- EMMA STRAUB -
curând. Era rândul lui Lawrence, iar el formă cuvântul PITHY40
legat de cuvântul PEAR41 al lui Bobby.
— Voi nu sunteți datori să aveți grijă de mine, știți asta doar, zise Bobby. Nu am de gând să sar de pe acoperiș.
— Nimeni nu se gândește că ai să sari de pe acoperiș, spuse Charles.
— Nu, interveni Lawrence. Nu de pe acoperiș. Poate de la o fereastră de la etaj, dar nu de pe acoperiș.
Bobby zâmbi. Charles rămase tăcut și își aranjă din nou literele.
În partea de sus a tablei de joc rămăsese un loc liber pentru un cuvânt cu scor dublu, iar Charles îl completă cu SORRY42.
— „Sorry”, zise el.
— Nu, nu îți pare rău, glumi Lawrence, apoi îl sărută pe obraz.
Ușa din față se deschise și Sylvia se strecură înăuntru. Părul ei era parțial ud.
— Bună, băieți! Eu urc să fac un duș, zise ea și se îndreptă grăbită
spre scări.
— Uau, uau! exclamă Charles. Ai fost cu Joan în tot acest timp?
Sylvia nu roși, dar nici nu se opri ca să le dea vreo explicație.
— Da, da, am fost.
În câteva secunde ajunse la etaj, în baie și sub duș. Nu mai conta cât de rece era apa sau cine o putea auzi. Începu să cânte „Moves Like Jagger”, chiar dacă nu știa bine cuvintele, pe care le inventă.
— Aha! zise Lawrence.
— Aha! spuse Bobby.
— Cred că ar trebui să ne concentrăm asupra jocului, le atrase atenția Charles, iar cei doi se conformară.
40 Energic
41 Pară
42 Îmi pare rău
233
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
ZIUA A TREISPREZECEA
Lawrence se trezi devreme pentru a-și verifica e-mailul. Santa Claws avea să fie moartea lui, era sigur de asta. Ultimul e-mail pe care-l primise de la Toronto îl anunța că actorul din rolul principal era în grevă din cauza unui val de căldură și a costumului de blană
pe care era nevoit să-l poarte. Asta nu era problema lui Lawrence, însă el trebuia să țină evidența fiecărui dolar cheltuit, iar greva actorului însemna că ei cheltuiau o mulțime de bani pe servicii de catering, decoruri și lumini, deși încă nu se filmase nimic. El își luă
laptopul în bucătărie și se așeză cu spatele la chiuvetă.
Erau douăzeci și cinci de e-mailuri noi în căsuța sa poștală. Le verifică repede – majoritatea de la J. Crew și altele care-l somau să
cumpere mai multe haine de vară – dar se opri când ajunse la un e-mail de la agenția de adopții. Îl deschise cu un deget, lipind computerul de pieptul lui. La început, Lawrence crezuse că întregul proces de adopție avea să fie ca scena din „Cry Baby”, când copiii făceau anumite activități domestice în spatele unor vitrine, ca exponatele dintr-un muzeu. Îl alegeai pe cel care-ți plăcea, îl duceai acasă și îl iubeai pe vecie. Dar nu era atât de simplu. Lawrence citi e-mailul dintr-o privire. Era scurt: „Sunați-mă. Ea a luat o hotărâre.
V-a ales pe voi”.
Lawrence aproape că scăpă laptopul. El realiză că se manifesta zgomotos abia când Charles coborî din dormitorul lui îmbrăcat în pijamale.
— Ce s-a întâmplat? întrebă el îngrijorat. E ceva în neregulă?
Lawrence clătină repede din cap.
— Trebuie să plecăm acasă chiar acum. Avem nevoie de un telefon. Unde e telefonul? El întoarse laptopul astfel încât Charles să
poată citi e-mailul. Charles luă ochelarii de citit de pe nasul lui Lawrence și îi puse la ochi.
234
- EMMA STRAUB -
— Oh, Dumnezeule! spuse Charles. Alphonse!
