Următoarele înregistrări fuseseră scrise cu câteva săptămâni mai târziu, dar nu mă mira, pentru că avea nevoie de timp.
În următoarele zile am pus în aplicare planul Gerdei. Fără
obsesia ei pentru detalii, nu ar fi funcţionat niciodată. Erafoarte clar că puteam salva copilul numai dacă îl ascundeamde Ole şi de ajutorul său, Carl Malle.
Mai întâi am botezat copilul în biserica spitaluluiRigshospital – pe de o parte, pentru că personalul crezuse că
fata era atât de slăbită din cauza dizabilităţilor, încât puteamuri în orice moment, pe de altă parte, pentru că Eva ceruseasta. Însă în primul rând am făcut-o pentru că certificatul debotez era cea mai importantă parte a jocului „ de-a v-aţi ascunselea”, prin care copilul Evei trebuia să fie ascuns pentru totdeauna de tatăl său biologic. Energia şi ingeniozitatea Gerdei ne-au salvat.
Am făcut tot posibilul să citesc textul cât se putea de încet şi de atent. Nu voiam să ratez nimic şi, în acelaşi timp, mă
temeam să aflu mai multe despre viaţa mea, cu fiecare rând pe care îl citeam. Povestea mea adevărată. Inima îmi bătea atât de agitată, încât de-abia mai puteam ţine registrul verde.
Bănuiam, cu o claritate înfricoşătoare, ce însemna totul.
655
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Eva mi-a smuls promisiunea că îi voi boteza copilul cunumele Jonna, dacă era fată, şi John, dacă era băiat. Fusesede acord să nu afle nimic despre copil, nici măcar dacă erabăiat sau fată, pentru că plecarea ei ar fi fost şi mai dificilă.
Şi, astfel, a încolţit ideea Gerdei cu schimbul de copii.
Am botezat-o pe micuţă Jonna Bjergstrand, aşa cumpromiseserăm, iar acest nume a fost înregistrat şi în carteabisericii din Rigshospital. Câteva zile mai târziu am scoscertificatul de botez şi, pentru Gerda, de ale cărei talenteartistice s-au bucurat generaţii întregi de copii de laKongslund, a fost uşor să facă transformarea. Apoi ea a făcuto copie şi a aruncat originalul.
A fost atât de simplu, Jonna s-a transformat în John. Amfăcut o fetiţă să dispară şi am înlocuit-o cu un băiat.
Eram şocată. M-am ridicat de la masă, am luat copia mea a certificatului de botez falsificat şi am privit-o cu atenţie. Nu era nicio îndoială. Spaţiul dintre prenume şi numele de familie era un pic prea mare (acolo mai fusese scris un „a”), dar atât de greu de remarcat, încât nu ar fi putut fi descoperit nici de paznicul de noapte, nici de vreunul dintre noi, ceilalţi, care fuseserăm mult prea încântaţi de descoperire pentru a ne veni ideea să verificăm totul de două, chiar de trei ori.
Am ajuns la Kongslund într-o zi de vineri. Magna şi Gerda le oferiseră bonelor un weekend prelungit, pentru a mă putea duce în camera Magnei de la primul etaj, fără a fi văzută de nimeni. Dar, cu această descoperire, călătoria mea prin coşmarul pe care îl scosese la iveală acest registru era departe de a se fi terminat.
Bineînţeles, mai aveam de rezolvat o problemă: trebuia să
facem rost de un băiat pe care nu îl cunoştea nimeni şi care să
se potrivească cu numele John de pe certificatul de botez:băiatul pe care Ole dorea să îl adopte, cu credinţa că era fiulsău.
Am constatat îngrozită în ce măsură alarmantă
sentimentele de mamă şi instinctul protector întunecaseră
656
- ERIK VALEUR -
judecata celor două femei. Cele două domnişoare care, la vremea lor, fuseseră mai mult decât exemplul moral al naţiunii, se aflau în centrul unei înşelătorii imorale.
Mai întâi, Jonna trebuia să dispară, scria Magna.
Şi apoi continua cu un ton aproape inteligibil: Câteva zile mai târziu, Gerda, în timpul unei vizite la Rigshospital, a reuşit să ajungă la cartea bisericii şi a îndepărtat toate urmele numelui Jonna Bjergstrand.
Pur şi simplu smulsese pagina, m-am gândit eu.
A doua zi am convins-o pe o femeie care locuia înSvanemølle şi care dorea să îşi dea urgent spre adopţie fiulnou-născut să trecem printr-o procedură mai rapidă şi multmai discretă decât cea obişnuită. Şi aşa am pus în practică adoua parte a planului Gerdei.
M-am oprit. O femeie din Svanemølle…? Putea fi vorba numai de Dorah Laursen, de care am dat mulţi ani mai târziu, în Helgenass. Deci, astfel, ciudata femeie devenise o parte din conspiraţie.
Gerda a luat băieţelul în dimineaţa zilei de 13 mai, ziuaaniversării Kongslund. L-a aşezat pe cel mic într-un coş detransport pentru copii, pe care îl luase cu ea, protejat de unhanorac şi o pătură roşie ca focul – conform planului. Culoareatrebuia să îi facă pe toţi să creadă că în geantă se afla o fetiţă,atunci când scoteam la iveală povestea noastră. Am dus-o peGerda cu maşina spre Kongslund şi am lăsat-o să urce peStrandvej. De acolo a coborât panta şi a aşezat geanta cucopilul pe treptele scării din faţa aripii de sud. Nu a văzut-onimeni venind sau plecând.
Am respirat adânc. Nu, nimeni nu văzuse – în afară de femeia spastică din vila vecină, care observase totul şi dorise să mă informeze înainte de moartea ei.
Cu toate acestea, aproape că existase o problemă – aşa cum nota Magna: Din păcate, Agnes a descoperit geanta înainte să ajung eu însămi acolo… Dar bine că a fost ea, şi nu una dintre elevele ceva mai inteligente. Ea nu a bănuit nimic 657
- AL ŞAPTELEA COPIL -
şi, din fericire, nu a luat copilul în braţe. În schimb, a începutsă strige în gura mare.
Mi-am închis ochii. Prin acest schimb, identitatea mea era ascunsă pentru totdeauna. Nimănui nu i-ar veni ideea să
cerceteze istoria unui copil găsit.
După ce băiatul din Svanemølle fusese dus în casă, totul a mers rapid. Magna a dus geanta cu copilul în Camera girafelor, iar de acolo la baie, unde aştepta deja Gerda, cu corpul meu plăpând, diform, care i-a fost pus tot Magnei în braţe, iar Gerda a luat băiatul. Am stat tot restul zilei în braţele Magnei, pentru ca eu – copilul găsit în mod miraculos, să pot fi fotografiată de toată presa care venise la aniversarea Kongslund. În acest fel, povestea fetiţei era răspândită în toată mass-media din ţară şi confirmată
public, de sute de martori. Chiar şi cu poze. Nici măcar cei mai sceptici jurnalişti nu ar fi putut bănui ceva. Din fericire, declaraţia nepotrivită dată de Agnes unui singur ziar, cum că
ar fi găsit un băiat pe scări, nu a fost preluată de nicio altă
publicaţie.
