Bănănăind în şcolile lor despre toate aceste baliverne, ei cred că Biserica se va sprijini pe şubredele lor silogisme la fel ca şi cerul în vechime pe umerii lui Atlas, ba încă sunt încredinţaţi că ea s-ar prăbuşi dacă n-ar fi neasemuitul lor reazem.
49. Atlas
Ce desfătare încearcă atunci când mâinile lor frământă
Sfânta Scriptură ca pe un aluat moale, turnând-o în forme după cum le place! Cu câtă mulţumire de sine vă cer să le respectaţi interpretările mai ceva ca pe legile lui Solon şi să vă
încredeţi în ele mai tare decât în decretele pontificale, numai fiindcă au fost încuviinţate de câţiva scolastici aidoma lor! Ce mare triumf li se pare să se închipuie judecători ai spiţei umane. De-ar fi după ei, i-ar pune să se dezică pe toţi cei ce 96
au avut ghinionul să aibă o idee câtuşi de puţin osebită de concluziile lor implicite şi explicite. Ţipă în gura mare, de parcă
prin ei ar glăsui cine ştie ce oracol: „Această propoziţie e scandaloasă; cealaltă-i prea îndrăzneaţă; asta miroase a erezie, ultima nu sună bine”. Botezul, Evanghelia, Sfinţii Petru şi Pavel, Ieronim, Augustin şi Toma arhiperipateticianul la un loc n-ar mai putea face din voi creştini, dacă bacalaureii noştri nu le îngăduie. Cui i-ar fi trecut de pildă prin cap că nu eşti creştin dacă spui că două propoziţii ca: „Oală de noapte, tu puţi” şi „Oala de noapte pute”, ori „Cazanule, tu fierbi” şi
„Cazanul fierbe” s unt câteşidouă bune, fără să afli întâi părerea învăţaţilor doctori? Cine ar fi ferit Biserica de atâtea greşeli primejdioase, ce puteau să treacă nevăzute pe vecie, dacă sentinţa de condamnare a acestor propoziţii, întărită cu sigiliul Universităţii, n-ar fi fost înfăţişată obştei? Nu sunt oare teologii oamenii cei mai fericiţi de pe lume în urma unor asemenea fapte hune?
Ce să mai spunem despre mulţumirea lor când reuşesc să
zugrăvească infernul cu tot ce este pe dinăuntru aşa de bine că zici că şi-au petrecut prin acele locuri ani întregi, ori când zămislesc după pofta inimii ceruri noi, ca acel întins Empireu pentru sufletele drepţilor, ca să aibă şi ele un loc în care să se plimbe, să cheltuiască şi să joace mingea cât le-o place?
Capetele teologilor sunt aşa de încărcate de astfel de nimicuri că nu ştiu dacă ţeasta lui Jupiter la vremea când Vulcan a trebuit s-o despice cu securea ca să iasă Palas era aşa de îngreunată.
97
50. Îi cere toporul lui Vulcan
Nu vă miraţi aşadar că la discuţiile publice îşi încing capul cu atâta grijă, fiindcă de n-ar lua seama ar sări mii de ţăndări din el. Nici chiar eu nu-mi pot câteodată stăpâni râsul când îi văd că se cred cu adevărat teologi doar dacă limbajul lor s-a coborât la întinsul grad de josnicie şi mojicie, dacă bolborosesc nişte fraze atât de chinuite şi de neînţelese că nu îi pot pricepe decât bâlbâiţii. Predica o iau drept dovadă de duh ca vulgul să
nu le pătrundă cuvintele, iar a supune teologia regulilor gramaticii ar însemna s-o târăşti în noroi. De aceea îşi apără
necontenit dreptul de a nu vorbi corect, măcar că îl împart cu gloata cea mai de rând. Tot ei se cred aidoma zeilor doar fiindcă
sunt salutaţi pe stradă cu un fel de evlavie, spunându-li-se pe deasupra şi Magiştrii Noştri, titlu care pentru ei are tot atâta importanţă ca tetragrama sacră pentru iudei. Asta este şi pricina pentru care li se pare o crimă să scrii înfricoşatul titlu 98
MAGISTRUL NOSTRU altfel decât cu litere mari, iar de ar îndrăzni cineva să schimbe ordinea acestor două vorbe în latină şi să rostească Noster Magister în loc de Magister Noster, ar fi după ei un atentat la demnitatea teologiei.
Dar iată şi alţii pe care îi fericesc aproape cât pe teologi.
Sunt cei numiţi îndeobşte călugări sau monahi, deşi niciuna dintre cele două denumiri nu fi se potriveşte, căci nu ştiu de este cineva mai puţin credincios decât majoritatea acestor făţarnici şi peste tot întâlneşti hoarde de aşa-zişi singuratici.
51. Călugăr
S-ar afla oare pe pământ soi mai nefericit de oameni ca acesta, dacă eu nu le-aş ascunde în fel şi chip adevărata lor stare? Lumea fuge de ei ca de jivine sălbatice, şi numai întâlnirea cu ei şi este ţinută de semn rău. Totuşi lor li se pare că nu au seamăn, încredinţaţi fiind că evlavia cea mai mare e totuna cu neştiinţa oarbă. Virtutea lor stă în aceea că nu cunosc slovă şi nu se îndoiesc că, atunci când rag în biserică
psalmi pe care nu-i înţeleg, Dumnezeu, îngerii şi toţi sfinţii raiului îi ascultă şi se bucură. Unii, mândri de slinul pe care l-au strâns pe ei, merg şi cer de pomană din poarta în poartă
cu o neruşinare fără pereche. Nu scapi de ei nicăieri. În hanuri, căruţe sau vapoare, ţi se bagă în suflet şi cerşesc până
99
ce răpesc un obol care li s-ar cuveni adevăraţilor nevoiaşi. Aşa arată urmaşii apostolilor, care se străduiesc să le calce acestora pe urme prin murdărie, neştiinţă, mojicie şi obrăznicie.
Ce poate fi mai hazliu decât regulile acelea habotnice ale cinului lor, care pedepsesc orişice mică abatere ca pe un păcat ce trebuie ispăşit? Toate sunt hotărâte şi măsurate: numărul nodurilor de la opincă, culoarea şi lăţimea cingătorii, stofa din care trebuie făcută rantia şi din câte bucăţi, lăţimea tonsurii, forma şi mărimea glugii, ceasurile de somn. Ia chibzuiţi cum se vor simţi minţi şi trupuri aşa de felurite închise în aceleaşi canoane! Dar de la înălţimea acestor nerozii îi privesc de sus pe mireni, ba chiar ordinele lor se dispreţuiesc între ele.
Ajunge o cingătoare puţin deosebită şi o rantie de culoare mai mult ori mai puţin întunecată ca să stârnească zâzanie printre cei ce şi-au făcut meserie din iubirea apostolică.
52. Mândre de necurăţenia lor
Unii împing pocăinţa până într-acolo că poartă pe deasupra veşminte de păr de capră, iar pe sub ele cămăşi din cea mai fină stofă. Alţii dimpotrivă, poartă cămăşile pe deasupra şi haine de lână pe dedesubt. Pe unii îi apucă tremuriciul când văd bani, şi mai bine ar pune mâna pe un şarpe veninos decât pe vreun gologan. Dar când e vorba de vin ori fetişcane sfinţii prinţi repede uită de canon. Cu câtă grijă nu caută fiecare ordin călugăresc să se osebească de celelalte? Grija lor de căpătâi nu este să îi semene lui Hristos, ci să nu semene între 100
ei. Fericirea lor mai stă şi în poreclele pe care şi le iau. Unora le place să-şi zică cordelieri, împărţindu-se apoi în coletani, minori, minimi şi bulişti. Alţii se numesc benedictini, bemardini, brigittini, augustini, wilhelmiţi şi iacobiţi, şi toţi se fălesc cu aceste nume, ca şi cum nu le-ar fi de ajuns să-şi spună simplu creştini.
53. Ce fac ei când au vin şi femei Unii se încred aşa de tare în ceremoniile şi datinile mai lumeşti pe care le-au ţinut că şi-au vârât în cap că nu va fi destul un singur rai care să-i răsplătească pentru atâta evlavie. Nici nu le trece prin cap că Iisus Hristos nu se va sinchisi de asemenea deşertăciuni şi că îi va întreba dacă au respectat învăţătura sa de căpătâi, dragostea, pe care se întemeiază legea, ce a dat-o oamenilor. Unul îi va arăta burdihanul umflat de tot soiul de peşti, altul îi va descărca o mie de baniţi de psalmi, recitaţi în fiecare zi cu sutele. Al treilea va înşira toate zilele în care a postit şi va istorisi cum mânca doar o dată pe zi de-i plesnea burta, încă unul va scoate la iveală atâtea slujbe şi ceremonii la care a luat parte încât nu le vor putea duce nici şapte corăbii, celălalt se va lăuda că
vreme de şaizeci de ani nu s-a atins de bani fără să-şi acopere înainte degetele cu mănuşi duble. Apoi fiecare se va mândri fie cu anteriul atât de murdar şi soios că s-ar ruşina cu el şi ultimul marinar, fie cu cei cincizeci şi mai bine de ani pe care i-a trăit ţintuit în acelaşi loc, ca un burete de stânca sa, fie cu 101
glasul răguşit de atâta cântat, fie cu singurătatea care l-a prostit ori cu tăcerea ce i-a înţepenit limba. Dar Iisus va curma şirul lăudăroşeniilor şi le va spune: „De unde s-au mai ivit şi aceşti noi iudei? Nu ştiu să fi dat altă lege oamenilor decât cea pe care le-am mărturisit-o. Şi singura de care nu aud nimic.
Le-am spus lămurit şi fără parabole că numai iubirea creştinească le va deschide porţile împărăţiei tatălui meu, şi nu glugile, rugăciunile şi posturile fără sfârşit. Nu-i cunosc pe cei ce îşi ştiu aşa de bine meritul şi vor să pară mai sfinţi ca mine. Să-şi caute alt rai decât al meu, la cei a căror deşartă
lege au urmat-o!” Iar când îşi vor auzi osânda şi vor vedea că
