Oglinda Rococo atârna pe peretele Camerei regelui. Chiar vizavi de patul meu. Ea observase interesul meu pentru această oglindă de când eram adolescentă şi găsisem o rochie veche într-o cutie din mansardă. Era verde ca frunzele de fag, scria ea, dar materialul devenise destul de putred, odată cu timpul.
670
- ERIK VALEUR -
O îmbrăcasem, oricum, eram încă un copil, iar într-o zi, când Magna a intrat neanunţată în camera mea, stăteam în faţa vechii oglinzi şi mă învârteam în cercuri, cu braţele ridicate în sus…
…a fost o privelişte grotescă, scria.
Ea mă văzuse numai dansând şi nu auzise cum îi adresam oglinzii întrebarea pe care toţi oamenii şi-o amintesc din basmele copilăriei lor – doar că puţin modificată: Cine este cea mai urâtă din ţară?
De aceea, ea nu auzise şi răspunsul, şi pentru că mă
vedea mereu în această lumină trandafirie, idealistă, aşa cum fac mamele, fusese traumatizată de această experienţă.
Nu am nicio idee despre ce ar trebui să fac şi nimeni nu mă
poate ajuta. Inger Marie încă se crede extrem de urâtă, cafetiţa cu părul negru, adusă de spate şi cu picioarele răsucite,care se plimbă cu un vechi şi ruginit elefant japonez cu rotileprin Kongslund. Am încercat să îi explic cât de frumoasă adevenit. Această oglindă a fost, în toţi aceşti ani, bunul ei celmai de preţ, chiar şi după ce a căzut, la un moment dat, de peperete şi s-a spart, încât nimeni nu se mai poate oglindi în ea.
Nu înţeleg ce vede în ea.
Am fost pe punctul de a mă întoarce din nou spre vechea oglindă care acum denaturează imaginea, aflată în spatele meu, dar nu am făcut-o. Eram sigură că-mi va observa imediat slăbiciunea şi va profita de ocazie pentru a pronunţa o sentinţă nemiloasă, pentru ultima dată. Nu voiam să îmi asum acest risc.
Într-o lună voi ieşi la pensie, scria Magna. Mi-am cumpărat un apartament în Skodsborg. Dar Inger Marie va continua să
locuiască la Kongslund. Aceasta este decizia ei. O înţeleg şi oaccept. Aparţine acestui loc.
Mă linişteşte faptul că Susanne Ingemann va prelua funcţiamea de directoare. O iubeşte foarte mult, aşa cum o poate iubiun alt om, în afară de mine.
671
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Apoi mai erau nişte notiţe, puţine, dar dramatice, în registrul Magnei, care spuneau adevărul despre misterul care fusese vehiculat în public, sub numele Afacerea Kongslund.
Această informaţie avea să ducă, fără îndoială, la căderea prim-ministrului şi va pune capăt pentru totdeauna activităţii acestuia. De aceea voi da mai departe registrul –
într-un mod foarte specific. Dar notiţele pot fi folosite şi împotriva unor oameni pe care i-a iubit şi, nu în ultimul rând, împotriva fetiţei pe care a crescut-o ca pe propriul ei copil. Nu se poate schimba nimic în privinţa asta.
Timp de patruzeci de ani, Magna şi Gerda s-au crezut în siguranţă. Au fost convinse că nimeni nu avea să descifreze secretul identităţii mele reale când, dintr-odată, totul a luat a început să meargă prost. Nu din cauza neglijenţei sau a unei anumite superficialităţi, ci pentru că soarta l-a făcut pe un turist danez din Adelaide să se ridice de pe o bancă, fără a-şi lua ziarul cu el, ziar care înconjurase, împreună cu el, jumătate de Pământ. Nu a mai fost nevoie de nimic altceva.
Eva Bjergstrand observase, din pură întâmplare, ziarul pe banca din faţa hotelului cu turişti danezi… Fri Weekend.
Dintr-un impuls, ea ridicase ziarul.
În interiorul ziarului, ochii îi căzuseră pe articolul despre nunta din biserica Holmens. Bărbatul care purta vina tuturor nenorocirilor ei zâmbea într-una dintre imagini – şi tot ce încercase să uite revenise brusc în minte, de parcă nu ar fi plecat niciodată.
Cinci zile mai târziu – era Vinerea Mare, 13 aprilie 2001 –
ea compunea două scrisori: una pentru Magna, iar cealaltă
pentru copilul pe care nu îl văzuse niciodată.
Le trimisese pe 17 aprilie 2001. În prima zi lucrătoare de după Paşte, destinatarei Martha Ladegaard de la orfelinatul Kongslund.
Dar scrisoarea ajunsese la mine, pentru că, între timp, Magna se pensionase şi se mutase într-un apartament nou şi pentru că poştaşul trecuse cu vederea faptul că pe plic nu era scris numele meu.
672
- ERIK VALEUR -
Soarta trebuie să fi dansat de bucurie în acea după-amiază. După ce Eva aşteptase toată vara, în zadar, un răspuns de la Magna, ea luase singura decizie posibilă
pentru a pune capăt dorului care o răscolea. Pusese capăt exilului în care se afla şi decisese să facă o călătorie în trecut.
În prima săptămână din luna septembrie, ea a ajuns în Kastrup. A sunat la Kongslund chiar de pe aeroport şi o asistentă o informase că Magna nu mai locuia în cămin, ci într-un apartament din Skodsborg. În seara zilei de 10
septembrie ea stătea în faţa uşii Magnei, spre surprinderea totală a acesteia.
A fost un şoc, scria Magna. A fost un şoc să o descopăr în pragul uşii mele pe femeia pe care nu crezusem că o voi mai revedea vreodată. Se maturizase, dar era la fel de frumoasă
ca atunci când o ajutasem cu graţierea şi cu libertatea.
Bineînţeles că mi-aş fi dorit o revedere de împăcare, dar nu arfi trebuit să se întâmple. Voia să îşi vadă copilul, iar de dataaceasta nu accepta un refuz. Îi puteam simţi literalmente furia.
Şi apoi s-a întâmplat ceva – ceva care, probabil, fusese declanşat de sentimentul extraordinar de vinovăţie al Magnei, poate din cauza fricii instinctive în faţa femeii care fusese, odată, condamnată pentru crimă:
Furia şi încăpăţânarea ei mi-au provocat o groază imensă.
