*
Sylvia se gândise la Joan în fiecare minut care trecuse de când o adusese acasă cu o zi în urmă. Ea voia să facă sex iar și iar, până ce ar fi simțit că începea să înțeleagă cu adevărat ce însemna asta, iar Joan părea un partener ideal. Ar fi putut să vină și să o scoată din casă, pentru numele lui Dumnezeu. El știa multe plaje izolate. Cui îi păsa că asculta o muzică oribilă și purta cămăși cu flori de crin imprimate pe umăr atunci când ieșea în oraș să danseze? Acasă, Sylvia nu ar fi fost interesată nici într-un milion de ani de cineva care mergea la club să danseze, dar nu acesta era esențialul.
Pentru că esențial era acum să găsească o cale prin care să-l poată
duce pe Joan sus pe scări până în dormitorul ei fără ca părinții ei să
observe ceva. Mai erau câteva minute până ce Joan avea să sune la ușă, iar Sylvia deschise laptopul pe bufetul de la bucătărie. Era un mesaj de la Brown cu situația cazării – Keeney Quad, exact ceea ce sperase ea, campusul unde locuiau cei mai mulți dintre studenții din primul an – și niște date de contact ale viitoarei sale colege de cameră (Molly Krumpler-Jones, din Newton, Massachusetts). Era e-237
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
mailul pe care Sylvia îl așteptase luni de zile, dar acum abia se uită
la el – pentru că imediat sub acesta era un e-mail de la Joan.
„S – îmi pare rău că trebuie să anulez ultima noastră
ședință, dar nu voi putea să vin astăzi. Ne vedem mâine la zece când voi veni să-mi iau rămas-bun. Distracție plăcută
la plajă – J.”
El ar fi putut să-i trimită mai degrabă un mesaj pe telefon, dar dacă i-ar fi trimis unul, ea l-ar fi văzut mai repede și i-ar fi răspuns.
E-mailul era o bombă cu ceas, așteptând ca ea să deschidă
computerul pentru a exploda. Sylvia își simți obrajii în flăcări, dar apoi auzi pe cineva la ușa de la intrare și se simți ușurată într-o clipă.
Fusese o glumă! Evident, Joan nu putea fi un ticălos – el doar se juca cu ea. Sylvia se repezi la ușă. Își spuse că ar fi fost amuzant să-și expună sânii în fața lui imediat ce avea să deschidă ușa, dar pieptul ei nu fusese niciodată impresionant, așa că renunță la idee.
Râdea deja când puse mâna pe clanța ușii.
O femeie înaltă – mai înaltă decât Sylvia cu câțiva centimetri –
era aplecată chiar în fața ușii, căutând cu disperare – mai ceva ca un furnicar – într-o enormă geantă de piele.
— Vă pot ajuta? întrebă Sylvia.
Își puse mâinile în șolduri, sperând că postura ei avea să-i comunice femeii că nu avea nici cel mai mic interes să facă ceea ce se oferise să facă.
Femeia ridică surprinsă ochii.
— Oh, Doamne! Tu trebuie să fii fiica lui Franny, nu-i așa? Am văzut mașina pe alee și am fost sigură că am încurcat zilele. Așa pățesc mereu, zise ea, de parcă Sylvia ar fi fost capabilă să confirme.
Femeia se ridică și își scutură ușor buclele lungi și blonde. Eu sunt Gemma, spuse ea. Asta e casa mea!
238
- EMMA STRAUB -
— Oh! făcu Sylvia. Atunci cred că trebuie să intrați.
Îi făcu semn Gemmei spre foaier, intră în casă și o strigă pe mama ei înainte să se retragă din nou în dormitorul de la etaj.
*
Franny nu o mai văzuse pe Gemma în persoană de un deceniu și constată cu groază că aceasta era neschimbată și arăta grozav.
Gemma își luă un pahar cu apă.
— Oh, ai folosit filtrul? Am băut direct de la robinet, ca o pisică.
Cred că asta îmi păstrează sistemul imunitar într-o formă atât de bună, zise ea, apoi ieșiră împreună și se așezară lângă piscină.
Gemma tocmai venise de la casa ei din Londra, o construcție din piatră în Maida Vale, dar înainte de Londra fusese la Paris pentru două săptămâni, iar înainte de Paris, la Berlin.
— E atât de obositor! zise Gemma. Te invidiez pentru stilul tău de viață. Poți să împachetezi și să pleci cu copiii tăi undeva pentru două săptămâni și nimeni nu te va deranja în tot acest timp. Făcu ochii mari când rosti cuvântul „deranja”. Poți să evadezi după
bunul plac, adăugă ea. Aș plăti un milion de dolari pentru asta.
Chiar și atunci când plec în vacanță, cei de la galerie mă sună
mereu, sau vreunul dintre pictori, iar apoi trebuie să mă sui într-un avion doar ca să masez egoul fragil al cuiva și vreau să spun, înțelegi tu, mă pregăteam să mă apuc de scufundări în Maldive.
Gemma își răsfiră părul cu ambele mâini, aranjându-l pe spătarul șezlongului. E o casă frumoasă, nu-i așa? Pitorească.
Franny ar fi putut descrie casa folosind o grămadă de adjective, dar „pitorească” nu ar fi fost pe lista ei.
— E incredibilă, zise ea, evitând să o contrazică pe Gemma.
