— Preferai să mănânci nisip? întrebă Joan ridicând din umeri.
El era un profesionist.
— Doar dacă ai pregătit sandviciuri cu nisip, cred, zise Sylvia.
Vorbea ca o proastă. „Încearcă să te aduni, Sylvia”, își spuse. Ca 224
- EMMA STRAUB -
să pară cool trebuia să pretindă că era obișnuită cu astfel de lucruri, acesta era secretul. Joan se uită la espadrilele murdare cu care era încălțată.
— Poți să mergi cu astea? Drumul e destul de accidentat.
Ea încuviință din cap și îl urmă apoi pe o cărare îngustă ce cobora printre copaci.
*
După aproape două ore, până și răbdătorul Terry părea grăbit să
termine cu urmărirea.
— Hei, îi zise el lui Jim. Ești sigur că vrei să te ascunzi aici pentru asta?
Erau cocoțați pe o bancă, într-un parc de pe malul apei. Franny și Antoni stăteau în patioul însorit al restaurantului de o bună bucată
de timp, care lui Jim i se păruse o veșnicie. De pe banca lui, Jim putea vedea mișcările brațului soției sale.
— Da, zise Jim. Te rog.
Terry îl înțelegea.
— Cum vrei, amice. Eu o să închid ochii pentru câteva clipe.
Bărbatul se întinse cu fața în sus pe banca de lemn și scoase un oftat satisfăcut. E grozav, comentă el.
Bocancii lui enormi atingeau coapsa lui Jim.
Probabil că Franny și Antoni comandaseră cel puțin patru feluri de mâncare – prânzul părea interminabil, iar chelnerii tot făceau drumuri la masa lor, transportând o mulțime de platouri. Stomacul lui Jim începu să protesteze de foame. Se gândi chiar să intre pe furiș în restaurant și să comande ceva pentru acasă, dar nu voia să
riște să fie prins. Alese deci să aștepte. La fiecare câteva minute avea impresia că râsul lui Franny se auzea mai tare decât zgomotul apei
– lucru care-l împiedica să renunțe la urmărire. În cele din urmă, Franny și Antoni se ridicară. Antoni puse mâna pe spatele lui Franny, conducând-o prin restaurant și o menținu în același loc până ce ajunseră la mașină. El îi deschise portiera – lui Franny îi 225
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
plăcuseră întotdeauna mașinile luxoase, deși i se părea stupid să
aibă așa ceva în New York.
Jim își jură că la întoarcerea acasă – dacă ea l-ar fi iertat în cele din urmă – avea să-i cumpere o mașină, orice marcă și-ar fi dorit ea.
O mașină și o motocicletă, dacă ar fi vrut. Voia să fie șoferul ei. Jim îl trezi pe Terry cu un ghiont.
— Hei! zise Jim. Trebuie să plecăm.
Jim se temea cel mai mult că Antoni avea să o ducă în altă parte –
la un hotel sau poate la el acasă dar mașina se întoarse pe același drum pe care venise, direct către Centrul de tenis. Terry și Jim rămaseră destul de departe în urma lor, ca să nu atragă atenția, dar destul de aproape ca să nu-i piardă din ochi. Opriră mai departe de Centru de această dată, pentru că Franny era nervoasă la volan și Jim era sigur că ea avea să se uite cu atenție spre ambele părți ale drumului înainte să se încadreze în trafic. Nu dură prea mult – Jim aruncă o privire peste zid și văzu că Franny și Antoni își luau rămas-bun. Ea era cu fața la terenurile de tenis, iar Jim abia îi zărea picioarele, restul fiind acoperit de copaci. Era clar că Antoni o îmbrățișa și că se apleca spre fața ei, dar Jim nu putea vedea ce se întâmpla acolo. Apoi Franny se îndepărtă clămpănind cu sandalele ei pe asfalt – nesigură pe ele, ca întotdeauna – iar Jim se întoarse grăbit la motocicletă și își puse casca. Se ascunse după piciorul lui Terry, lovindu-și ochiul învinețit de genunchiul acestuia.
— La naiba, înjură el.
— În regulă, iat-o că pleacă! zise Terry, iar Jim sări pe șaua motocicletei, în spatele bărbatului.
I se părea că-și greșise vocația – poate că ar fi trebuit să fie polițist pe motocicletă sau detectiv particular. Pierduse prea mult timp din viață în spații închise, zgâindu-se la o pagină scrisă. Franny ar fi strigat entuziasmată „aleluia!” dacă l-ar fi auzit spunând asta. Ea îi repetase acest lucru ani la rând: că viața se trăia în mișcare, ieșind din zona de confort.
226
- EMMA STRAUB -
Ea fusese plecată în atâtea locuri fără el, iar Jim regreta acum toate acele momente. Franny conducea încet, iar Terry rămase în urma mașinii ei, reducând viteza. Jim voia să se mute în Anglia și să-și trimită retroactiv copiii să-l vadă pe Terry – care era, în mod clar, cel mai grozav pediatru din lume.
Terry strigă ceva, dar Jim nu-l putea înțelege. Observă că
încetineau. Peste umărul lui Terry, Jim observă mica mașină
închiriată trăgând pe marginea drumului și oprind.
Jim îi făcu semn lui Terry spre mașina lui Franny. El întinse palma, ca și cum ar fi zis: „Oprește-te, în numele iubirii”, iar Terry se conformă, ieșind elegant din trafic și oprind chiar în fața mașinii lui Franny.
