— Severin, spuse cu dispreţ. Un băiat respins, care a epuizat toate şansele. Avocatul tuturor sufletelor pierdute şi rătăcite, al escrocilor şi impostorilor care vin în Danemarca.
Unde este problema?
— Cei doi s-au întâlnit aseară. Nu pentru mult timp – dar s-au întâlnit.
Privirea ministrului străluci.
— Am pus un om să-l supravegheze pe Severin. Direct de la firmă s-a dus la Frydens Vænge, unde Orla i-a deschis uşa. Carl Malle plesni din degetele sale groase. Şi… voilà… s-au întâlnit din nou.
— Ştim despre ce au vorbit?
— Nu, dar nu ar trebui să fie greu de ghicit, nu-i aşa?
— Contactează-l… Ministrul se opri. Avocatul refugiaţilor şi radicalul guvernamental în aceeaşi barcă. Acest lucru s-ar putea termina cu un dezastru. Carl Malle îşi ieşise din fire, ca şi cum şi-ar fi dat seama că Ole Almind-Enevold se deschisese prea mult în faţa lui Orla şi, la un moment dat, în timpul petrecut la universitate, îi povestise că Severin fusese în acelaşi orfelinat ca şi el. În opinia sa, acest lucru reprezenta un risc colosal.
Fostul poliţist trase adânc aer în piept.
— Îi voi contacta atât pe Orla, cât şi pe Severin Nielsen şi mă voi asigura ca legătura lor să fie întreruptă. Şi voi discuta cu Susanne Ingemann – şi cu Marie Ladegaard – şi după
276
- ERIK VALEUR -
aceea voi merge la Århus, la Asger Christoffersen. Pe Peter Trøst îl putem lăsa în seama profesorului.
Ministrul se lăsă pe spate. Calmul se instalase pe chipul său cu trăsături feminine, proaspăt bărbierit. Atunci când Carl Malle îl cunoscuse, Ole era un băiat slab, pe care luptătorii pentru libertate cu vârste mai mari de-abia îl observau – cu excepţia momentelor în care aveau nevoie de cineva pentru a le face comisioanele, pentru a transmite mesaje sau a transporta explozivul dintr-un capăt al oraşului în altul. Un astfel de tip slab nu ar fi fost niciodată suspectat de germani, credeau ei. În plus, Ole nu punea întrebări şi nu se răzgândea niciodată, dacă se punea în mişcare.
Carl Malle n-ar fi crezut niciodată în viaţa lui că Ole va ajunge vreodată altceva decât un curier.
Când fusese numit pentru prima dată, în 1979, la minister, puternicul ofiţer de poliţie făcuse o anchetă discretă
cu privire la istoria sa, pentru că erau zvonuri că ar fi avut o mamă comunistă şi în acei ani, comunismul era luat foarte în serios. În Nicaragua câştigaseră sandiniştii, Uniunea Sovietică ţinea Europa de Est într-o strânsoare de fier şi ziua de 1 mai era sărbătorită în toată Europa ca mare sărbătoare naţională, cu mulţimi uriaşe pe străzi. Malle făcuse echipă
cu un vechi prieten din serviciile secrete din poliţie şi cei doi ofiţeri de poliţie îşi făcuseră treaba rapid şi discret – şi cu o concluzie oarecum liniştitoare. Proaspăt numitul ministru crescuse într-o exploataţie forestieră la sud de Vejle, având un tată care îşi pedepsea unicul fiu cu toate instrumentele care îi picau în mână (asta era înainte de timpurile „mai bune”, ale umeraşului de haine), iar mama lui devenise comunistă după Revoluţia Rusă din 1917. Dar nimic nu lăsa impresia că el ar fi fost infectat. Mama îşi împinsese fiul în lupta de rezistenţă, luând în considerare că nemţii nu erau atât de periculoşi pentru el ca soţul ei imprevizibil –
punându-l astfel, indirect, în legătură cu Malle.
Când Carl şi camarazii săi cei mai apropiaţi fuseseră
trimişi, în septembrie 1943, la Copenhaga, Ole îl urmase şi o 277
- AL ŞAPTELEA COPIL -
întâlnise pentru prima dată pe Magna la Skodsborg, când începuseră transporturile de evrei. Mai târziu, în timp ce studia dreptul, o cunoscuse pe Lykke, cu care se căsătorise în ziua când împlinise douăzeci şi unu de ani. În 1957, fusese desemnat pentru a se ocupa de deţinuţi, un proiect despre deţinuţii de sex feminin şi pentru a analiza influenţa închisorii asupra bunăstării lor. Încă de la începutul proiectului, proaspătul jurist cu copilărie grea dezvoltase teza interesantă – şi, surprinzător, făcută în funcţie de sexe –, că
o închisoare afecta, cu siguranţă, mai mult prizonierii femei decât pe deţinuţii bărbaţi. Motivul pentru acest lucru ar fi fost faptul că acestea nu îşi puteau urma cel mai vechi şi mai puternic instinct din lume – împlinirea nevoii de a fi mamă.
Această parte din notiţele despre viaţa lui Almind-Enevold o scrisese Carl Malle însuşi – şi apoi o ascunsese, pentru că
nu vedea nicio necesitate de a pune alte persoane pe urma evenimentelor care puteau fi asigurarea lui de viaţă, în cazul în care Ole ar deveni vreodată duşmanul său. Tânărul jurist în devenire şi aspirant la o carieră politică importantă avea o problemă maritală, din ce în ce mai mare: de trei ani, el şi Lykke încercau să facă un copil, dar Lykke nu rămânea însărcinată, în ciuda tuturor încercărilor şi eforturilor.
Tânărul jurist era deosebit de afectat de deficienţa soţiei sale, în acest moment absolut existenţial al vieţii. Visase atât de mult timp la un fiu, încât nu îşi putea imagina nicicum o viaţă fără un urmaş. Unul dintre motive ar fi putut fi amintirea propriei sale copilării şi anii de coşmar petrecuţi cu tatăl său taciturn şi violent.
Lykke îi refuzase şansa de a demonstra că el putea face totul mai bine şi că tiparul putea fi schimbat.
În această situaţie fără ieşire, soarta a intervenit şi şi-a ridicat braţul subţire, de parcă le făcea cu mâna muritorilor acolo de jos, în infern. Era în aprilie 1960. Se spune că
Dumnezeu şi diavolul sunt creaţi numai din imaginaţia oamenilor – dar soarta, cu caracterul ei imprevizibil, 278
- ERIK VALEUR -
schimbător şi aparent, era omologul feminin al celor doi domni răutăcioşi.
Ministrul se cufundă în gândurile sale.
— Carl… de ce acum? De ce tocmai acum…?
— Este de o importanţă crucială să rezolvăm… Fostul poliţist ezitase o clipă înainte de a vorbi. Încă ceva, un lucru pe care nu ştiu cum să-l interpretez. Aceasta era o declaraţie care ieşea destul de rar din gura lui Carl Malle. Şeful securităţii se aplecă în faţă. Există un comisar criminalist –
mai exact, un comisar criminalist pensionat, care i-a furnizat o informaţie actualului şef de la departamentul Omucideri, informaţie care, evident, are ceva de-a face cu afacerea Kongslund.
Ole Almind-Enevold ridică din sprâncene.
— Dacă sunt corect informat, colegul pensionar i-a sugerat succesorului său să reia investigaţia unui caz nerezolvat, mai vechi, al unui cadavru de sex feminin – o moarte misterioasă
pe plaja din apropiere de Kongslund. Asta e tot ce ştiu. Nu am primit această informaţie personal de la şeful departamentului de Omucideri, ci de la un angajat… care îmi prezintă regulat câte un raport.
— Aha.
