Clătinând din cap, Knud îşi reluă monologul.
— Aţi fost foarte conştientă de faptul că printre destinatari erau cel puţin doi jurnalişti care aveau să primească mesajul dumneavoastră neobişnuit, totuşi, pentru mai multă
siguranţă, aţi trimis scrisoarea şi la Fri Weekend şi o copie a ajuns la Orla Berntsen din Ministerul de Stat. Şi cu siguranţă vă era clar că la vederea scrisorii voi reacţiona într-550
- ERIK VALEUR -
un fel. Îmi cunoaşteţi trecutul şi conflictul meu feroce cu Almind-Enevold şi Orla Berntsen…
Orla Berntsen îşi ridică, pentru o clipă, privirea din ceaşcă.
— Şi aşa a pornit avalanşa. Ministrul de stat s-a panicat rapid. Presupun că numele Bjergstrand a fost motivul pentru care cineva de la minister a convocat o reuniune de urgenţă
şi l-a implicat pe Carl Malle. Aţi tras la întâmplare în întuneric şi aţi nimerit, Marie. În acel moment, atât Peter, cât şi eu am ştiut că povestea avea mai mult decât doar un sâmbure de adevăr.
Împotriva voinţei mele, am roşit ca o fetiţă de zece ani.
Knud păru să nu observe nimic.
— Şi, la un moment dat, teama a declanşat o reacţie în lanţ care s-a încheiat în mod fatal pentru mama ta adoptivă.
Şi apoi mai era femeia din Helgenæs care, de fapt, nu ar fi trebuit să aibă nimic de-a face cu asta, dar care pare a fi şi ea implicată cumva. Cred că acum Marie ne-a spus tot ce ştie, nu în ultimul rând din pricina scrisorii despre care habar nu avusese niciunul dintre voi şi pe care şi eu am văzut-o de-abia acum o oră.
Se aplecă spre dreapta şi scoase din servieta ponosită, cu un gest exagerat de lent, un dosar galben. Chiar îşi folosea toate talentele.
Dosarul galben conţinea patru copii ale scrisorii Evei către copilul ei, pe care cei prezenţi nu o văzuseră niciodată.
Solemn, împinse trei exemplare pe masă în faţa lui Peter, Orla şi Severin, păstră unul pentru el şi îmi dădu originalul înapoi.
— Mulţumesc, am spus într-un mod prostesc.
Fără pic de respect, îşi aşeză exemplarul lui peste ceaşca de ceai de care nu se atinsese.
— Acest document este axa în jurul căreia se învârte totul.
Ca să spun aşa, epicentrul cazului. Cuvintele nu au ajuns la destinaţie, ceea ce a făcut-o pe Eva să se întoarcă în ţara în 551
- AL ŞAPTELEA COPIL -
care nu mai pusese piciorul de mai mult de patruzeci de ani, lucru la care mai bine ar fi renunţat.
Se îndreptă şi ne privi pe fiecare în parte.
— Această scrisoare, fără îndoială, îi este adresată unuia dintre voi… sau unuia dintre cei trei care nu sunt prezenţi şi care, în seara asta sau mâine-dimineaţă, vor sosi aici.
Susanne şi Asger îşi vizitează părinţii din Naesset şi din Iutlanda. De Nils am încercat să dau de mai multe ori în ultimele zile, dar nu îmi răspunde. Lucrurile sunt prea noi pentru el. Mai mult ca sigur va discuta cu părinţii lui – are motive întemeiate.
— De ce ai menţionat-o şi pe Susanne? Întrebarea venise de la Peter Trøst. John Bjergstrand este, evident, nume de băiat.
— Corect, spuse Knud Tåsing. În acest moment nu vreau să exclud pe nimeni dintre cei care au fost în Camera elefanţilor… Knud Tåsing se întoarse, la numai câţiva metri de uşa terasei. Magna avea privirea completă de ansamblu asupra informaţiilor despre copiii care veneau de la Rigshospital la Kongslund – poreclele, data sosirii, durata şederii şi, probabil, mai mult decât atât. Nu vreau să exclud faptul că ea…
Se opri şi ne lăsă să ne imaginăm intrigile sinistre ale Magnei.
— Nu există nici măcar un motiv pentru a crede că mama mea nu este mama mea naturală, spuse Orla sfidător ca un copil şi trist în acelaşi timp şi i-am văzut mâinile cum tremurau, aşezate una peste alta, iar degetul mare îi era îndoit în sus, într-un mod nu foarte natural, de parcă Orla avea un cârcel.
— Pe naiba, nu ştiţi nimic – mai ales despre mama dumneavoastră, izbucni Knud Tåsing.
Søren Severin Nielsen, care fusese întotdeauna un amortizor viu între nenumăraţii solicitanţi de azil şi autorităţile daneze, se ridică, pentru a-l apăra pe omul răspunzător pentru cele mai multe dintre înfrângerile sale.
552
- ERIK VALEUR -
Era uimitor, un gest surprinzător, mândru şi supus, în acelaşi timp. Dar înainte ca avocatul solicitanţilor de azil să
poată spune ceva, şeful concediat al biroului de imigrare luă
el însuşi cuvântul.
— S-a întâmplat de multe ori ca mamele singure, în timpuri grele, să îşi aducă la Kongslund copiii pentru o perioadă.
— Da… este posibil, spuse Knud Tåsing. Scuzaţi-mi izbucnirea, domnule Berntsen. Doar că noi nu putem fi deloc siguri…
— Eu sunt sigur.
Orla Berntsen se lăsă pe spate şi îşi aşeză şervetul pe genunchi.
Knud Tåsing părăsi terenul minat şi schimbă subiectul.
