— Au existat, spuse Knud cu voce şoptită, o mulţime de zvonuri în acei ani. Neconfirmate, dar au existat. Zvonurile spuneau că directoarea Kongslund, în cazuri foarte rare şi cu cea mai mare discreţie, îi ajuta pe oamenii aleşi, deci pe taţii în devenire, să scape de necaz. Din situaţii extrem de jenante…
Dădu din nou scurt din cap şi făcu o pauză.
Nils Jensen simţi tăcerea expectativă a Susannei Ingemann.
Knud Tåsing tuşi, de data asta sunând fals, înainte de a continua:
— Pe atunci încă nu era vorba de avortul legal sau de noua moralitate sexuală. Dar mersul era acelaşi. Reporterul zâmbi uşor. Şi aşa s-a întâmplat din nou şi din nou, ca o personalitate sau alta bine-cunoscută şi influentă – un politician sau un director, sau un actor – să comită un pas greşit şi să devină tatăl unui aşa-numit copil nelegitim.
— Un copil din flori, da.
Vocea Susannei Ingemann era la fel de neutră precum cea a jurnalistului.
— Asta se întâmpla în perioada postbelică, cu mult timp înainte de dreptul liber la avort, spuse Knud. Din cele mai diferite motive, aceşti copii nedoriţi au apărut pe lume, probabil, pentru că nu au existat mijloacele sau curajul de a permite eliminarea lor cu ajutorul unui vraci oarecare.
— Da. Pe atunci asta se numea întrerupere ilegală de sarcină.
68
- ERIK VALEUR -
— Şi, astfel, reprezentau o problemă concretă, jenantă
pentru părinţii lor. Probabil în special pentru personalităţile distinse, care nu puteau să rişte ca mamele acestor copii să
îi nască oficial şi, astfel, să îi dea de gol. Şi aici sursele raportează că orfelinatul Kongslund a intervenit într-o serie de cazuri. În aceste cazuri speciale, căminul s-a asigurat, foarte discret, ca naşterea să nu fie înregistrată şi rodul nedorit al iubirii să fie apoi înstrăinat cu succes. Îşi coborî vocea: Pentru ca mai apoi să uite tot ce avusese de-a face cu această problemă.
Susanne Ingemann nu spuse nimic.
— Directoarea – care trebuie să fi fost Magna – a distrus, pur şi simplu, toate pistele.
Succesoarea Magnei din Kongslund nu reacţionă deloc.
— Ce putere trebuie să fi avut!
Vocea lui Knud Tåsing devenise liniştită, sunase aproape reverenţios, în timp ce el şedea adus de spate, cu cămaşa şifonată.
— Da, spuse Susanne Ingemann. În cazul în care este adevărat.
— Sursele mele spun asta. Şi zvonurile încă sunt cunoscute de un număr surprinzător de oameni, după atâţia ani.
— Deci aveţi surse din trecutul îndepărtat care, în anumite circumstanţe, se bazează numai pe zvonuri.
Jurnalistul luă, absent, ultimul biscuit de pe tavă.
— Kongslund n-ar fi supravieţuit, fără o enormă
bunăvoinţă din partea celei mai înalte funcţii, în zona cea mai scumpă din Strandvej, corect?
Puse biscuitul înapoi pe tava lucioasă din argint.
— Nu este aşa? O casă plină de bastarzi, în mijlocul celei mai fine societăţi din ţară? Acest lucru cu siguranţă nu a fost foarte popular. Până când s-a descoperit că celor bogaţi şi puternici li se putea oferi o contribuţie semnificativă, nu-i aşa?
Susanne Ingemann se lăsă pe spate şi închise ochii.
69
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Alaltăieri, o scrisoare a fost trimisă la Ministerul de Stat, în care se aduc acuzaţii cât se poate de clare că la Kongslund au fost ascunşi anumiţi copii. Un copil chiar este menţionat nominal…
Knud Tåsing aşeză pe masă foaia din revista săptămânală, cu pozele, precum şi vechiul formular de adopţie, în faţa Susannei Ingemann. Aceasta studie documentele, fără a ridica ochii, iar Carl Malle se aplecă peste umărul ei stâng să
le vadă şi el.
— Cine este John Bjergstrand? întrebă Tåsing.
Nicio reacţie. El repetă întrebarea.
— John Bjergstrand. Nu ştiu. Cine poate fi?
— Cred că a fost un copil adoptat din Kongslund, din Camera sugarilor, spuse ezitant jurnalistul, pe care lipsa de expresie a femeii îl deconcertase.
— S-a întâmplat cu mult înainte de venirea mea, nu am auzit de acest nume. Susanne Ingemann zâmbi şi îl privi chiar binedispusă, în ciuda acuzaţiilor grave aduse orfelinatului Kongslund. Şi dumneavoastră sunteţi sigur că
sursa nu a greşit? Poate că a confundat Kongslund cu un alt orfelinat, întotdeauna au existat cel puţin cincizeci de case de copii în Danemarca.
Zâmbi din nou.
