloana tensionată.
Nervul ei sciatic începea să emită impulsuri dureroase spre extremitățile șoldurilor ei.
— Îmi pare rău, zise Lawrence, nefiind prea sigur dacă își cerea scuze pentru faptul că îi stricase dispoziția lui Franny sau pentru ceea ce se întâmplase cu Jim la revistă – ori pentru ambele.
— E în regulă, zise Franny, ținându-și în continuare ochii acoperiți cu brațele. Mă mir că Charles nu ți-a spus nimic.
Lawrence se așeză pe șezlongul de lângă Franny și așteptă câteva clipe.
— A făcut sex cu o studentă. Își mișcă mâinile și le flutură în jur ca un magician, ca și cum ar fi zis „Abracadabra!” Știu, asta e. Jim a făcut sex cu o studentă. O fată de la redacția revistei, puțin mai mare decât Sylvia. O fată de douăzeci și trei de ani. Tatăl ei face parte din Consiliul Director și cred că ea i-a spus totul, așa că iată-ne aici.
— Oh, Franny! zise Lawrence, dar ea își îndreptase deja umerii și clătina din cap.
El își imaginase mai multe scenarii pentru asta. De ce plecase Jim pe neașteptate de la „Gallant” și ce anume provocase tensiune în familia Post? Cancer de prostată, demență precoce, o convertire inexplicabilă la Martorii lui Iehova, dar în niciun caz așa ceva.
Relația dintre Jim și Franny i se păruse mereu solidă și fericită, capabilă încă să-i facă să se hârjonească în bucătărie sau să-i dezamăgească uneori.
— Nu, e în regulă. Adică nu e în regulă, pentru că am fost căsătoriți treizeci și cinci de ani și nu e în regulă ca el să facă sex cu o puștoaică de douăzeci de ani. De douăzeci și trei de ani, vreau să
spun. De parcă ar fi vreo diferență. Nu știu. Îți mulțumesc. Sylvia a aflat ceva, dar Bobby nu știe absolut nimic despre asta, sunt sigură, așa că încerc să las lucrurile așa cât de mult timp va fi posibil. Poate 83
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
o veșnicie. Era ciudat că Charles nu-i spusese nimic. Lawrence își simți obrajii fierbinți de rușine – pentru el, nu pentru Franny. Cum putuse Charles să nu-i spună așa ceva? Lawrence își imagină
imediat cât de mult i-ar fi putut supăra pe Jim și pe Franny în următoarele două săptămâni fără ca măcar să-și dea seama cu ce greșea, toate gafele pe care le-ar fi putut face. Lawrence puse mâna pe umărul lui Franny.
— Îmi pare sincer rău, Fran. Nu o să le spun nimic copiilor, desigur. Și sunt sigur că Charles ar fi încântat să-l omoare pentru tine – e de ajuns să spui un cuvânt.
Asta o făcu să zâmbească.
