demonstrat dreptul asupra întregii proprietăți. Franny ar fi câștigat întrecerea, dacă picioarele ei ar fi fost cu câțiva centimetri mai lungi, dar Gemma puse prima mâna pe clanță – apucând-o cu degetele ei lungi și fine de parcă ar fi fost un diamant plutind la suprafața piscinei. Ținu ușa deschisă pentru Franny, care intră cu capul sus și umerii drepți. Nu intenționa să-i spună lui Charles ce cățea era prietena lui – asta i-ar fi lezat amorul propriu. În schimb, avea să se asigure că statutul de cea mai bună prietenă era al ei și astfel copilul lui Charles, oricine și oricum ar fi fost acela, avea să-i spună
„mătușica”, în timp ce Gemma nu putea fi pentru el decât o scorpie îngrozitoare din cealaltă parte a lumii.
*
Bobby voia să înoate până nu-și mai simțea brațele sau picioarele.
Recordul lui personal în piscină era de un kilometru și jumătate, mai mult pentru că asta însemna șase ture de bazin la Total Body Power și a face mai puțin de șase ture i se părea patetic, dar lui nu-i prea plăcea să înoate. Nimănui din Florida nu-i plăcea. Înotul era pentru turiști, o joacă de copii care nu ar fi fost niciodată
echivalentul caloriilor dintr-un sandvici cubanez. Acum, să fie în piscină era singura soluție pentru a se asigura că nimeni nu avea să-i vorbească și, astfel, acela era singurul loc în care își dorea să fie, epuizându-și membrele și plămânii și evitându-și familia.
Pentru mulți era atât de ușor! Toți colegii lui de liceu plecaseră la facultăți și găsiseră femeile potrivite cu care să se însoare. Cei de la colegiu, la fel. Ei se întâlneau în sala de mese, sau în Psych 100 ori la vreo petrecere după un meci de fotbal, așa cum era normal.
Mai erau și unele excepții – un tip care părăsise sau fusese părăsit ori care era prea introvertit ca să-și poată găsi o iubită. Când acei prieteni veneau în Miami, se distrau mereu. Bobby îi ducea la cluburi unde obișnuiau să bea o noapte întreagă. Fetele din Miami purtau cele mai scurte rochițe și cele mai înalte tocuri, iar prietenii lui rămâneau șocați când vedeau cât de multe erau – ca furnicile la 242
- EMMA STRAUB -
o masă de picnic. Prietenii căsătoriți nu prea veneau în vizită, iar atunci când veneau se vedeau doar la cină sau poate la un pahar, apoi se duceau la culcare. Nici măcar nu se culcau cu cineva, se duceau să doarmă. Bobby se prefăcea că pleca și el odată cu ei, dar apoi se întorcea la bar de unul singur. Cine se ducea la culcare la ora zece? Avea aproape treizeci de ani, dar nu era mort. Bobby nu avusese vreo iubită adevărată până la Carmen. Desigur, fuseseră
mai multe fete, dar nimic serios până atunci. Când își pierduse virginitatea, în primul an de colegiu la Miami, el nu-i spusese fetei că era prima dată pentru el, deși probabil că fusese evident. Acum, când se gândea, ar fi vrut să-i fi spus acest lucru, pentru că nu uitase numele ei – Sarah Jack, ca un „lumberjack”43, îi spusese ea la petrecerea la care se cunoscuseră – și i se părea ciudat, ca și cum ar fi păstrat un secret, chiar dacă trecuseră aproape zece ani de atunci.
Bobby simți cum degetele sale întinse atinseră marginea piscinei, deci făcu o tumbă pe sub apă pentru a se întoarce în direcție opusă.
Apa nu era clorinată, așa că putea să deschidă ochii fără să simtă
usturime. Pe fundul piscinei erau frunze, iar el se gândi că ar fi fost bine să se scufunde ca să le adune, dar nu o făcu.
Fuseseră peste zece nunți de când terminase colegiul, iar el se dusese la toate – unele în New York, altele în Florida, dar majoritatea împrăștiate în zonele natale ale mireselor, cu unele mici excepții. Cea mai costisitoare nuntă la care participase fusese în Vail, Colorado, pe vârful unui munte. El și Carmen plecaseră să
schieze împreună pentru prima dată în acel weekend și ea îi cunoscuse pe toți prietenii lui din liceu. Unii dintre ei îl luaseră
deoparte pe Bobby după aceea, în hol sau în casa în care erau cazați ori chiar la recepție – toți curioși să afle ce vârstă avea Carmen. Unii dintre ei erau impresionați, alții – în mod clar – oripilați, dar niciunul nu se aștepta să primească o invitație la nunta lor, era sigur 43 Tăietor de lemne
243
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
de asta. La fiecare eveniment ulterior, toți erau surprinși să constate că formau în continuare un cuplu. Unii trecuseră special numele lui Carmen pe invitațiile la nunta lor, în loc să le trimită una în plus, cum ar fi fost normal. Dar exista mereu cineva care să-și bage cotul în coastele lui Bobby, întotdeauna cineva care o numea pe Carmen profitoare. La douăzeci și opt de ani nu erai nici tânăr, nici bătrân.
Evident, erai tânăr pentru că aveai o viață întreagă în față, dar era destul de târziu să te gândești ce voiai să faci pe viitor. Părinții lui se căsătoriseră la douăzeci și trei, respectiv douăzeci și cinci de ani, lucru care părea normal doar din perspectiva vârstei, ca și cum ar fi fost niște oameni ai cavernelor care nu s-ar fi așteptat să trăiască
până la treizeci de ani. Dar la aceeași vârstă începuseră și prietenii săi să se căsătorească. Să vândă proprietăți imobiliare ar fi trebuit să
fie o slujbă bună, care să-i aducă un venit sigur, dar nu era așa. Se făceau reality-show-uri despre tipi de vârsta lui care vindeau case de zeci de milioane în Malibu, dar Bobby făcea eforturi să închirieze apartamente cu o mie cinci sute de dolari pe lună. El și Carmen trăiau ca niște colegi de cameră sau mai degrabă ca membrii unei familii. El gătea și ea spăla. Carmen îi aducea aminte să-și ridice hainele de la curățătorie și îl săruta pe obraz când era în toane bune.
Ea nu dorise niciodată copii, niciodată. Dacă se gândea mai bine, asta era problema. Nu vârsta ei sau altceva. Poate că ea voia să se mărite, dar nu voia deloc copii, spre deosebire de el, care își dorea să fie tată. De asta își spunea el mereu că nu avea importanță dacă
nu o iubea.
Bobby încetini. Mușchii spatelui său erau deja dureroși. Era atât de greu să-și dea seama când greșise! Ce fusese greșit în viața lui?
Că rămăsese cu Carmen atâta timp? Că o înșelase? Faptul că-și găsise scuze spunându-și că era de înțeles, pentru că oricum relația lor nu avea să dureze? Ce mai conta? Bobby deschise gura, lăsând-o să se umple cu apă, apoi înălță capul deasupra apei și scuipă. Poate că problema era Miami sau poate sala de fitness, datoria ori 244
- EMMA STRAUB -
singurătatea. Sau poate că problema era el. Părea atât de ușor pentru ceilalți să aleagă persoana potrivită cu care să se căsătorească, de parcă aceasta ar fi avut un semn distinctiv, un tatuaj executat cu cerneală invizibilă. Cum puteai să-ți dai seama?
Bobby căuta însă o certitudine. El încercase să-i întrebe pe prietenii lui – într-un mod spontan, bineînțeles – de unde știuseră cu iubita lor era „aleasa”, dar întrebarea sunase mereu ipotetică și primise răspunsuri de genul: „Știu, pur și simplu, înțelegi?”
Așa cum stătea în mijlocul piscinei, tot ce putea vedea erau cerul și copacii care înconjurau proprietatea. Un avion zbura pe deasupra, iar Bobby își dori dintr-odată să fi fost la bordul lui, călătorind unde ar fi avut chef. În schimb, își cufundă din nou fața în apă, înotând în continuare înainte și înapoi, până ce obosi atât de tare, încât avea impresia că trebuia să se târască în genunchi până în casă. Era timpul să-și facă ordine în viață și putea începe cu asta – să
străbată înot lungimea acelei piscine, iar și iar.
*
Jim și Franny își împachetară pe îndelete lucrurile și coborâră
apoi valizele în camera pe care o ocupaseră Charles și Lawrence.
Fiind atât de grăbiți, Charles lăsase pe pat aceeași lenjerie, iar Jim și Franny se văzură nevoiți să schimbe cearșafurile, chiar dacă părea stupid să folosească lenjerie nouă pentru o singură noapte. Franny era foarte nervoasă. Gemma socotise greșit, nu ei.
— Dacă încurcam eu zilele, aș fi dormit în camera de oaspeți măcar o noapte, zise Franny, probabil pentru a zecea oară. Crede-mă! adăugă ea.
— Știu, Fran.
Jim trase cearșaful peste colțul din partea stângă a saltelei și o așteptă pe Franny să facă la fel în colțul opus.
— Poate că m-aș fi dus să stau în altă parte sau cel puțin aș fi încercat! Franny ridică exasperată mâinile. E un gest atât de nepoliticos! zise ea.
