💎 💎"Al șaptelea copil" de Erik Valeur

Câţiva ani mai târziu, ea mărturisise în registru ce rol jucase Gerda educaţia mea: Am decis să o şcolim pe Inger Marie acasă. Psihologii o consideră prea slabă pentru a merge la o şcoală normală, împreună cu alţi copii. Are nevoie de cât mai multă linişte. M-am hotărât să îi dau camera regelui şi i-am spus povestea acestei camere. Ieri Gerda i-a citit un articol din Søllerød Posten, în care este descrisă istoria întregii zone.

Inger Marie a fost foarte interesată de povestea femeiispastice, care a crescut în vila albă de pe dealul din spateleKongslund. Ziarul publicase unele din înregistrările dinjurnalul ei. Inger Marie iubea aceste rânduri, chiar dacă,bineînţeles, nu a întâlnit-o niciodată pe femeie.

Ultima parte mă mira, doar Magdalene era mai tot timpul împreună cu mine – atât sus pe deal, cât şi pe plajă.

Magna trebuie să ne fi văzut.

Gerda spune că, fără îndoială, povestea Magdalenei a fostcea care a făcut-o pe Marie să înceapă atât de devreme să

scrie, spre surprinderea tuturor. Aprimit un mic teanc decaiete albastre precum cerul, în care scrie şi pe care le priveşteca pe comoara ei cea mai de preţ. Nimeni nu are voie să vadă

664

- ERIK VALEUR -

ce scrie, dar bineînţeles că eu sunt foarte curioasă. Într-o zi îmiva arăta ce a aşternut pe hârtie.

Acesta fusese ultimul fragment din registru în care Magna vorbise despre viaţa şi activităţile mele încă destul de pozitivă

şi lipsită de griji.

După aceea, tonul se schimbase brusc. Pagină cu pagină, starea ei de spirit părea a se înrăutăţi şi devenea tot mai clar că preocuparea Magnei pentru fiica ei adoptivă creştea constant. Aceasta a culminat în dimineaţa în care a aflat că

prietena vieţii mele a murit.

Bătrâna spastică a murit astă-noapte. Ea a găsit-o pe deal,lângă scaunul ei cu rotile pe care îl folosea atunci când ieşeadin casă, ceea ce nu făcea aproape niciodată. Poliţia a spus că

fusese o prostie să iasă din casă pe întuneric, probabil dincauza aselenizării americanilor. Lângă ea zăcea un telescopstricat. Poliţia crede că a vrut să privească Luna şi s-arăsturnat în întuneric.

Am simţit o furie bruscă la Magna. În acest punct al jurnalului, ajunsese la un moment decisiv din viaţa mea, iar eu nu îi mai doream prezenţa. Nu ar fi trebuit să se apropie de mine.

Nu i-aş fi permis niciodată Mariei să mă însoţească laînmormântarea bătrânei Magdalene. După moartea ei, femeiase pare că a devenit o adevărată obsesie pentru Marie. Ea adescoperit în debara vechiul scaun cu rotile, cu care o plimbauasistentele când avea picioarele bandajate. Şi, recent, a găsitun telescop pe care cineva îl aruncase pe plajă. Acum l-amontat pe braţul scaunului cu rotile. Uneori duce scaunul jos,până la apă şi stă ore întregi pe plajă, privind prininstrumentul ruginit şi vechi, prin care probabil că nu se maivede nimic, spre insula Hven. Nu ştiu ce caută, dar am aflatde la angajatul Bibliotecii din Søllerød că a împrumutat treicărţi despre astronomul Tycho Brahe. Poate că a fost doarinspirată de aselenizare. Gerda spune că nu ar trebui să îmifac griji, dar eu nu sunt atât de sigură. Gerda vedeîntotdeauna numai binele din oameni.

665

- AL ŞAPTELEA COPIL -

Lună de lună scria despre problemele tot mai mari, pentru a-şi înţelege copilul – şi despre interesul meu pentru locul pe care nu aveam să îl părăsesc niciodată. În perioada următoare, situaţia s-a înrăutăţit.

Acum, încet-încet, chiar şi Gerda începe să îşi facă griji. Şichiar are motive serioase. Ieri, Marie i-a povestit că telescopulei i-a aparţinut odată unui rege şi anume monarhului care aconstruit vila Kongslund şi că a moştenit telescopul de lafemeia spastică. De unde oare scot copiii aceste enormităţi?

Gerda a încercat să o convingă să ducă din nou scaunul curotile în debara, pentru că nu are nevoie de el, dar Marieinsistă asupra faptului că a auzit-o pe bătrâna din casa vecină

– aceste iluzii ne îngrijorează cel mai tare.

Din nou furia începu să fiarbă în mine, pentru că Magna urmărise viaţa mea şi a Magdalenei mult mai atent decât crezusem sau observasem vreodată. Nu am înţeles de ce nu a discutat niciodată cu copilul pe care pretindea că îl iubeşte, pentru că astfel aş fi liniştit-o şi aş fi putut clarifica toate aceste neînţelegeri.

Poate că o parte din ceea ce se întâmplase mai târziu ar fi putut fi evitat, în acest fel, m-am gândit. Dar mama mea adoptivă a preferat să păstreze tăcerea. Îşi împărtăşea temerile doar cu jurnalul ei, pe care nu îl putea citi nimeni, cu atât mai puţin eu.

În aceşti ani – aveam pe atunci zece sau unsprezece ani –

mă supraveghease excesiv. Pe atunci eu eram în toiul călătoriilor mele secrete către copiii pe care îi urmăream, în timp ce ea umbla pe la întâlniri şi conferinţe, în slujba bunătăţii – şi Gerda îmi păstrase secretul tot timpul. De ce a făcut asta încă este un mister pentru mine.

La începutul anului 1973 mi-a găsit caietele şi le-a citit, unul după altul. Cele mai secrete gânduri şi observaţii ale mele, tot ce îmi notasem.

Astăzi îmi doresc să nu fi citit niciodată aceste caiete, dar ces-a întâmplat, s-a întâmplat şi nu mai poate fi anulat, scrisese ea. Era ceva ce nu înţelesese.

666

- ERIK VALEUR -

Este normal pentru o fată de unsprezece ani să scrie textecare sună ca jurnalul unei femei moarte? Nu numai ca şi cumar fi cunoscut-o, ci ca şi cum ar fi fost EA? Este normal? Estefantezie infantilă? Un joc?

Apoi, la o anumită distanţă faţă de rândul anterior, scria: Nu am fost niciodată aşa de disperată ca acum.

Furia mea creştea cu fiecare cuvânt, am crezut că mă voi sufoca. Magna depăşise toate limitele. Nu se mulţumise doar cu citirea caietelor mele, ea le şi copiase şi le folosise ca motiv pentru a o pune pe Gerda să solicite consiliere din partea psihologilor de la Kongslund. Gândurile cele mai intime ale mele şi ale Magdalenei – gândurile care ne aparţineau numai nouă – fuseseră expuse, în mod jenant, în faţa Magnei şi dezvăluite oamenilor pe care îi uram cel mai mult pe această lume. Citise despre prima mea întâlnire cu ea, când Magdalene coborâse spre apă şi aproape că ne înecaserăm amândouă, avusese acces la gândurile mele cele mai intime – şi singura idee care îi venise fusese să transmită

aceste gânduri bărbaţilor care ar fi dorit să îi distrugă pe toţi copiii pe care nu îi înţelegeau.

Gerda fusese cea care insistase să nu facă asta.

Gerda se teme de riscul care ar fi putut fi asociat cu acestlucru. Că ar putea să mă îndepărteze de Marie, până la urmă.

Poate că este normal să trăieşti într-o astfel de lumefantastică, dar nu era cazul să îmi asum acest risc, să îmipierd fiica, spune ea. Ar fi fost un dezastru pentru noi toate,bineînţeles, pentru că, dacă este atât de bolnavă cât cred eu,nimeni nu o poate ajuta mai bine ca mine.

Logica era la fel de neclintită ca şi Gerda însăşi; şi era tipic mamei mele adoptive să le atribuie altor oameni o boală pe care ea, după aceea, o putea vindeca – dar în acest caz, eram mai mult decât fericită în ceea ce priveşte decizia ei.

Am vorbit din nou cu Gerda despre această problemă – este,într-adevăr, afectată într-un mod neobişnuit pentru ea. N-amcrezut niciodată să ajung să o văd pe Gerda aşa. Inger Mariea avut întotdeauna o imaginaţie bogată. Poate că aceasta este 667