245
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
— E nepoliticos, încuviință Jim, arătându-i răbdător cearșaful mototolit. Franny dădu din cap și întinse perfect cearșaful pe partea ei, trăgând elasticul pe dedesubtul saltelei subțiri. Dar e casa ei, adăugă el.
— Celelalte paturi nu sunt la fel de comode ca al ei, nu? Franny netezi repede ultimul colț de saltea și se întoarseră apoi spre mormanul de perne, pe care începură să le arunce înapoi pe pat. Ce vacă! zise ea cu năduf.
— Ce vacă! repetă Jim, apoi o împinse ușurel pe Franny pe pat.
— Ce e? întrebă ea – deloc țâfnoasă când el se urcă deasupra ei ca și cum ar fi stat călare, cu genunchii încadrându-i mijlocul.
Jim se aplecă ușor și o sărută pe frunte. Zona din jurul ochiului său era tot verde, dar ea se obișnuise.
— Îmi amintesc cum a fost când l-am adus pe Bobby acasă, zise Jim. Ce senzație! Cât de înfricoșător mi s-a părut drumul – să
străbat cu mașina toate acele cincisprezece străzi de la Roosevelt. A fost groaznic. Parcă mergeam în Timbuktu. Zgomotul era infernal.
Toate acele taxiuri care claxonau. Îți amintești?
— Tu conduceai atât de grijuliu! zise Franny. Îmi plăcea foarte mult. Mi-ar fi plăcut să conduci așa tot timpul, de parcă mașina ar fi fost din sticlă.
— Nu cred că Charles și Lawrence au idee în ce se bagă, zise Jim.
Dar nici noi nu știam atunci. El se rostogoli pe o parte, lipindu-și picioarele lungi de trupul lui Franny.
— Se vor descurca, zise ea.
— Și noi ne-am descurcat destul de bine, nu-i așa?
Franny își amintea primele zile de confuzie totală, ca niște instantanee estompate. Sfârcurile o dureau mai rău decât își închipuise, dar de fapt nimic nu era cum crezuse. Părea imposibil să-și imagineze existența unui copil dacă nu mai avusese unul până
atunci, chiar dacă îl simțise mișcând în interiorul trupului ei. Fusese mai ușor cu Sylvia, desigur. Biata Sylvia! Cel de-al doilea copil nu 246
- EMMA STRAUB -
primește niciodată aceeași atenție din partea părinților. Ei o lăsau să
urle cât voia în pătuțul ei sau o așezau pe podeaua bucătăriei, având drept distracție doar o lingură de lemn. Ori de câte ori Bobby începea să plângă, ei alergau într-un suflet la el. Poate că asta însemna de fapt să fii un părinte bun – să te prefaci că primul copil era cel de-al doilea. Poate că acolo greșiseră, cedând mereu.
Ea se rostogoli cu fața spre Jim, aproape atingându-și nasul de-al lui. O șuviță din părul ei negru ieși de după ureche, acoperindu-i ochii.
— Ar trebui să ne facem griji pentru el?
Jim întinse mâna și îi îndepărtă părul din ochi.
— Da, nu avem de ales.
— Te iubesc la fel de mult cât o urăsc pe Gemma, zise Franny.
Adică foarte mult.
— Accept, zise Jim. Și știi ce? Îmi place mai mult camera asta. E
mult mai intimă. Nu ai impresia că suntem la un hotel? Sau cel puțin la o pensiune?
— Oh, Doamne, la o pensiune! zise Franny. Unde ești obligat să
mănânci brioșe cu afine de cea mai proastă calitate, cot la cot cu străinii.
— Da, și să faci sex cu soția ta.
Jim își coborî mâna pe spatele ei și o trase spre el, lipindu-se de ea îndeajuns cât să-i simtă erecția.
— Ușa e încuiată?
— Am încuiat-o imediat ce am intrat aici, zise Jim. Am fost cercetaș, îți amintești?
— Ooh! făcu Franny. Mai povestește-mi despre pantalonașii aceia scurți pe care-i purtai!
Jim lăsă jocul să continue, dorindu-și să meargă mai departe, voind să-i poată scoate hainele cât mai era în toane bune.
De aceea își pierduse mințile cu Madison Vance, pentru că nu știa dacă ea avea sau nu să-l oprească la un moment dat. Credea că
247
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
o cunoștea pe Franny destul de bine încât să-și dea seama dacă era sau nu pregătită, dar trecuse mult timp și era posibil ca semnalele să
