- AL ŞAPTELEA COPIL -
Surprinzător că Knud Tåsing mai avea voie să scrie reportaje indiferent cât de neimportante erau ziarele, gândi Orla.
— Da, domnule Berntsen… declară ziaristul incitat.
Bătrânul cal de circ simte, chiar dacă nu un subiect important, ceva care miroase ca manejul. Între noi fie vorba, trebuie să recunosc. Dar acum este rândul dumneavoastră.
Cred că aţi primit aceeaşi scrisoare enigmatică.
— Da, spuse Orla.
Nu-i rămăsese altceva de făcut decât să confirme.
Tăcere pe linie. Jurnalistul era în aşteptare.
— Dar, adăugă şeful personalului, habar nu am ce înseamnă.
— Deci aţi primit şi botoşeii de bebeluş, şi formularul cel ciudat?
— Da, repetă el.
— John Bjergstrand?
— Da.
— Cine este?
Pfff.
— Nu ştiu.
— Şi aţi primit şi poza copiilor, şi textul criptic?
— Da.
— Atunci nu are rost să vă întreb cine este?
— Nu.
— Sau despre ce este vorba?
— Nu, nu am nici cea mai vagă idee.
Acum minţise.
— Nu aveţi nicio idee despre ce este vorba?
— Nu, nu cunosc niciun John Bjergstrand şi nici nu am cunoscut vreunul. Căutaţi-l în cartea de telefoane.
— Ha-ha.
Orla auzi răsuflarea jurnalistului la celălalt capăt.
— În rama unei fotografii se poate vedea o casă. Knud Tåsing schimbase subiectul. Ce este cu acea casă?
— Nici asta nu ştiu.
42
- ERIK VALEUR -
Din nou se auzi respiraţia şuierătoare.
— Totul îmi este clar acum.
Tåsing era unul dintre puţinii jurnalişti care îl vizitaseră o dată pe Orla Berntsen acasă, într-un moment în care nu se puteau feri, cu toate acestea, astăzi viaţa personală a şefului de personal era bine ascunsă, la fel ca şi sentimentele lui.
Din surse oficiale se auzise numai că era căsătorit, avea două fiice şi locuia în Gisselfels Alle din Gjentofte, o regiune cunoscută pentru comunitatea formată din numeroşi cetăţeni bogaţi. Printre jurnalişti se zvonea că soţia lui era cubaneză, o curiozitate amuzantă că şeful Departamentului pentru Străini – care de-abia acorda permise de şedere din motive umanitare – avea ca soţie o străină. Şi încă o străină
din una dintre puţinele ţări comuniste din lume.
— Dar de ce v-a trimis expeditorul scrisoarea dumneavoastră în mod special – şefului personalului din Ministerul de Stat – şi aminteşte, totuşi, şi de numele ministrului? întrebă reporterul.
— Nu am nicio idee.
— Are ceva de-a face cu persoana lui Enevold?
— Doar nu luaţi scrisoarea unui nebun în serios, domnule Tåsing? spuse cu un pic mai multă putere în voce. Ministrul nici măcar nu a văzut încă scrisoarea.
