*
Era vremea siestei. Fuseseră cu toții încântați să se conformeze obiceiului și acum se retrăseseră în colțurile lor izolate imediat după
prânz, cu pleoapele deja grele. Carmen dormea pe spate, în timp ce Bobby stătea ghemuit ca un melc marin lângă ea, cu gura deschisă.
Jim adormise pe sofaua din living, cu o carte pe piept. Sylvia dormea pe burtă, cu fața întoarsă într-o parte, ca un înotător.
Lawrence dormea ca un copil, cu pătura trasă până la gât. Doar Charles și Franny erau treji, amândoi în baia principală, Franny în 118
- EMMA STRAUB -
cadă, iar Charles, așezat pe capacul închis al vasului de toaletă.
Gemma avea cele mai bune produse, desigur: șampoane și balsamuri, scruburi pentru exfoliere, săpunuri cu crenguțe de lavandă franțuzească încorporate, geluri de duș, spumă de baie, tot felul de bureți, piatră ponce, soluții de curățare. Franny plănuia să
stea în cadă o oră întreagă, chiar dacă asta însemna să folosească
toată apa caldă din Pigpen. Cada nu era foarte lungă, dar nici Franny nu era înaltă, astfel încât abia îi atingea capătul stând cu picioarele întinse.
— Așadar? zise Charles, răsfoind una dintre revistele vulgare primite de Sylvia în avion. Cum stau lucrurile?
Franny avea ochii acoperiți cu un prosop.
— Ai văzut și tu.
— Vreau să spun, când sunteți doar voi doi.
El întoarse pagina la o serie de fotografii cu femei în rochii de seară cu paiete.
— E așa cum era și înainte, zise Franny, apoi tăcu o vreme. E
aiurea de tot. E ca și cum aș vrea să-i trag un pumn în ochi tot atât de mult cât aș vrea să-l aud cerându-și iertare. Nici nu mai țin minte de câte ori m-am gândit serios să-l omor în timp ce dormea.
— Deci nu ești furioasă pe el?
Pagina următoare a revistei era plină cu imagini ale obiectelor existente în poșeta unei actrițe, împrăștiate și identificate bucată cu bucată. Gumă de mestecat, o pilă de unghii, articole de machiaj, o oglindă, o pereche de pantofi de rezervă, căști, un BlackBerry.
„Ce naiba citește când se plictisește?” se întrebă în sinea lui.
Franny exploră scurgerea căzii cu degetul mare de la picior.
— Sunt mai mult decât furioasă. Sincer, nu am știut că exista o asemenea posibilitate – ca el să facă ceva atât de oribil, încât cuvântul „furie” să nu poată acoperi deloc gravitatea stării în care mă aflu. Să facem cu adevărat asta? Să vindem casa? Sylvia va deveni oare instabilă emoțional și frustrată pentru că părinții ei vor 119
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
divorța imediat ce ea va pleca la colegiu? Trânti în apă prosopul pe care-l ținuse pe ochi și acesta plescăi sonor. Ce ai face tu dacă
Lawrence te-ar înșela? Ai divorța? Întoarse capul spre Charles, privindu-l pătrunzător.
Prieteniile erau lucruri înșelătoare, mai ales una atât de îndelungată ca a lor. Nuditatea nu era nimic mai mult decât o colecție de semne și cicatrice obținute cu greu. Dragostea era un dar, fără complicațiile create de sex sau legăminte, dar sinceritatea aștepta mereu acolo, era prezentă, gata să răstoarne barca stabilă.
Charles închise revista.
— Eu l-am înșelat o dată. Cu o persoană, asta vreau să spun. De mai multe ori.
Franny se ridică în șezut și se roti – deloc grațioasă – în cadă, cu fața spre Charles. Sânii ei erau jumătate deasupra apei, jumătate dedesubt, colăceii de grăsime de pe trup formau pliuri sub apă.
Charles voia să o întrebe dacă îi putea face o poză ca să o picteze mai târziu – ea ar fi spus da, întotdeauna spunea da – dar realiză că
nu era momentul potrivit.
— Ce-ai spus?
Charles se lăsă pe spate, rezemându-se de rezervorul toaletei.
Era o mică fereastră pătrată pe peretele îngust al băii, iar Charles își aruncă ochii pe ea, privind munții, care păreau să se unduiască
prin sticla veche.
— S-a întâmplat la început. Au trecut aproape zece ani de atunci.
Deja locuiam împreună, dar relația noastră nu era atât de serioasă.
Nu era serioasă pentru mine, aș spune. Lawrence – binecuvântată
fie inimioara lui – a crezut întotdeauna că vom fi împreună pe vecie.
El este genul de om care vrea să se așeze la casa lui, înțelegi tu, cu slujba lui adevărată și părinții săi înțelegători. El și-a dorit întotdeauna să se căsătorească – chiar și înainte de a deveni legal.