Preparară și mâncară cina fără ea – Charles îi duse o farfurie pe noptieră și se întoarse după ce se asigură că Franny luase câteva înghițituri. Carmen era dornică să ajute la spălatul vaselor, mai ales că Franny lipsea, dar Jim o alungă de lângă chiuvetă, își suflecă
mânecile până la cot și deschise robinetul.
— Lasă-mă pe mine, zise el. Spăl eu vasele.
Jim vorbea cu autoritate, iar Carmen se retrase ridicând mâinile într-un gest defensiv.
— Tu le speli, eu le usuc, zise Charles, punând un prosop pe bufet.
Bobby dispăruse în dormitorul său, iar Sylvia stătea la masa din 138
- EMMA STRAUB -
sufragerie, hipnotizată de laptopul ei. În casă era la fel de liniște ca întotdeauna, deși afară vântul se întețea și din când în când crengile băteau în ferestre.
Jim umezi buretele și trecu la treabă. Lucrară tăcuți câteva minute – un ansamblu inedit de două persoane. La masă, Sylvia pufni strident, apoi izbucni în hohote de râs. Atât Jim, cât și Charles se întoarseră spre ea așteptând o explicație, dar ochii ei rămaseră
lipiți de ecran.
— Nu înțeleg deloc internetul, zise Charles. E un vid gigantic.
Jim încuviință.
— Un vid fără limite. Hei, Syl! zise el. Ce se întâmplă acolo, la tine?
Sylvia ridică privirea. Avea expresia tâmpă a unui copil care s-a uitat prea mult la soare, clipind des și temporar orb.
— Ce tot vorbiți voi doi?
— Nu e nimic, dragă, zise râzând Jim.
Sylvia își întoarse din nou privirea către ecranul computerului și începu să tasteze rapid.
Charles ridică din umeri.
— Cel puțin își poate găsi oricând o slujbă ca dactilografă.
— Nu cred că mai există așa ceva în ziua de azi, zise Jim. Asistent administrativ, poate, dar nu dactilografă.
— Franny pare în regulă.
Își încrucișară privirile o clipă, în timp ce Jim îi întindea lui Charles o farfurie udă.
— Da? Jim își șterse dosul mâinii ude de frunte. Eu nu mai pot să-mi dau seama. Probabil că tu știi mai bine decât mine.
Charles prinse farfuria cu ambele mâini, întorcând-o pe toate părțile până o uscă.
— Cred că e bine. Cucuiul acela nu e frumos deloc, dar se va vindeca.
— E nevoie să-l dăm în judecată pe acel jucător de tenis, cum l-o 139
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
mai fi chemând? Nu mi-a plăcut niciodată. Acea coadă de cal oribilă, iar acum asta.
Un alt proces ar fi echilibrat balanța, făcându-l pe al lui să pară
nesemnificativ. I-ar fi forțat să se alieze. Jim își imagină cum el și Franny aveau să intre într-un tribunal din Mallorca, cucuiul ei fiind cât o minge de tenis – o dovadă clară a neglijenței lui Antoni.
— Și tu ce mai faci? întrebă Charles, privind intenționat vasele acum uscate și gata să fie puse la loc în dulap, apoi se uită la mâinile lui ude, pe care și le șterse cu prosopul.
Sylvia începuse un joc video. Prin micile difuzoare ale computerului răzbătea sonorul acestuia. Ea era departe, pe tărâmul adolescenților, mulțumită și tristă în egală măsură și oarbă la procesele oricărei inimi omenești care nu era a ei. Jim deschise din nou robinetul, deși nu mai erau vase de spălat.
— Nu am idee, zise el.
Charles puse mâna pe umărul lui Jim și-l mângâie. El voia să-i spună Jim că totul avea să fie bine și că mariajul lui era la fel de solid ca întotdeauna, dar să mintă i se părea mai rău decât să-i ofere o mică dovadă de simpatie.
140
- EMMA STRAUB -
ZIUA A OPTA
Vântul amenințător din seara anterioară se transformase în ploaie torențială. Gemma nu-i avertizase despre posibilitatea schimbării vremii, iar Franny era furioasă. Pășea împleticindu-se de la pat la fereastră, urmărind cum, șfichiuiau picăturile prelungi de ploaie oglinda apei din piscină. Era sâmbătă, una dintre puținele zile de weekend pe care aveau ocazia să le petreacă în Mallorca – nu că ar fi fost mare diferență între weekend și celelalte zile din săptămână. Și totuși, Franny se simțea păcălită și plănuia să coboare să se plângă. Mai întâi se deplasă clătinându-se în jurul patului și la baie, unde rămase atât de șocată de propria imagine, încât scoase un icnet. După ce așteptă o clipă pentru a se asigura că nimeni nu venea să o salveze (un alt lucru pentru care voia să se plângă), Franny se apropie și mai mult de oglindă. Reușise cumva să se lovească singură cu racheta de tenis – cam atât putea să înțeleagă –
și destul de tare ca să-și piardă cunoștința. Cucuiul se ridica drept în creștet, ca un vulcan singuratic într-o vale lină.
— Uf! se văită Franny.
