💎 💎"Al șaptelea copil" de Erik Valeur

trebuie să ardă actele de îndată ce puteau fi siguri că băiatulera în ordine, iar el mi-a promis asta. Gerda a sugerat, totuşi,că mai mult ca sigur el va păstra certificatul de botez… Dar eavedea în asta şi un avantaj pentru noi. În cazul în care cinevaar fi fost în stare să dea de urma copilului Evei, ar fi aflat că aajuns la familia unui paznic de noapte din Meinungsgade şi aridentifica băiatul după certificatul de botez, drept copilul Evei –

în timp ce copilul ei biologic ar fi rămas ascuns pentrutotdeauna.

O ultimă asigurare temeinică.

Viclenia Gerdei şi capacitatea ei de a anticipa cele mai ciudate situaţii mă umpleau de spaimă şi de admiraţie, deopotrivă. Cum putea o femeie, care nu fusese niciodată în stare să pronunţe nici măcar un cuvânt fals, să inventeze, în secret, un astfel de plan alunecos?

În continuare, Magna notase pe o pagină: Au spus că îl vor boteza Nils pe băiat şi că vor uita totul despre trecutul lui. Cu siguranţă, aşa este cel mai bine pentru toţi. Gerda este, în sfârşit, mulţumită. Astfel, „John Bjergstrand” a dispărut pentru totdeauna, ca şi cum nu ar fi existat vreodată.

Şi apoi adăugase:

Şi nici nu a existat vreodată.

Încă din ianuarie 1962, tânărul jurist Ole Almind-Enevold începuse să îl caute pe băiatul din Camera elefanţilor.

Refuzurile constante ale Magnei trebuie să-l fi adus la disperare.

Îmi pot imagina cu uşurinţă ce trebuie să fi fost la acea vreme în sufletul lui şi al lui Carl Malle. Cei doi camarazi îl excluseseră pe Nils încă de la început, probabil pentru că

erau convinşi că Magna nu l-ar fi dat niciodată pe fiul Evei unei familii din clasa muncitoare, dintr-un cartier sărac.

661

- AL ŞAPTELEA COPIL -

De asemenea, au exclus şi celălalt capăt social: Peter.

Părinţii săi adoptivi se înrudeau cu o familie nobilă şi intelectuală. Cei de la Protecţia Copilului încercaseră, din respect pentru copil, să evite aşa-numitele suprapotriviri, ceea ce însemna că acei copii din clasa de jos, ai unor mame fără educaţie, clasificate ca fiind mai puţin dotate, nu puteau ajunge la părinţi cu o educaţie considerabilă.

Pe Asger îl excluseseră pentru că ei credeau că Magna, cu răspunderea imensă pe care o avea în cazul acestei adopţii, nu l-ar fi dat pe fiul Evei unei familii care locuia atât de departe, pentru că nu ar mai fi putut deţine controlul. Prin urmare erau interesaţi în special de cei doi băieţi din Søborg, Severin şi Orla – îndeosebi Orla, care ajunsese la o mamă

singură. Presupuseseră că acest lucru fusese, probabil, o manevră specială a Magnei, pentru a distrage atenţia de la acest băiat. Orla se ducea des la orfelinat şi, în plus, băiatul avea constituţia îndesată, asemănătoare cu cea a politicianului de succes.

De aceea, la sfârşitul anului 1962, Ole Almind-Enevold îi promisese prietenului său, poliţistului Carl Malle, întregul său sprijin pentru cariera viitoare a acestuia, dacă se muta în una din noile case terasate roşii din Søborg, pentru a se afla în apropierea băiatului şi pentru a-l ţine sub observaţie.

Şi aşa timpul trecuse, fără ca ei să se apropie de rezolvarea misterului şi fără ca cineva să observe nedreptatea comisă

împotriva copilului Evei. Atunci când, câţiva ani mai târziu, luaseră probe de sânge de la cei cinci băieţi fără ca testele să

aibă vreun rezultat, Carl Malle îi recomandase lui Ole Almind-Enevold să nu mai facă şi alte analize riscante, mai mult ca sigur din cauză că se temea că fiul lui Ole nu se afla deloc printre cei cinci băieţi, iar el şi-ar pierde poziţia specială şi influenţa asupra lui Ole. Îmi venea să râd gândindu-mă la cauza reală a eşecului… Cei doi bărbaţi îi testaseră pe cei cinci băieţi, dar, bineînţeles, pe niciuna din fete.

662

- ERIK VALEUR -

Cei trei conspiratori – Magna, Ole şi Carl – făcuseră parte dintr-o comunitate în care toţi se supravegheau între ei, dar, bineînţeles, păstrau tăcerea absolută.

Dacă unul dintre ei cădea, cădeau toţi.

Eva rămăsese în Adelaide în Australia şi, astfel, îşi îndeplinise partea din afacere pe care şi-o asumase, din respect pentru copilul ei. Ea îşi luase un nume nou şi lucra ca secretară pentru o companie petrolieră. Dar nu îşi găsise niciun soţ. Cred că dorul ei şi reproşurile uriaşe pe care şi le făcea îi stăteau în cale.

În perioada de după aceste evenimente dramatice, cariera lui Ole intrase în impas, conform Magnei. Noul prim-ministru, care venise la putere în toamna anului 1962, nu îl alesese printre miniştrii săi, deoarece în partid încă existau zvonuri despre scandalul cu privire la munca sa la Direcţia Închisorilor şi cu privire la o deţinută foarte tânără.

Între timp, pe mine mă „reparau” cei mai buni medici din lume, în măsura în care se putea. Mă îndreptam uşor-uşor şi am început să-mi trăiesc propria mea viaţă la Kongslund, chiar dacă o viaţă ascunsă.

I-am dat numele Inger Marie, două nume daneze vechi, scria Magna în primăvara anului 1963 şi apoi continuase cu un ton plin de compasiune: Trebuie să mai treacă şi prin alte operaţii, dar medicii au reuşit deja să îi îndrepte picioarele un pic mai mult spre interior, aşa că acum este aproape de a merge precum ceilalţi copii. Această evoluţie mă bucură foarte tare.

Un an mai târziu scria:

Protecţia copilului, la sugestia mea, a recunoscut că micuţanoastră Inger Marie ar fi fost foarte greu de adoptat, dacă nuchiar imposibil. Încă arată foarte special şi este atât de mică şide slabă, încât nu ar putea fi plasată într-o familie normală.

Doamna Krantz a salutat propunerea mea ca ProtecţiaCopilului să îmi acorde, deocamdată, statutul oficial de mamă

adoptivă pentru micuţa Inger Marie.

663

- AL ŞAPTELEA COPIL -

Pe aceste pagini, bucuria ei era evidentă acum, că avea să

devină „mamă adevărată”:

Marie iubeşte rochiile de culori aprinse. Mai ales pe celegalbene, galbene ca freziile înflorite din faţa ferestrei Camereisugarilor. Cel mai mult îi place să se plimbe cu mine pringrădină şi să alegem florile pentru fiecare cameră sau pentrudecoraţiuni festive, de exemplu, de curând, pentru o vizită dinJaponia.

M-am încruntat pentru că, din ce îmi aminteam, fusese destul de diferit. Mi-a revenit în faţa ochilor imaginea unei femei energice, concentrate, care, în măreţia ei, culegea florile singură şi apoi bătea tulpinile pe masa din bucătărie.

La un moment dat, Magna scria, aproape uşurată: Cumva, a fost un noroc neaşteptat faptul că Inger Marie a fost atât de diformă încă de la naştere. Nu seamănă cu niciunul din părinţii ei.