Lawrence începu să plângă.
— Avem un băiețel.
— Un copil! strigă Charles. Un copil!
Puse laptopul pe masa din bucătărie și îl îmbrățișă pe Lawrence cu toată puterea, șoptindu-i la ureche mai multe nume: Walter, Phillip, Nathaniel. Nu mai conta de unde provenea Alphonse și care fuseseră circumstanțele abandonării sale. Ceea ce conta era faptul că îl puteau lua cu ei acasă.
*
Cu toată agitația aceea provocată de schimbarea biletelor de avion și de plecarea pripită a lui Charles și Lawrence – pe care ceilalți îi ajutaseră să împacheteze și să iasă mai repede din casă –
toți erau în picioare mult mai devreme decât de obicei și mult mai alerți. Franny decise că niște clătite ar fi fost perfecte, de parcă
acestea ar fi reprezentat un mic dejun festiv potrivit numai în astfel de ocazii.
Jim rămase în preajma ei, spărgând ouă după indicațiile ei și căutând prin dulapuri esența de vanilie. Bobby stătea singur la masă, în timp ce Sylvia făcea cafeaua. Aceasta fusese întotdeauna activitatea ei preferată – Presa Franceză. Ea cronometra prepararea cafelei după ceasul de la cuptor fără să mai simtă lipsa telefonului ei. Ar fi fost în stare să-l arunce din vârful muntelui și să-l vadă
spart în mii de bucăți – tot nu i-ar fi păsat. Ori de câte ori închidea ochii, simțea buzele lui Joan pe trupul ei.
— Ei vor fi pe deplin fericiți, nu credeți?
Bobby arăta ceva mai bine – dormise mai mult și mânca din nou cu poftă, ca un adolescent.
— Ba da, zise Franny. Sunt sigură de asta.
Ea bătu bine compoziția, apoi își trecu degetul pe marginea bolului și îl vârî în gură, încuviințând din cap în semn de autoapreciere. Luă cu un cuțit o bucățică de unt pe care îl topi în 235
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
tigaia încinsă.
— Sylvia, ai de gând să faci cafeaua cu ochii închiși?
Ochii Sylviei se deschiseră.
— Mă testam, atâta tot, zise ea. Da, trei minute.
Ea transportă presa franceză pe masă și eliberă pistonul. Bobby ridică spre ea cana.
— Toarnă-ți singur, îi spuse ea. Eu sunt ocupată.
Sylvia se așeză pe banca de la perete și închise din nou ochii, având pe față un zâmbet suav.
— Ești o ciudată, zise Bobby.
— Oh, da, spuse Sylvia fără să deschidă ochii. Sunt.
La asta se pricepea cel mai bine sora lui – să fie ea însăși. Bobby își aminti de costumele fine din dulapul lui pe care le purta atunci când prezenta apartamente scumpe clienților, de hainele din materiale de ultimă generație cu care se îmbrăca la Total Body Power, de blugii uzați pe care-i avea de pe vremea studenției și pe care-i purta atunci când Carmen nu era prin preajmă – pentru că ea le spunea „pantalonii lui tata”.
— Știi, nu mă dau în vânt să lucrez la agenția imobiliară, zise Bobby. Și nici să lucrez la sală. Vreau să spun, îmi place să fac exerciții fizice pentru că mă simt sănătos, dar nu-mi pasă chiar atât de mult de trupul meu. După câteva secunde, adăugă: Mă întreb cât de dificil este să adopți un copil.
— Hai să luăm lucrurile pe rând, scumpule, bine? zise Franny, trecând grațioasă pe lângă ei cu un platou pe care erau clădite mai multe clătite groase, unele fiind decorate cu afine.
— Bine, zise Bobby, și își înfipse furculița în trei clătite, pe care le depuse în farfurie.
— În regulă, zise Sylvia, deschizând în sfârșit ochii. Acestea sunt cele mai bune clătite pe care le-am mâncat în viața mea. Ridică ochii spre Franny. Mulțumesc, mamă.
Franny își șterse mâinile de fustă, ușor fâstâcită.
236
- EMMA STRAUB -
— Cu plăcere, draga mea.
Se întoarse apoi să aducă siropul, pe care Jim deja îl avea în mână.
— Nu știu ce s-a întâmplat cu copiii noștri, zise ea. Dar îmi place.
Jim o sărută pe Franny pe frunte, iar Sylvia și Bobby se prefăcură
că nu văzuseră nimic. Toți cei patru Post își ținură simultan respirația – fiecare dorindu-și în sinea lui ca acel moment să dureze.
Familiile nu erau altceva decât speranță și căutare, fiecare dorindu-și ce era mai bine pentru el.
Până și bietele suflete care făceau copii încercând să salveze o căsnicie fragilă făceau acest lucru amăgindu-se pline de speranță.
Franny, Jim, Bobby și Sylvia încercară să tacă și să păstreze cât mai mult acea solidaritate și pentru o clipă, ca prin minune, toți se simțiră în aceeași barcă.
